Stări de vacanţă

Publicat în Dilema Veche nr. 600 din 13-19 august 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Colecţionate, de-a lungul vremii: 

● La Valea Drăganului, un convoi de furnici care făcea înconjurul lumii – sau cel puţin aşa îmi imaginam eu, la 4 ani. Şerpuia pe dealuri şi pe văi pînă la marele muşuroi care semăna cu cel al termitelor din Africa. Şi tot acolo, cînd mama a „comandat“ pentru mine lapte, de la o ţărancă din sat, după ce am gustat, am decretat: „Mie nu-mi place laptele de vacă, îmi place laptele de Alimentară!“. 

● Coborînd cu tatăl meu în pas ritmat de la Cota 1400, un traseu pe care îl ştiam pe de rost şi cîntînd marşuri sovietice, fără versurile lor imposibile, doar cu „pam, pam, pam“. 

● Cînd trenul trece pe podul de la Cernavodă, toţi copiii scot capetele pe fereastră, nu mai au răbdare – se simte miros de mare. Fabulosul Hotel Raluca din Venus, seara, cu fiecare etaj luminat într-o altă culoare, de beculeţe. Hotelul Dana, cu o grădină luxuriantă, şi Hotelul Scoica semănînd, de la distanţă, chiar cu o cochilie. Piscinele cu miros de clor şi cu apa mai rece decît cea din mare. Clătitele cu gem de piersici, pe plajă, cînd muşcai dintr-una, nisipul scîrţîia printre dinţi. Invazia de melci, mici, translucizi, care se lipeau de firele de iarbă din faţa hotelului şi minuţioasa activitate de după-amiază (atunci cînd părinţii „se odihnesc“) de a-i desprinde şi aduna în poala rochiţei. Acea mare „comunistă“, cu parfumul ei inconfundabil, fetele blonde din RDG. 

● Gazda de la Buşteni care mereu ne caza în camera „cea bună“, cu vedere la Cruce. Şi zilele ploioase de la sfîrşit de august, în care nu aveai ce face altceva decît să te uiţi la munte, printr-o perdea de apă, cu nelinişte, pentru că ştii că, la un moment dat, o voce din spatele tău va spune: „Ce facem? N-are nici un rost să mai stăm şi să plătim camera degeaba… ne întoarcem în Bucureşti?“. 

● Serile de la Cluj, atunci cînd se joacă „faţa“, căldura de peste zi începe să se domolească şi se face răcoare, ne ascundem în straturile de roşii ale oamenilor, în grădinile de printre blocuri, din toate apartamentele miroase a salată de vinete. 

● Doi adolescenţi, pe vîrful Bucşoiu, făcîndu-şi jurăminte şi sărutîndu-se cu buzele lor aspre şi crăpate de la vînt. 

● La Costineşti, în septembrie, cu doi prieteni „fugiţi de acasă“, fără nici un chior şi atît de hămesiţi încît au furat doi pepeni pe care i-am mîncat printre căsuţele de lemn deja pustii. Alex i-a despicat în două cu briceagul lui de munţoman, zeama s-a scurs pe alee, năclăind urmele de paşi ale turiştilor care plecaseră. Atmosferă de final de sezon şi o noapte sinistră petrecută pe plajă, dîrdîind de frig şi aşteptînd răsăritul, nu din motive romantice, doar să apară odată soarele şi să ne încălzească. În acea noapte, împlineam 17 ani, aveam ceva bani în buzunar, dar îi păstram ca să-i fac cinste, în Bucureşti, celei mai bune prietene, la Pizza Hut. Ce minte sucită poţi să ai la 17 ani! 

● Şi o altă noapte magică, la Padina, cu spaima de urşi şi un foc încropit pe malul pîrîului, la care doar am încălzit conserve de fasole, pentru că nu ne pregătiserăm cu altceva şi n-aveam noţiunea de grătar sub clar de lună. O sticlă de coniac prost, cumpărată de la cabană, şi interminabile discuţii filozofice despre lume şi viaţă, extratereştri şi rostul nostru pe Pămînt. Ce tineri eram, cu cîtă uşurinţă visam! A doua zi ne-a durut cumplit capul, de-abia am putut urca pe munte. 

● Ziua aceea de la Portiţa, cînd valurile au adus din larg mii pe peşti – guvizi şi limbă-de-mare –, i-au depozitat pe plajă, se zbăteau pe nisip. Corturarii au început să-i adune în găletuşele de plastic ale copiilor. Spre seară s-au aprins focurile, cu toţii ne-am hrănit din ce ne-a adus marea. După aceea am cîntat Beatles într-o barcă spartă, abandonată, pînă cînd am răguşit. 

● Sulina, pentru mine o „stare de vacanţă“ în sine. Mahmudia şi un complex turistic în paragină, în mijlocul mlaştinii, învăluită într-un nor de insecte. Totul e acvatic aici, în descompunere, un chelner captiv într-un soi de buclă atemporală ne aduce o saramură de crap.  

● Portugalia şi Vila Nova de Gaya, opt plaje înşirate una după alta, fiecare cu alt nume şi cu o altă reţetă de Caipirihna, cea mai bună a fost cea de la plaja numărul 2. În iunie e aproape pustiu, doar biciclişti şi

-i se plimbă pe aleea ce mărgineşte faleza. În faţa unui complex de blocuri noi, albe, trei portughezi fac scrumbii pe grătar, aşa cum românii pîrpălesc micii. Lumina aceea albă, fantastică, de Sud. 

● Aeroporul din Frankfurt, între două avioane, la întoarcerea acasă. Cheltuim ultimii euro pe două beri nemţeşti, ni le aduc în pahare înalte, cu spumă doar atît cît trebuie. Sorbindu-le fără grabă, ne ameţim uşor şi vorbim despre cum ar fi să nu ne mai întoarcem acasă şi să fugim în lume. Dacă am reuşi să păstrăm starea aceea de bine în noi, ne-am descurca oriunde, nu-i aşa? Apoi vedem un grup de chinezi care aşteaptă tăcuţi, stau pe bagajele lor uriaşe, ca nişte baloturi, şi mănîncă ouă fierte, cîte două, cîte patru, cîte cinci. Au venit în Europa ca să muncească – deducem noi. La un moment dat, apare cineva de la agenţia de intermediere şi începe să le citească numele de pe o foaie. Fac disciplinaţi prezenţa, ridică mîna pe rînd, apoi îşi văd de ouăle lor. Nimic nu s-a schimbat pe chipurile lor imobile, au rămas la fel de opace, oamenii aceştia nu cunosc nici o „stare de vacanţă“. Şi atunci mă simt privilegiată pentru faptul că sînt pe aeroportul din Frankfurt, un mic oraş în aşteptare, şi mă gîndesc să fug în lume. Ştiu că n-o voi face, dar măcar îmi permit să visez la asta.  

958 8 Lorin Niculae jpg
Zece școli de arhitectură pentru satele românești
Este deci momentul să înțelegem și, eventual, chiar să redescoperim și noi valoarea satului pentru arhitectura românească și să acționăm în consecință.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și feminități
Sigur, era și un mod de confirmare a feminității. Feminitate nu tocmai celebrată în perioada de atunci. Sloganul „femeia la cratiță”, care ne scoate din sărite în ziua de azi, era, pe atunci, în general, realitate. Excepțiile erau puține și rămîneau strict excepții.
p 20 WC jpg
Merită Joe Biden împărtăşania?
Dezbaterea în cauză a putut stîrni, iată, o reflecţie creştină cu multe dimensiuni: raport între credinţă şi laicitate, conştiinţă şi libertate a persoanei credincioase, stil de comunicare a tematicii creştine între dictat normativ şi călăuzire a credinciosului în drumul lui spiritual şi etic.
Nicolaos Tzafouris   Christ de Pitié   PDUT1974   Musée des Beaux Arts de la ville de Paris jpg
Corp păgîn și trup creștin
Prin arhitectura lucrării și derularea stilistic impecabilă a fiecărui capitol component, Marius Lazurca lucrează simultan cu izvoare antice și exegeze moderne, pentru a documenta continuitățile, asimilările, sintezele și rupturile produse în primele veacuri după Hristos.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Să forțezi o femeie să nască și apoi să crească acel copil este o formă de sclavie. Nașterea forțată nu poate fi numită drept la viață”
Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.