Tramvaiul 1 – un poem urban de Crăciun

Publicat în Dilema Veche nr. 620 din 7-13 ianuarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

P ărinții mei sînt nomazi, vara locuiesc la Poiana Cîmpina, iarna se mută pe Șoseaua Giurgiului. Uneori, drumul de la mine de-acasă, de la Obor pînă la Cîmpina (metrou și tren), durează la fel de mult ca drumul prin București pînă aproape de capătul Șoselei Giurgiului – o oră și jumătate. Taxiul costă cam la fel cît trenul Interregio. De aceea, senzația mea este că eu și părinții mei, chiar dacă împărțim același oraș, locuim totuși în orașe diferite. Pînă și clima e alta acolo. Cînd la Obor e soare, pe Șoseaua Giurgiului se ridică cețurile din lunci, se simt ­mi­a­s­me din smîrcuri. Cînd la noi, „la munte“, ninge, la ei, „la șes“, burnițează mărunt. Astfel, perspectiva asupra Bucureștiului devine cu totul alta.

După masa de Crăciun, în acel amurg timpuriu de decembrie care îmi amintește mereu de poeziile lui Bacovia, încărcată cu o sacoșă cu sarmale, salată de boeuf și cozonac, căutam împreună cu tatăl meu un taxi pe la intersecția cu Luica. Erau cîteva parcate, dar toți taximetriști „particulari“. „Hai să vedem dacă vine tramvaiul! Merg cu tine șapte stații pînă la metrou, ca să-ți duc sacoșa“, zice tatăl meu cu inițiativă. 

În stația de tramvai mai așteaptă ceva lume, un semn bun – n-a mai venit de mult și trebuie să apară. Nu e frig, mai degrabă umed și mohorît. Crăciunul nu prea se simte la intersecția Giurgiului cu Luica – nu sînt beculețe colorate sau alte ornamente festive, doar pe la buticurile non-stop cîțiva bețivi fugiți de-acasă fraternizează între ei și cu vînzătoarele. În stație, lumea e cam posacă, însă două adolescente se cară una pe alta în cîrcă și rîd de se prăpădesc (interesant e că cea slabă o cară pe cea grasă). „Două capre!“, zice taică-meu. Alți tineri „la patru ace“ – geci chinezești cu puf, căciuli cu Nike, blugi rupți, prespălați – așteaptă tramvaiul ca să iasă „mai pe centru“, adică la Cimitirul Bellu. În sfîrșit, vine. Șapte stații înșiruite una după alta pe Șoseaua Giurgiului trec repede. Chiar la mijlocul drumului e un restaurant care anunță cu mîndrie că organizează Revelion fără manele. 

A jungem la Eroii Revoluției. Tatăl meu îmi dă sacoșa, se pregătește să facă drumul înapoi. Lui îi plac drumurile lungi prin București, nu se plictisește ca mine. Așa că are o altă inițiativă: „De ce nu iei tu tramvaiul 1? Te lasă exact la Lizeanu… și uite-l că vine!“ Cît face? „Păi, sînt 21 de stații, o nimica toată. Faci o juma de oră, că acum e liber prin oraș.“  Accept, fără să știu ce mă așteaptă. Mă urcă în tramvai, îmi face cu mîna.

Tramvaiul 1 e un poem urban, din acela cu ritm, dar fără rimă, care nu se mai termină. Nu mă înnebunesc după poemele urbane. Înconjoară aproape tot orașul, de fapt traversează mai multe orașe, căci Bucureștiul nu e niciodată la fel. Ca să ajungă la Gara Basarab trece cu aceeași lentoare prin Rahova, apoi pe bulevardul Timișoara și pe la podul Grozăvești. Habar n-aveam că ocolește atît. În tramvai e cald, o căldură care te moleșește și o lumină galbenă și chioară care te adoarme. De altfel, cei cîțiva călători par să moțăie pe scaunele lor. Curînd intru și eu în aceeași stare letargică. Doi colindători întîrziați mormăie un „Ascultați, creștinilor…“, pare că li se închid și lor ochii. Nu le dă nimeni nici un ban, așa că vor coborî la prima. Mă uit pe geam și nu recunosc nimic. Am senzația că am ajuns în cîmp. Un maidan care se numește, chipurile, Șoseaua Progresului și pe care tramvaiul 1 îl străbate cu demnitate. Întunericul de dincolo de geam este orașul meu care se numește București. Stații în beznă cu nume bizare – Inox, Aprodex, n-aș coborî acolo nici să mă împuște careva. Stații fără nici un călător. Din nou cîmp, depozite, siluetele unor foste fabrici, parcă. Umbre. Însă în tramvai e cald și e bine, te simți în siguranță. Trei puștani merg la mall, la AFI Palace, și se hăhăie. Par singura dovadă că mai există viață în tramvaiul 1. Că n-a venit deja Apocalipsa și sîntem niște zombi cu toții. Fata stă în brațele prietenului ei, se pupă din cinci în cinci minute, în timp ce trage cu ochiul la celălalt băiat, care stă întors spre ei, pe scaunul lui, fără se simtă jenat. Îl întărîtă, se plac. Mă întreb: pe drumul de întoarcere de la mall, cine va sta în brațele cui? Însă de-am ajunge la mall-ul ăla odată! În sfîrșit, apare din beznă, ca o constelație. Mă gîndesc că am ajuns în Occident. Totul e luminat și e glamour. Alți tineri asemeni celor din tramvaiul 1 au pus deja stăpînire pe AFI Palace. E o invazie.

Lăsăm mall-ul în urmă, apoi intrăm din nou în negură și ceață. E prea cald, or să mi se strice sarmalele, deja am depășit de mult cele 30 de minute promise de tai­că‑meu. În fața mea e un nene cu o sacoșă la fel de burdușită ca a mea. Vorbește cu nevasta la telefon. Da, a luat și ceva șorici, și caltaboș, a luat și țuica aia bună a lui finuțu’, dar pe ea nu pare să o intereseze țuica. Tipul coboară cu sacoșa lui la Gara Basarab și îmi imaginez cum va călători mai departe cu un tren personal pînă în satul lui, unde se va pune pe băut țuică și mîncat șorici.

T raversăm mărețul pod care îmi amintește oarecum de drumurile cu trenul prin Berlin. Încă două-trei stații și ajung într-un oraș cunoscut, Bucureștiul meu. Și aici începe Crăciunul, cu efemera lui feerie. După întunericul prin care am trecut, mi se pare că luminoasa Piața Victoriei se poate vedea de pe Marte. Beculețele se reflectă în geamul murdar al tramvaiului 1, Crăciunul devine o extensie, pătrunde și în capsula asta din afara timpului. Pe Ștefan cel Mare, mă simt deja acasă și zîmbesc. Am petrecut aproape o oră în afara oricărei realități posibile.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic