Tabere pentru copii, sau de concentrare?

Publicat în Dilema Veche nr. 544 din 17-23 iulie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Dragă Andrei,

Aş vrea să ştii, în primul rînd, că te înţeleg de ce nu ţi-a plăcut în tabăra „de aventură“ de anul trecut şi de ce nu mai vrei să mergi niciodată în tabere. Aş vrea să continuăm mica noastră discuţie pe care am început-o săptămîna trecută la Cluj şi care, din cîte mi-ai spus, te-a pus pe gînduri. Ştiu că te-a mirat cînd ţi-am povestit că în tabara de la Homord (aveam 14 ani, deci eram cu doi ani mai mare decît tine, acum), am scrijelit pe perete, ca la puşcărie, fiecare zi sub forma unei liniuţe, apoi am început să tai pe rînd liniuţele, aşteptînd să se termine. Dacă ar fi existat telefoane mobile şi dacă părinţii mei ar fi avut maşină atunci, cu siguranţă că aş fi procedat exact ca tine: i-aş fi sunat şi aş fi plîns la telefon să vină să mă ia de acolo. Nu trebuie să te simţi vinovat pentru asta, deşi e bine să-i înţelegi şi pe părinţii tăi, care au fost supăraţi iniţial, fiindcă tabăra aceea îi costase o groază de bani. Poate că au fost supăraţi şi pentru faptul că nu te-ai adaptat în tabără. Însă nu este vina ta, cum n-a fost nici vina mea. Există anumiţi copii (şi cred că sînt destul de mulţi, dar unii părinţi nu-şi dau seama de asta) care sînt mai sensibili sau au o personalitate aparte şi, pur şi simplu, nu sînt făcuţi pentru tabere.  

La fel ca tine, nici eu nu am fost un mare fan tabere şi abia acum îmi dau seama care era una dintre cauze – toată cruzimea de care copiii sînt dintotdeauna capabili şi toate frustrările lor adunate peste an (an şcolar, cu teme, privaţiuni, uneori cu părinţi prea severi) se manifestau, de obicei, în tabără. Incursiuni nocturne în dormitoarele fetelor, care se lăsau cu tras de cozi şi cu plînsete, costumarea în stafii (folosindu-se cearceafurile din dotare) pentru a-i speria pe cei slabi de înger, muşte moarte în ciorbele celor cu stomacuri mai delicate, faimoasa „pastă de dinţi pe clanţă“ sau legarea şireturilor sînt cîteva dintre cele mai inofensive exemple. Căci mai erau şi altele… De aceea, cînd mă gîndesc la tabere, îmi vin în minte scene întregi din Împăratul muştelor de William Golding, o carte pe care ţi-o recomand, e chiar potrivită pentru vîrsta ta. De multe ori, taberele erau ca nişte cîmpuri de luptă ale unor triburi sălbatice, dezlănţuite, unde adulţii însoţitori (tovarăşii noştri profesori) reuşeau arareori să „supravieţuiască“.

E adevărat, toate acestea se întîmplau pentru că pe atunci nu existau „activităţi“ care să ne ocupe timpul şi să ne consume energia. Acum există, ba chiar sînt prea multe. Tu te-ai plîns că în tabara „de aventură“ erau reguli foarte stricte şi un program care trebuia respectat. Însă nu toţi copiii au un spirit de aventură care să dea pe dinafară şi nu toţi sînt capabili din punct de vedere fizic să se caţăre toată ziua în copaci, să se tîrască prin şanţuri sau să construiască cazemate. Aici apar diferenţe şi unii copii se simt daţi la o parte, ba chiar se rîde de ei, aşa cum ţi s-a întîmplat şi ţie, la un moment dat. Din nou, nu este problema ta, greşeala este cea a adulţilor care organizează astfel de tabere. O tabără n-ar trebui să fie o competiţie continuă, pentru că după un an întreg de şcoală în care se pun oricum multe presiuni asupra ta să fii cel mai bun, numai de asta nu ai nevoie. Ştiu că ai fi avut nevoie, în primul rînd, de momente de relaxare în care doar să stai şi să te uiţi la joc, nu să fii nevoit mereu să participi. Uneori, înveţi mult mai multe doar privind. Însă adulţii nu înţeleg asta şi îi tratează pe toţi copiii la fel.   

În taberele copilăriei mele, nu se întîmpla mare lucru. Excepţia a fost Forumul Pionieresc de la Crevedia – zece zile, la doar cîţiva kilometri de Bucureşti, într-un fel de campus construit în plin cîmp, unde în fiecare seară adia cîte o boare cu duhoare de pui arşi, de la fermele din apropiere. Cam horror, nu? Aici am avut parte şi eu de un program bine stabilit – vizite „de lucru“ prin fabrici şi uzine, la ferme de vaci şi porci, schimburi de experienţă cu pionieri din alte judeţe ale ţării etc. Cu alte cuvinte, ne pregăteau să devenim nişte comunişti adevăraţi (am discutat şi despre comunişti, dacă îţi aminteşti). Cum am rezistat? Am avut noroc că la Forum nu erau admişi decît copiii cu rezultate foarte bune (comandanţi de detaşament sau de unitate). Erau copiii valoroşi şi de bun-simţ, aşa că n-am avut parte de farse stupide şi nici de „pastă de dinţi pe clanţă“. Vezi tu, contează foarte mult grupul din care faci parte, aşa că e bine să fii atent şi să-ţi faci prieteni printre copiii care îţi seamănă.  

Te-a şocat un pic programul acelei tabere gratuite organizate de o corporaţie pe care ţi l-am arătat. Copiii nu aveau timp nici să respire, aveau 30 de minute pe zi program „de voie“, în rest doar activităţi de grup, evaluări şi plantat de puieţi. Ţi-ai dat seama că poate să fie chiar mai rău decît în tabara ta „de aventură“. M-ai întrebat de ce era aşa. Pentru că ţi-am dat exemplul cu Forumul Pionieresc, acum pot să-ţi răspund, cu o strîngere de inimă. Era aşa pentru că îi pregătesc pe copii să devină viitori corporatişti, angajaţii ideali ai marilor companii.

Oamenii au avut mereu nevoie de o formă de înregimentare. Veţi înţelege asta mai tîrziu. Pînă atunci, nu-ţi mai bate capul cu taberele şi încearcă să te păstrezi aşa cum eşti, diferit şi plin de personalitate.  

Cu drag, verişoara ta,

Adina 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.