Securişti la pensie şi generali în rezervă

Publicat în Dilema Veche nr. 555 din 2-8 octombrie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

La un moment dat, am avut un vecin general în rezervă. Faptul că, la ce pensie avea, ca să nu mai socotim banii puşi deoparte, nu locuia într-o vilă prin Floreasca, ci într-un apartament de patru camere de pe Moşilor, era o chestiune de obişnuinţă şi de zgîrcenie. În plus, se simţea un om important în bloc, deşi refuzase constant funcţia de „preşedinte“ care i se oferea din principiu la fiecare şedinţă de comitet, de unde nu lipsea niciodată. Toţi cei din generaţia lui îl salutau cu „Să trăiţi, domn’ general!“. Chiar şi uşa lui metalică, sobră, cu o sonerie ca un clopoţel care îl chema la raport pe majordom, le impunea respect. Pe la 70 de ani, după ce i-a murit soţia, a fost cel mai constant client al localurilor de tipul „împinge tava“. A recunoscut că nu ştia să-şi fiarbă un ou. Îi plăcea ca masa să-i fie servită, o stropea cu un rachiu sau cu o bere şi, după ce căpăta o oareşce limbariţă, povestea oricui se nimerea amintiri din armată. Ce chefuri la popotă, ce beţii! Ce femei, cu grad sau civile, ce partide prin locuri pidosnice, hehe! N-aveam nimic cu omul, un personaj, în fond, ceea ce mă înfuria uneori era pensia lui nesimţită, cu care se lăuda ori de cîte ori avea ocazia. În bloc locuiau foşti profesori care primeau drept pensie o sumă de zece ori mai mică. Oare ce lucruri atît de importante făcuse acest general pentru ţară, în vremuri de pace şi în care Armata era glorificată doar pentru că exista, în afară de a organiza exerciţii militare de rutină sau de a-şi trimite soldaţii la prăşit? Ce merite deosebite avusese, încît acum se putea bucura de o bătrîneţe atît de confortabilă? 

M-am mutat într-un alt bloc, tot pe Moşilor, şi mi s-a spus de la bun început că „ăsta-i bloc de foşti securişti“, ca şi cum ar fi fost o calitate în sine a blocului. Adică „bloc de securişti“ egal siguranţă şi încredere. Un bloc construit după alte norme, de-ale lor, în care aveai parte de linişte, suspect de multă linişte. Aproape niciodată nu vedeam pe nimeni pe paliere, însă aveam mereu senzaţia că un ochi mă pîndeşte din spatele unui vizor. Şi aşa şi era! În momentul în care am primit o pisică în scara blocului, în miez de iarnă, un domn distins, cu părul alb, mi-a reproşat că am adus şi am hrănit „animale străine“ în bloc. Am întrebat, pe un ton naiv: „De unde ştiţi că eu am adus pisica?“ A rîs cu blîndeţe: „Noi ştim tot!“ O vreme m-am tot întrebat unde se ascund ceilalţi securişti (e adevărat că nu participam niciodată la şedinţele de comitet). M-am lămurit într-o după-amiază, cînd am ieşit cu tatăl meu (care locuise înaintea mea în bloc) la o cochetă terasă de cartier, cu preţuri de Centrul Vechi. „Uite, toţi vecinii tăi sînt aici!“ Respectabili domni şi doamne în vîrstă, pensionari, sorbeau beri şi limonadă, se înfigeau în platouri cu mici. Ce bătrîneţe decentă! Toţi îl salutau amabili pe tatăl meu. Hm, şi pe mine… de parcă ne-am fi ştiut de-o viaţă.

Am cunoscut accidental un fost securist care avea, în acelaşi timp, şi certificat de revoluţionar, şi era supărat căci tocmai li se tăiaseră „subvenţiile“. „Dar măcar nu trebuie să plătesc impozite!“ – un mic „ajutor“ de la stat, care îi convenea, pentru că avea trei case. Aşadar, înainte a turnat, la „Revoluţie“ şi-a îndeplinit cu brio „misiunea“, care o fi fost ea, acum, la 65 de ani, stă paşnic acasă, cu 7000 de lei pensie, conduce un Ford, toamna cumpără struguri şi face vin, iarna îl bea… trai pe vătrai! Ceea ce mi se pare grav este că nu ascunde faptul că a fost securist, ba chiar se laudă cu asta şi cu micile potlogării pe care le-a făcut. Şi pentru că se plictiseşte „la pensie“, are un mic şi inofensiv hobby – dispozitivele de supraveghere şi ascultare. Casa lui e împînzită de camere video, are o aplicaţie pe mobil şi poate vedea de oriunde ce se întîmplă cînd e plecat. Şi în micul său „atelier“, meştereşte mereu cîte ceva cu trei fire – la pensia lui, îşi permite să-şi cumpere tot soiul de jucărele. Un om fericit.

Înţeleg capitalismul şi diferenţele dintre săraci şi bogaţi, înţeleg şi faptul că, după ce se retrag din activitate, nu toţi oamenii pot avea aceeaşi pensie, e în funcţie „de buget“ şi ar trebui să fie şi în funcţie de munca depusă şi de responsabilităţile fiecăruia „în cîmpul muncii“. Ceea ce nu înţeleg sînt aceste derapaje monstruoase şi de-a dreptul indecente care există încă în societatea românească. Aşadar, nu înţeleg nici în ruptul capului de ce un fost securist (care poate că n-a pus în pericol viaţa şi libertatea nimănui şi a lucrat ca simplu „funcţionar“ în sistem), la bătrîneţe, are un trai mai bun decît un amărît care n-a turnat pe nimeni? Ceea ce îi permite să-şi păstreze aroganţa şi atitudinea de „stăpîn“ pe care a avut-o şi în urmă cu 25 de ani. Cînd mă gîndesc doar la ultimul caz, mă întreb cum putem convieţui alături de aceşti oameni, prefăcîndu-ne că, de fapt, totul în regulă. Că aşa trebuie să fie, să ridicăm din umeri: „Deh, a fost securist, e normal să-i meargă bine!“ Cum poţi tu, ca stat, să „recompensezi“ pe cineva, sub forma unei pensii (babane), pentru că a muncit în detrimentul oamenilor din jur, a umanităţii în sine (vorbim în principiu, lăsăm la o parte partea „tehnică“ a sistemului de pensii)? Eu, în primul rînd, le-aş lua pensiile. La toţi. Cum s-au „descurcat“ înainte, să se descurce şi acum.   Adina POPESCU

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.