#rezistăm

Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
#rezistăm jpeg

– despre solidaritate –

La început, am ieșit din datorie civică. Acea datorie civică pe care n-am învățat-o nicidecum la școală, a început să se formeze la mitingurile din Piața Universității, din 1990, unde mă duceau părinții mei aproape seară de seară. Am tot văzut discuții pe Facebook, în special între mame, dacă e bine sau nu să-ți aduci copiii la proteste. „Să nu-i amestecăm pe cei mici în lupta celor mari“, spuneau cîteva, o doamnă avocat chiar cita o lege prin care semnala panicată un soi de „abuz“. Am scris deja într-un articol anterior că, pentru copii, este vorba despre o lecție de educație civică live. Eu n-aș fi fost ceea ce sînt acum (n-aș fi gîndit cum gîndesc acum) fără acel controversat an 1990. Pentru un copil, un astfel de protest (de fapt, acest „fenomen“ unic în istoria noastră recentă) este ca Alice în Wonderland, are mai multe paliere „de lectură“ – unul ușor de înțeles pentru el, povestea, „ce se întîmplă“, altul (sau altele) care îi depășește putința de înțelegere de acum, însă lucrează treptat undeva în subconștient, îl formează ca adult. Pe mine acea datorie civică care s-a înfiripat atunci m-a trimis de fiecare dată la vot, chiar și atunci cînd a trebuit să aleg răul cel mai mic (am văzut un băiat cu o pancartă: „Îmi cer scuze că n-am fost la vot“ și am avut un sentiment de satisfacție). Și tot datoria civică m-a scos, la început, din casă: pur și simplu mi-ar fi fost rușine față de mine însămi, dar și față de miile de oameni care gîndesc la fel ca mine și care stau pe stradă, în frig, dacă n-aș fi ieșit.

Am continuat să ies în fiecare seară, din solidaritate. Poate acesta este cel mai important lucru pe care l-am cîștigat în ultima săptămînă. Solidaritatea te umple de energie și de o bucurie aparte. Reacționezi la fiecare semnal al ei – mitingul „de solidaritate“ organizat de bulgari, protestele românilor din alte orașe din lume, articolele pozitive din presa străină, ceaiul și cafelele împărțite gratis de alți protestatari, omul de afaceri care oferă fructe etc. Solidaritatea e cea care te împinge mai departe. Nu te mai simți singur – pentru că, oricît de împlinit ai fi în viața personală și profesională, ești marcat inevitabil de un soi singurătate existențială, în fond, te naști și mori de unul singur. Ei bine, solidaritatea îți alungă demonii și ține de cald. Am întîlnit, în piață, grupuri de prieteni vechi, de foști colegi de școală care n-au mai ieșit de ani întregi împreună la o bere, deși au locuit în același oraș, și se redescopereau unii pe ceilalți, la fiecare cinci metri oamenii se regăseau, se îmbrățișau. Am văzut cupluri foarte tinere, dar și multe între două vîrste, pentru care a protesta împreună însemna mai mult decît un gest civic, era chiar unul romantic. Am întîlnit fiice și mame, fiicele în jur de 50, mamele trecute de 70. Tați și fii. Pentru aceștia, protestul reprezenta și o consolidare a relației lor, o confirmare a valorilor comune. Am văzut și mulți oameni care veniseră singuri, însă păreau fericiți cu ei înșiși și, în același timp, conectați cu cei din jur, fără să fie nevoie să socializeze. M-au salutat oameni care nu mă cunoșteau, doar mă citeau în Dilema veche, și mi-am zis: uite locul unde ne putem întîlni cititorii, fără a organiza nici un eveniment în acest sens, actualul guvern „l-a organizat“ pentru noi! M-a impresionat mult gestul unei fete care mi-a dat o floare și mi-a zis doar atît: „Îmi place cum scrii!“, apoi a plecat. Astfel de lucruri aparent mărunte te ajută enorm să continui să faci ceea ce faci, să nu renunți și să crezi în tine.

Colegele mele observau cu încîntare: „N-am mai ieșit în oraș seară de seară din facultate!“ De altfel, mulți „i-au mulțumit“ (ironic, desigur) lui Liviu Dragnea & Co pe Facebook pentru socializarea de bună calitate, pentru regăsirea cu prietenii, pentru că au făcut parte din toată această mulțime fabuloasă. Cineva spunea: „Ce-o să ne facem noi fără proteste? Unde o să ne mai întîlnim seară de seară?“. Adevărul, este că în România nu există o cultură a „ieșitului în stradă“ (cu excepția acelui an 1990, tot ce a urmat la scurt timp după aceea, adică protestele sindicaliștilor aduși cu autocare la Guvern și „dansul pinguinului“, a fost penibil), dar nici o cultură „a străzii“ în general și cred că ne lipsește așa ceva. Cum se întîmplă în Spania și Portugalia, de pildă (dar și în Alexanderplatz, să zicem) – oamenii care seara „ocupă“ piețele publice, își pierd timpul pe trepte și pe borduri, beau bere, socializează, dansează și cîntă împreună. La noi, mai degrabă se împart în găști și grupulețe, fiecare cu cîrciuma sau teresa lui „de cartier“, se mai intersectează sporadic pe la concerte și festivaluri. Din acest punct de vedere, protestele au fost, dincolo de miza lor extrem de importantă, un uriaș happening, plin de creativitate. De la miile de lozinci ingenioase și costumații trăsnite, la show-ul live al toboșarilor care au imprimat în fiecare seară protestului un ritm, miniconcertul „Rapsodia română“ al celor doi talentați violoniști, momentul unic al luminilor, laserele, proiecțiile pe clădiri și cîte altele. Ceea ce m-a încîntat, dincolo de gravitatea situației, a fost toată această explozie de creativitate. Atîția oameni valoroși, ignorați sistematic și tratați superior de către guvernanți puși pe căpătuială și pe a face bani, meseriile creative care n-au contat niciodată, oameni care, în dorința de a supraviețui, au ajuns să fie frustrați în job-uri care le sînt improprii, abandonîndu-și niște vise perfect realizabile în țări mai „normale“… protestele pot fi o supapă și din acest punct de vedere. O singură dată m-am mai simțit la fel – cînd am ajuns prima oară la Paris și m-am nimerit chiar de ziua Franței, pe care am petrecut-o alături de mulțimea de la Turnul Eiffel. Ascultînd Mozart și admirînd solidaritatea acelor oameni străini pentru mine, în ziua lor de sărbătoare, naturalețea lor, modul civilizat în care se manifestau, bucuria comună care li se citea pe chipuri. Atunci am simțit că Franța este o mare națiune, iar în ultimele zile am avut un sentiment asemănător – acela că aparțin, în sfîrșit, nu unei populații, nici măcar unui popor, ci unei națiuni.

Foto: Andrei Ivan

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.