Religia într-o „şcoală de popi“

Publicat în Dilema Veche nr. 579 din 19-25 martie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am învăţat într-o şcoală veche care, la începuturile ei, aparţinuse cumva de biserica din apropiere. Fusese un soi de liceu teologic sau „o şcoală de popi“, cum spuneam noi, elevii din anii ’80. Şi eram de-a dreptul fascinaţi, ştiam de pildă că clasa cea mică de lîngă laboratorul de chimie fusese „baia popilor“ sau că minuscula sală de sport fusese bucătăria. Şi cine ştie ce alte mistere şi comori ar mai fi putut să ascundă şcoala noastră! 

În 1990, unul dintre primii paşi ai şcolii noastre pe drumul cel nou, al democraţiei (în afară de scoaterea uniformelor şi transformarea tovarăşilor profesori în domni), a fost reîmprietenirea cadrelor didactice şi implicit a copiilor cu preoţii de la biserica respectivă. Cu exagerările de rigoare: „un sobor de preoţi“ (cum era la modă să spui) era prezent la toate serbările şcolare, la festivităţile de deschidere şi închidere a anului şcolar şi la alte evenimente. Iar noi ne înfiinţam în mod regulamentar la biserică, la fiecare sărbătoare religioasă. Era oarecum bulversant pentru copiii care în urmă cu doar cîteva luni dădeau rapoarte pioniereşti şi cîntau ode Tovarăşului. Era ca şi cum Ceauşescu ar fi fost înlocuit brusc cu Dumnezeu. Însă asta nu a fost neapărat o problemă. Introducerea orelor de religie (cred că erau obligatorii, dar nu se puneau note) s-a întîmplat firesc, în spiritul tradiţiei şcolii. Doar unii băieţi s-au temut, la început, că vom fi cu toţii transformaţi în popi şi că ne vor îmbrăca în sutane, dar şi-au dat repede seama că temerile le erau nejustificate. Nimeni nu avea de gînd să-i dezbrace de noii lor blugi turceşti Kinataş. 

Făceam religie o dată pe săptămînă în sala de festivităţi, acolo unde în clasa a III-a avuseserăm drept sarcină pionierească creşterea viermilor de mătase. Orele n-aveau nimic traumatizant, ba dimpotrivă, mi le amintesc ca relaxante şi pline de farmec. Meritul era în primul rînd al preotului, un om cu har, fost disident şi deţinut politic, un model uman, în primul rînd. Şi acum mă gîndesc la el cu multă duioşie. Şi la faptul că am învăţat pe de rost Crezul nu din cine ştie ce pornire religioasă, ci doar ca să-l impresionez. Aşa cum omul sfinţeşte locul, aşa şi preotul orele lui de religie! Mulţi dintre prietenii mei nu au amintiri la fel de senine în ceea ce le priveşte. 

Aşadar, tot în spiritul tradiţiei, în Săptămîna Mare, toată şcoala se muta la biserică. Mai ales noi, copiii de la cor, mergeam an de an în Vinerea Mare ca să cîntăm Prodohul. Nu era obligatoriu, însă nu voiam să-l dezamăgim pe părintele care ne invitase. Vinerea aceea avea mereu ceva magic – poate şi pentru că mirosea a primăvară, a pămînt reavăn, a muguri şi a sevă. Mai întîi, treceam, „ca toate babele“ – cum spunea o colegă –, pe sub masă. Vă daţi seama că, pentru nişte copii de 12 ani, era amuzant să stea la o coadă kilometrică, pentru ca pe urmă să se aplece şi să meargă în patru labe pe sub o masă. Nu ştiu cît înţelegeam noi din semnificaţia religioasă a acestor obiceiuri. Apoi, fiecare copil de la cor primea cîte o cărticică cu versurile Prohodului. Cîntam ore în şir cu glasurile noastre subţirele, „şlefuite“ de profa de muzică, avînd grijă să nu dăm falseturi. Biserica avea şi cor, noi eram la concurenţă cu el.  Melodia era frumoasă, dar tristă şi monotonă. Părintele nostru se uita din cînd în cînd spre noi şi zîmbea mulţumit, chiar îi făceam omului o mare bucurie că eram acolo. Între timp, biserica se umpluse pînă la refuz, iar noi, fetele, trăgeam cu ochiul la cine intră şi cine iese – mama lui X, bunica lui Y, fratele mai mare al lui Z, băiatul acela frumuşel care învaţă la „Cantemir“. 

După ce Prohodul se sfîrşea, înconjuram biserica de trei ori cu lumînări aprinse. Pentru mine era un fel de avanpremieră a nopţii de Înviere. Însă se simţea ceva mai autentic, pentru că Învierea devenise deja o modă, veneau oamenii îmbrăcaţi ca la nuntă, ca să fie văzuţi cum se roagă şi cei mai tineri ca să se hlizească. Acum eram doar noi, copiii de la şcoală, şi „toate babele“ din cartier. Dar şi mulţi alţii, pe margine. După terminarea slujbei, urma cel mai plăcut moment al serii: socializarea de pe gărduleţul de la monument. Mame cu mame, bunici cu bunici, fete şi băieţi. Se lăsase seara, continua să miroasă şi mai puternic a primăvară şi a sevă, toate acele şoapte şi toţi acei fiori adolescentini pluteau în aer. 

Mă întorceam acasă după cinci ore, cu vocea răguşită de atîta cîntat, dar grozav de împlinită. „Hai că te-ai spălat de toate păcatele de pe anul ăsta!“, rîdea taică-meu de mine. Însă nu fusese vorba neapărat de credinţă, ci doar de plăcerea de a înfăptui nişte lucruri rînduite cum trebuie. Acum, cînd mi le reamintesc, mi se pare că sînt atît de acolo, din anii ‘90, încît sînt pur şi simplu irepetabile. 

Nu ştiu cum e acum cu religia prin şcoli, am auzit că există copii care refuză să mănînce ouă roşii de Paşti pentru că au învăţat la şcoală că sînt mînjite cu sînge. Tot ce pot să spun este că, în urma acestor experienţe, n-am devenit un om profund religios, aşa cum s-ar crede, ba dimpotrivă. N-am mai urmat „tradiţia“, n-am mai cîntat Prohodul de atunci. Totuşi sînt momente de care mi-e dor, aşa cum mi-e dor să regăsesc o spiritualitate simplă, firească, nepervertită. Fie că e vorba despre ortodoxie, catolicism, budism sau altceva. Atunci, mi s-a oferit doar o deschidere.  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.