Minciuni de Obor

Drum dus. Zic nu, nu o iau prin parcare şi pe la Dimitrov, o iau prin faţă, pe la Bucur, ca să văd speculanţii. Oh, dar era gol, pur să fie Oborul în ziua asta a vieţii mele? Se vedea asfaltul de cît de fără speculanţi era. Mi-era mie ruşine să calc pe el. Era un soare cenuşiu. Şi îmi dau seama de ce. Poliţia! Razie o fi fost dis-de-dimineaţa şi ţigargiii, ceasodependenţii, mobilocreştinii dispăruseră. Poliţie peste tot. Un ţigarnagiu şoptea dintr-un intrînd de magazin de pîine. Lîngă o trupă de ordine, o femeie-n vîrstă cu botoşei de baby. Erau ei mari, negri, cu aparate, ea scundă, cocîrjată şi-n firea ei bleagă de atîţia botoşei tricotaţi. Şi avansez. În hala de carne un gol de l-am simţit în vintre. Unde era carnea? Unde măcelarii? Unde? Unde? Tarabele erau, dar carne, măcelari rari, rari. Ce-o fi? Şi cum era răgaz şi curat, privesc atent muşchiul de vită, marele meu duşman din Obor. Uite-l la ofertă de 45 de lei ici. Uite-l colo la 80. Nu se poate, minciună! La 45 nu poate fi. Îs porci mai mari şi muşchi mai mare şi uite aşa păcăleala. Prind în partea ailaltă un măcelar fără muşchi. Agasez un pic de mînzat şi-ntreb de muşchi. Omul îmi zice că e înşelătorie. Că e porc, nu e vită şi se dă scump. Şi din spatele tarabei iese omul cu satîrul şi spune că nu, în Obor aşa ceva nu există. Că nici un coleg nu face asta. Şi mă priveşte ca pe un străin, un vai de capul meu. Eu pe cine să cred? Pe sincerul, sau pe satîrul? Şi o iau spre piaţă. Conopida? 8 lei. Şi sar cu ochiul mai încolo, 5 lei. Iau cu cinci şi privesc lung la 8. Femeia de 8 lei mă ia cu privire pe sub sprîncene. Astăzi nu pot fi păcălit. Şi o iau pe alee. Speculanţii. 5 lei, trei kile de lămîi. Iau trei lămîi uriaşe. Cum să nu iau? Azi nu mă păcălesc. Dar de lămîi nu am nevoie.