Unde a dispărut obiectul numit televizor?

Publicat în Dilema Veche nr. 622 din 21-27 ianuarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Dintre toate obiectele domestice care au populat, într-un fel sau altul, casele copilăriei mele, televizorul mi-a rămas cel mai mult în minte. Desigur că au fost și altele, mai inedite, care astăzi și-ar avea locul într-un muzeu (al comunismului, și nu numai), multe dintre ele fiind pe cale de dispariție: carpetele de pe pereți – de pildă, căprioara și căpriorul, adăpîndu-se la izvor, milieurile, bibelourile – balerina, peștele, pescarul chinez cu undiță, mașina de cusut cu pedală a bunicii mele, toiagul de montaniard atent sculptat, ­luat ca suvenir de la Sovata și agățat într-un cui, ca obiect de decor, oala-minune și vasele Iena, Istoria literaturii… a lui Călinescu care presa perfect prăjiturile, trandafirii croșetați atîrnați de cheia de la dulapul cu haine, ștergarul din bucătărie cu „Gospodina cînd e bună, rostul casei merge strună“. Însă televizorul mă intriga cel mai tare, acea cutie pătrățoasă din lemn, cu un ecran ușor curbat de culoare vernil, care nu exista pur și simplu cu discreție, ca toate celelalte obiecte. Televizorul trona regal în cel mai important loc al sufrageriei, de obicei pe o comodă sau măsuță care îi erau destinate, în exclusivitate. Grija față de televizor era una constantă – era unul dintre primele obiecte care erau șterse de praf, cu atenție, mai ales ecranul –, ca orice piesă de „mobilier“ era înfrumusețat la rîndul său cu diferite milieuri și bibelouri. Bunicul meu schimba periodic lămpile televizorului care se ardeau, cu priceperea unui specialist. Uneori chiar credeam cu naivitate în bancul: „De ce pun oltenii televizorul pe sobă? Ca să nu răcească artiștii!“, pentru că îmi imaginam că tot ceea ce vedeam pe ecran, cînd vedeam, se întîmpla în interiorul cutiei pătrate, eram aproape convinsă că Stela Popescu și Arșinel, Mirabela Dauer și Corina Chiriac, ba chiar și tovarășul Nicolae Ceaușescu locuiau în televizor. Din nefericire, televizorul era în marea majoritate a timpului nefuncțional. Adică era închis, devenind o „mobilă“ oarecare, greoaie și inutilă. Însă acest mic amănunt nu știrbea respectul suprem pe care i-l purtau toți ai casei. Avea, totuși, orele lui – între opt și zece seara, sîmbăta și duminica chiar mai mult de atît, iar de Revelion, printr-un miracol, mergea toată noaptea. Și tot un miracol era, pentru mine, modul în care se strîngea o familie întreagă în jurul lui, iar atunci peste celelalte obiecte din casă, peste pescarul cu undița lui, peste gospodina din ștergarul cusut de mînă sau peste căpriorul din carpetă se așterneau umbrele și uitarea. Tot ce conta se întîmpla lîngă și prin televizor. Și pentru că toate trebuiau să poarte un nume, televizorul se numea Diamant.

Pe ecranul lui Diamant se difuzau uneori emisiuni „în culori“ (sau cel puțin așa anunța o prezentatoare), iar eu mă zgîiam la ecran încercînd zadarnic să disting acele culori, strecurate în imaginile alb-negru. Culorile le-am văzut tîrziu, pe la sfîrșitul anilor ’80, cînd Diamantul a fost înlocuit cu un Elcrom (televizorul suprem colorat era Telecolor, dar „costa cît nu face“, vorba lui bunicu-miu). Pe ecranul Elcromului, „artiștii“ aveau tente verzui și albastre, iar gazonul terenului de fotbal avea o minunată nuanță kaki.

Adevărata explozie de lumină și de culori a venit, însă, după 1990. Și se numea Sony, Panasonic sau Toshiba. Iar o­biec­tul numit televizor funcționa acum zi și noapte, strîngînd într-un mod hipnotizant și mai mulți oameni în jurul lui. Erau aici nu doar familia, ci și prietenii și vecinii care împărțeau bucuria unui serial – Dallas, Familia Guldenburg sau Sclava Isaura. Străzile marilor orașe deveneau pustii, televizoarele – indiferent de mărcile lor – erau singurele puncte majore de atracție. Din­colo de seriale, tot ce era important pen­tru țară se întîmpla în direct, la televizor. Poate că aparatele în sine arătau acum mai hărtănite, nu mai purtau milieuri, bi­be­­louri și alte obiecte decorative, însă, în sfîr­șit, deveniseră funcționale. Și indispensa­bile.

Apoi, îmi mai amintesc un moment de prin anii 2000, cînd nu existau smart-uri sau tablete, iar Internet nu avea oricine, cînd se „inventase“ creditul doar cu buletinul. Cum umblau singure prin oraș primele „plasme“ sau televizoarele burduhănoase cu ecrane imense și ceva mai plate, cărate de unii în spinare, transportate în portbagajele ultimelor Dacii berline. Pînă acum doi ani, toate televizoarele pe care le-am avut mi-au fost pasate de către părinții mei, pentru că nu mai „corespundeau“. Am avut mărci obscure prin bucătărie, televizoare care îmi ocupau timpul cînd găteam, vechituri cu ecrane din ce în ce mai mari în sufragerie care mergeau non-stop pe posturi de muzică. Cînd niște prieteni mi-au zis că ei nu au televizor acasă „pentru că le consumă timpul aiurea“, i-am privit ca pe niște aterizați de pe Marte. Și m-am tot gîndit – ce fac oamenii ăștia cu timpul lor liber? Poate citesc. Dar cît poți să citești? Apoi, au fost din ce în ce mai mulți. La început, din spirit de frondă, ulterior pur și simplu din lipsă de interes. Am observat că și cronicile și recomandările TV au dispărut cu desăvîrșire din ziare, chiar și din gazeta noastră. Astăzi, televizorul este un obiect defunct și mă refer la rolul și utilitatea sa inițiale. El mai poate rezista o vreme, coexista în paralel cu alte ecrane mai sexy, însă nu va mai avea parte niciodată de bibelouri și milieuri, nici de respectul nostru suprem.

De aproape doi ani mi-am cumpărat un televizor „inteligent“, însă nu prea i-am folosit funcțiile. Am tot ce-mi trebuie, pe laptop și tabletă. În timpul zilei, e un ecran subțire și argintiu care îmi decorează casa. Seara, pentru că nu pot să adorm fără o uriașă fereastră deschisă spre o lume „vie“, pe ecran se zbenguie leii de pe Animal Planet. Probabil că din copilărie mi se trage – îmi imaginez în continuare, în subconștient, că leii locuiesc în televizor și că am o mică și fantastică junglă la mine acasă.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.