Zece ore în tren

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

În anii ’80, în vacanţele de vară, făceam cîte şapte ore şi jumătate, uneori opt, cu trenul pînă la bunici, la Cluj. Era cea mai lungă călătorie pe care mi-o puteam imagina pe atunci. Săptămîna trecută, acelaşi drum a durat zece ore. Cu un Intercity. În acest timp, puteam lejer să ajung la New York.  

M-am pregătit sufleteşte cu cîteva zile înainte. De fapt, în noaptea dinaintea plecării n-am dormit mai deloc, întrebîndu-mă cum voi rezista. Şi de ce trebuie să-mi pierd zece ore din viaţă, în acest mod. M-am pregătit şi din punct de vedere „logistic“ – patru cărţi, două uşurele, două care îţi dau bătaie de cap, laptop (din păcate fără conectare la net), patru filme documentare, joculeţe stupide pe ambele telefoane, chestii de ronţăit. Cu toate acestea, după Sighişoara, cînd aş fi putut să mă dau jos din tren, să fac un pic de jogging pe lîngă şine şi să mă urc la loc („restricţii pe linie“), nu-mi mai ardea de nici o carte sau film, căci timpul părea să se dilate în mod obraznic, la nesfîrşit. Te enervezi pentru că nu eşti tu cel care controlezi lucrurile, nu poţi opri trenul sau să-l faci să meargă mai repede, de fapt, nu poţi să faci nimic decît să stai înţepenit într-un scaun deloc confortabil şi să-ţi aminteşti nostalgic de TGV-urile din Franţa. Simţi că universul şi CFR-ul conspiră ca să-şi bată joc de tine.

Aşadar, mă holbam pe geam şi din cînd în cînd la un LCD pe care se derulau în buclă nişte imagini cu minunate trenuri în peisaje de vis (din România?), iar la final scria „CFR – o nouă atitudine!“. În apropierea mea erau două cupluri foarte tinere, studenţi la Drept, din Cluj, care susţinuseră nişte examene la Bucureşti. La răstimpuri, se giugiuleau decent, deşi una dintre fete (introvertită, cu ochelari) îl respingea sistematic pe gagiul ei (expansiv, copilăros), probabil că se aflau într-un moment „de criză“. Cei patru discutau despre şcoală, articole de lege, drepturile şi obligaţiile avocatului, punctul unu din grila de examen etc. Apoi, al doilea băiat (genul şmecheros, cu priză la fete) a început să-i „psihologizeze“ pe ceilalţi, pornind de la un test de genul imaginaţi-vă un cub, o scară, un cal. Drumul dintre Braşov şi Sighişoara s-a scurs în mod plăcut pentru ei într-o continuă cunoaştere de sine. Au întors pe toate feţele interpretările, băiatul copilăros i-a spus fetei introvertite că bănuia el că ceva nu era în regulă, că ea este închisă, egoistă şi perfecţionistă, „uite, a demonstrat şi felul în care ai poziţionat scara faţă de cub!“. „Nu sînt egoistă. Mi-am imaginat calul alb, asta înseamnă că văd persoana iubită la un mod ideal şi de aici problemele dintre noi!“ Pentru că au început să se certe, celălalt cuplu s-a retras pe o altă banchetă din vagon. În următoarele două ore, băiatul şi fata s-au despărţit şi s-au împăcat de vreo patru ori. În stil ardelenesc, molcom, fără lacrimi, cu argumente şi contraargumente. De remarcat că atunci cînd fata o lua total pe arătură, apăsînd supape nebănuite şi învîrtind rotiţe periculoase ale mecanismului din relaţia lor, băiatul obosea şi ceda. Poate că era doar imatur şi nu putea să-i facă faţă, poate că se săturase de atîtea discuţii pe care le avuseseră probabil de cîteva zeci de ori înainte, în alte trenuri, pe alte drumuri interminabile Bucureşti – Cluj. Între o nouă împăcare şi o nouă posibilă despărţire au revenit prietenii lor, se plictisiseră unul de altul. Relaţia lor părea mai superficială decît prima. Pe la Teiuş, cînd afară era deja noapte, deci un moment potrivit pentru confidenţe, băiatul şmecheros a mărturisit într-un mod ambiguu (dar suficient de tare ca să audă tot vagonul) că era bisexual. Fata intelectuală n-a priceput din prima, apoi a fost şocată. „Adică îmi plac şi sturionii!“ a spus rîzînd tipul şi făcîndu-i cu ochiul prietenei lui, căreia îi ieşise la testul psihologic că era „transparentă“. Au dezbătut o vreme problema bisexualităţii, pînă cînd fata cu ochelari a decis că nu era locul potrivit pentru o astfel de discuţie, iar cealaltă, blonda, s-a supărat şi ea, n-am înţeles motivul, şi iar a părăsit cuibuşorul de nebunii (patru locuri faţă în faţă), prefăcîndu-se că învaţă, pe un alt scaun. Şmecherosul îşi tot cerea iertare şi o chema înapoi. La Războieni s-au reunit şi, uitînd de problemele lor intime, s-au lansat într-o lungă conversaţie despre starea naţiunii, de la paşopt încoace. Au vorbit despre comunism, despre cît de mult au greşit (sau nu) cei din generaţia părinţilor lor, despre frică şi disidenţă, unul ştia chiar şi cîte ceva despre Canal. M-a şocat faptul că era ca şi cum ar fi povestit o carte pe care o citiseră de curînd şi pe care (din nou) o interpretau ca pe alt test de psihologie sau un articol de lege. Istoria recentă, cea care pentru noi e alcătuită din frînturile amintirilor noastre, din experienţe personale, pentru ei, la 20 şi un pic de ani, a devenit Istorie în toată regula, pe care încearcă să o înţeleagă pentru a justifica prezentul. E o istorie netrăită şi, în fond, ar fi putut să vorbească în acelaşi mod şi despre Evul Mediu sau campaniile de cucerire ale Imperiului Otoman. N-am înţeles din discuţie ce credeau despre comunism, dacă a fost rău sau bun. 

Pe geam se văd în sfîrşit luminile Clujului şi nu-mi mai dau seama dacă cele zece ore au fost pierdute sau, de fapt, cîştigate, pentru că le-am trăit fără voia mea în vieţile celor patru tineri. Gîndurile îmi erau îmbîcsite de trăirile şi căutările lor, mă simţeam anesteziată. E şi asta o formă de a călători – în minţile altora.    

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.