Tovarăşa directoare (de ieri şi de azi)

Publicat în Dilema Veche nr. 674 din 19-25 ianuarie 2017
Tovarăşa directoare (de ieri şi de azi) jpeg

La începutul lunii ianuarie s-a iscat un mic scandal legat de foștii directori de școli, inclusiv directorii adjuncți care ar putea fi repuși în funcții, chiar dacă nu s-au prezentat sau au picat concursul organizat de fostul Minister al Educației. O decizie politică, desigur. Ulterior, PNL a inițiat un proiect de lege care să completeze Legea Educației Naționale și să nu mai permită astfel de lucruri, adică „funcţiile de director şi director adjunct din învăţămînt nu trebuie să mai stea în pixul ministrului Educaţiei sau la cheremul vreunui inspector şcolar“.

Pe fondul acestor discuții, mi-am dat seama de următorul fapt: mereu am avut senzația că funcția de director de școală este una mai mult sau mai puțin „politică“, ce nu ține neapărat de competențe. Pe vremea cînd eram elevă, „tovarășa directoare“ reprezenta, de fapt, o tipologie care în anumite școli (probabil mai multe decît îmi închipui) mai există și astăzi. Am învățat la o școală destul de mică, „de cartier“, și în toți cei opt ani pe care mi i-am petrecut acolo am avut o singură tovarășă, ulterior doamnă directoare. De aceea, îmi închipuiam, copil fiind, că funcția de director era una eternă, nu „scapi“ de ea pînă nu ajungi la vîrsta pensionării. Tovarășa respectivă era o doamnă relativ tînără și voluptuoasă, cu o voce delicată și muzicală, care nu se potrivea deloc cu gabaritul ei. Iarna se îmbrăca într-o haină de blană „de nurcă“ (șușoteau mămicile – noi, copiii, nu prea știam ce e aia o nurcă) și mereu lăsa în urma ei o dîră puternică de parfum „franțuzesc“ (tot mămicile!). Era prezentă prin absență, fiindcă nu prea o vedeam prin școală, însă ceilalți tovarăși profesori mereu făceau referire la ea, „O să fii chemat la tovarășa directoare!“ reprezenta amenințarea supremă. Fericiți erau cei care o aveau „la clasă“, pentru că deși era la rîndul ei profesoară, nu prea venea la ore sau cînd venea îi punea pe copii să facă rezumatul lecției din manual. Treburile importante ale tovarășei directoare se desfășurau într-un loc numit „cabinet“ sau la secretariat. Acolo ajungeau doar părinții, în cazuri extreme – copiii au făcut o boacănă majoră și s-a pus problema scăderii notei la purtare, corigențe „nemeritate“ etc. Aceleași mămici (tăticii erau mai puțin implicați în viața noastră școlară) așteptau pe la uși, cu buchete imense de flori și încărcate de pachete. Însă în ultimii ani ai regimului comunist, școala era de fapt condusă de către secretara de partid – o tanti cu un corp impecabil (băieții de a opta întorceau capul după fundul ei bombat), dar cu o față șifonată (era trecută totuși de 40 de ani), cu părul roșu și buze subțiri, cu o voce ca un țignal de fabrică. Ea dicta tot ce se petrecea în școala noastră, iar tovarășa directoare o urma peste tot ca o umbră mătăhăloasă și docilă. După 1990, secretara de partid a dispărut pur și simplu, iar pe tovarășa directoare n-au schimbat-o imediat. Cînd a ajuns la noi zvonul că pe profa de geogra, spaima școlii, „vor să o facă“ (cine „voia s-o facă“ este pentru mine și acum un mister) directoare adjunctă, „am ieșit în stradă“ (adică în curtea școlii) și am făcut grevă, așa cum văzuserăm la televizor că se procedează în astfel de cazuri, ca să o dăm jos. Însă greva a fost înăbușită din fașă, iar capilor ei li s-a scăzut într-adevăr nota la purtare. Iar pe profa de geogra tot „au pus-o“ directoare adjunctă, deși era în pragul pensionării, însă se pare că aștepta de mult această funcție. Ea era, de fapt, imaginea emblematică a tovarășei directoare comuniste – mică și a dracului, urla tot timpul ca să te bage în sperieți, adeptă a unei educații cazone și a muncii care stă la temelia patriei. Expresia ei favorită era „Dacă-ți dau o palmă, nici cinci Salvări nu-ți ajung la poarta școlii!“. Din fericire, la vreo 15 ani după ce am terminat gimnaziul, în școala noastră a ajuns directoare una dintre profesoarele mele favorite, care nu avea nici o legătură cu portretele de mai sus. Dar se mai întîmplă și minuni.

La liceu, am prins un pic un tovarăș director celebru și etern, care se numea Spulber. Ce nume poate fi mai potrivit pentru un director? Nu știu ce sau pe cine sulbera, însă nu prea l-am văzut la față, poate doar la deschiderea anului școlar. De aici, senzația că directorii sînt prea ocupați cu treburile lor „directoriale“ ca să mai dea cu ochii și de noi, elevii școlii pe care o conduc. Ulterior, și în acest liceu, lucrurile s-au îmbunătățit substanțial. Era vorba, totuși, de un liceu bucureștean de prestigiu. Ce ne facem însă cu școliile, miile de școli obscure, din cartierele mărginașe, din orășele uitate, de la țară? Cine știe cîți tovarăși și cîte tovarășe directoare or fi rămas pe acolo, de la începutul veacului?

În ultimii ani fac des vizite în școli, la invitația profesoarelor de limba română. „Acțiunea“ se numește întîlnire cu un scriitor și are loc, de regulă, în timpul unei ore de română. Astfel am ajuns în școli cochete, cu „copii buni“ (e o expresie pe care am tot auzit-o, deși din punctul meu de vedere toți copiii sînt „buni“), unii olimpici, cu profesori dedicați, dar am nimerit și în școli mai prăpădite. Vrînd-nevrînd, înainte de întîlnirea cu copiii, treceam și prin „cabinetul“ directorilor ca să ne cunoască. Unii se vedea de la o poștă că n-aveau nici un chef de noi. Aproape că le citeam gîndurile: „Ce-or fi căutînd și scriitorii ăștia în școala noastră? Nu pot să-și vadă de scrisul lor acasă? Scriitori ne trebe nouă acum, cînd școala are atîtea probleme?!“ De-abia așteptau să ne salute și să ne strîngă cordial mîinile ca să se întoarcă la vrafurile de hîrtii de pe birou și să se prefacă extrem de ocupați, că dă bine la imagine. O tovarășă directoare ajunctă de la Ploiești a fost cît pe aci să ne dea afară din școală, deși profesoara de română „îi comunicase“ ce căutam noi acolo. Semăna extrem de bine cu fosta mea profă de geografie. Ne-a luat de pe hol, de parcă am fi fost martorii lui Iehova: „Pe cine căutați?“ I-am explicat, însă ne-am intimidat un pic și nu mai știam exact numele profesoarei de română care ne invitase. „Ce doamnă de română? Păi, și eu sînt de română și sînt directoare adjunctă! Tot ce ține de română trece mai întîi pe la mine…“ După ce s-a lămurit, ne-a întrebat: „Dar buletinele le-ați arătat la intrare? Că aici e instituție școlară și nu intră oricine…“ Ne-am dat seama că se comportase așa pentru că „nu-i arătasem respectul cuvenit“. Alte tovarășe directoare au ținut morțiș să fie prezente la întîlnire, deși n-aveau treabă cu literatura, erau de matematică sau de biologie. Au ținut un mic speech ca să-și arate competențele de directoare: „Oaspeți de seamă avem astăzi în școala noastră…“ etc. Copiii erau timorați, profesoarele care ne invitaseră își coborau jenate privirile. Îndrăzniseră să organizeze o „acțiune“ altfel, neconvențională. Oare făcuseră bine? Însă, de ce să mint, am întîlnit și multe doamne și chiar domnișoare directoare din cu totul alt film. Prietenoase, volubile, cu viziuni moderne asupra „sistemului“. Am petrecut cîte o oră în „cabinetul“ lor ca să ne povestească unde și ce ar trebui schimbat pentru ca lucrurile să funcționeze. Însă nu se schimbă nimic.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

George Simion Diana Şoşoacă şi Claudiu Târziu de la AUR FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Scandalurile publice, realizările suveraniștilor români
Partidele și liderii care se consideră adepții suveranismului au reușit în ultimele săptămâni să aibă o constantă, adică să fie în jurul lor doar scandaluri, în timp ce proiectele politice realizabile lipsesc.
kristalina georgieva
FMI susţine că 20 de ţări ar avea nevoie de asistenţă de urgenţă pentru a face faţă crizei alimentare
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, afirmă că 48 de ţări sunt expuse la criza alimentară globală, iar jumătate din ele sunt vulnerabile.
florin raducioiu
FCSB, în derivă: Răducioiu, verdict devastator pentru echipa lui Becali
Bucureștenii plătesc pentru amatorismul care face ravagii la club, de câțiva ani buni.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia