Unde (mai) sînt vamaioţii?

Am ajuns la Vama Veche cu inima strînsă, după aproape patru ani, aşteptîndu-mă la marea grozăvie şi marea schimbare despre care vorbesc cu toţii. E adevărat, Vama „s-a stricat“, nimeni nu contestă asta, a devenit un loc comercial şi deja destul de convenţional (cu tot cu nonconformismul ei afişat, pe alocuri forţat). Însă anumite lucruri au rămas cam la fel, într-un amestec de kitsch şi de bun gust, de muzici vechi şi bune cu muzici noi care nu-ţi spun nimic, de derizoriu, lene şi un pic de snobism. Mi-a plăcut Vama, pe alocuri, deşi nu mi s-a mai părut nici un moment că ar da dependenţă, ca odinioară, cînd zilele treceau, rămîneam fără bani şi nu voiam să mai plec. Ce nu mi-a plăcut? Că plaja nu mai e „liberă şi independentă“, e alcătuită din mici plaje „private“, acaparată de şezlonguri şi umbrele pe care trebuie să le închiriezi, ca să ai un loc al tău, altfel te strecori printre ele şi printre trupurile încinse şi relaxate ale celor privilegiaţi. Corturile sînt, clar, ostracizate. Că e mizerie şi că aproape toată lumea face mizerie, fără să se gîndească prea mult la asta, că e o pubelă colectivă. Că e inadmisibil de scump şi, în fond, nu eşti pe Dorobanţi sau la Ibiza, mai ales în market-urile care au devenit mai multe decît cîrciumile, căci s-au prins „oamenii de afaceri“ că se bea la comun, pe plajă, cu sticluţa în buzunar. Orice la supermarket e dublu, de la sticla de whisky, la pasta de dinţi, în condiţiile în care aprovizionarea se face în en-gros-urile de la Mangalia, la 12 kilometri. Nu sîntem în vîrful muntelui, nici pe o insulă pustie, aşa că turistul vamaiot e jecmănit într-un mare stil.

În urmă cu vreo zece ani, nici nu ajungeam bine la Vamă, nici nu mă dădeam bine jos din microbuz la „Scoica“, că mă şi striga cineva cunoscut, aşa că montarea cortului era amînată cu o bere sau un lung şir. Acum nu m-am întîlnit cu nimeni şi nici nu mi-am făcut prieteni noi. Deşi starea euforică permanentă e aceeaşi, dorinţa de socializare e mai mică. Vamaioţii vin în grupuri bine sudate, îşi petrec timpul în „gaşca“ lor, nu mai există destrămări şi regrupări ca pe timpuri, ceea ce dădea naştere la o mişcare browniană specifică locului. Mulţi dintre cei din generaţia mea sînt acum „familişti“ (şi „textilişti“), vin cu copiii, schimbă scutece pe plajă, îşi impun un program şi o disciplină cu mese regulate, aşa că ai o vagă senzaţie de Neptun, pe vremuri, de „concediu cu părinţii“. În acelaşi timp, ai şi o senzaţie de Costineşti, căci studenţii nemulţumiţi de aglomeraţia şi ţigănia de acolo s-au mutat aici. Mult mai mult ca în anii de demult am auzit vorbindu-se cu accent ardelenesc şi moldovenesc, aşadar sînt grupuri organizate din timp care îşi plănuiesc vacanţa la Vama Veche, nu mai e vorba doar de o fugă la mare, de o evadare. Şi, ultima senzaţie, cea de tabără la Năvodari – vîrsta medie la „discoteca“ de pe plajă, „la Ovidiu“ (apropo, am aflat că pînă şi Ovidiu a plecat, s-a retras din „activitate“) este de 16 ani. Puştani teribilişti şi beţi îşi flutură sticlele cu băuturi scumpe şi tropăie laolaltă cu fetiţe cu păr împletit în codiţe. E un fel de bal de absolvire mai uşchit. Şi miroase a iarbă mult mai mult ca pe timpuri, probabil că acum e mai uşor de procurat şi nici nu dă mahmureli groaznice ca berea cu vodcă.

Desigur, mai există şi „distruşii“, în faţă „La piraţi“, parcă şi mai distruşi ca odinioară. Sînt grupuri compacte care nu se dezbracă niciodată, pentru ei nu s-au inventat marea, baia, costumul de baie, vin în Vamă în blugi şi bocanci, doar pentru excese. Arată cumplit aceşti copii, nişte cadavre vii. Dorm pe asfalt, din cînd în cînd se mai ridică cînd vreunul din gaşcă mai apare cu o bere la PET, iau o duşcă şi cad la loc, ca muştele.

Şi mai sînt şi snobii, „mondenii“, artiştii, dar ei se ascund prin cîrciumile trendy, sînt ca vampirii, nu-şi fac apariţia la lumina zilei, ca să nu-i orbească soarele şi pielea să nu înceapă să le sfîrîie. Mişună noaptea, se lansează în lungi discuţii despre artă, filozofie şi mersul lumii, se îmbată soft şi se uită cu dispreţ la tot ce e în jur – „Oare ce mai caut eu în porcăria asta de Vamă?“ Şmecherii care sparg cinci sute de euro pe noapte, ca în club la Mamaia, sînt mult mai „prezenţi“. Ar agăţa, dar n-au ce, doar fetiţe de 15 ani. Ziua, lîncezesc pe şezlonguri, îşi etalează burţile şi se întreabă dacă să mai stea sau nu încă o zi. „Aş sta, bă, dar nu prea mai am lovele!“ „Să mă uit io, parcă mai aveam vreo sută de euro în maşină!“ Şi mai sînt şi străinii, destul de năuci, nu prea ştiu cum au nimerit aici şi habar n-au despre history-ul acestui loc. Însă se adaptează. Beau o bere, două, şi începe să le placă. În fond, comparativ cu tot ce-ţi oferă tristul litoral românesc, la Vamă încă e destul de fun.