Mere de Sfîntul Ilie
Îmi place să scormonesc în piață. Și scormonitul mi-a adus duminica trecută, uite, mere. Straniu, nu? Mărul de Sfîntul Ilie nu-i pripit, ci zemos, fără fițe și rezistențe. E roșcovan și necunoscut. E un încurcă-lume, cum să fie mere în iulie? Mărul ăsta este fără grabă, dar e grăbit. Nu se coace la vreo comandă, dar este sigur strivit de poamele de iulie, de pepenii din august, de mărul-barosan din septembrie-octombrie. Mie mi-e drag, de aceea surpriza cu care l am văzut e ca în fața unui prieten de demult pe care l-am uitat din tălîmbenia mea, din faptul că, uite, n-am mare memorie. Am petrecut momente plăcute, rare cu acest măr. Se leagă tot de bunicii mei, de verile mele. Bunicul meu avea livadă și acasă-n fundul curții, și la exercițiul său de funcționar de nădejde al pensionarilor. Și, nu știu cum, drag mi-era cînd se-ntorcea legănînd mere din astea de iulie. Căci mărul de Sfîntul Ilie are chipul Constantinului meu bunic. Se leagănă, poposește și iar o ia din loc. Are un gînd al lui fragil, de șampanie, care-l furnică, dar, în rest, nu, e liber. Cine nu se gîndește la ce viață trăiește, cine n-are temeri, umbre, neliniști? Cine? Uite-așa e mărul. Uite-așa e bunicul. Gînduri ușoare, zemoase, dulci-acrișoare, că știi că-i serios, dar știi că, uite, nu se poate și nu se poate să rezolvi tu tot sensul lumii, toată existența pămîntului. Mărul de Sfîntul Ilie e șampanizat. Ehei, altfel stătea treaba cu bunica mea, dragă mi-era și ea, dar măr de toamnă. Dur, fără cuvinte. Doar ea impunea. Era ea, impunea. Ea. Era de-ajuns să apară și lumea scotea căciula. Neta i se spunea, Nety îi spunea mărul de Sfîntul Ilie. Se numea Aneta. Și terminase colegii franțuzești înainte de război. Total mere de Sfîntul Ilie: 5 lei kilogramul. Într-un kilogram mi-au intrat șapte mere. Roșcovane, plăcute, șampanizate.
Foto: wikimedia commons
