Re-becalizarea televiziunilor
Gigi Becali a mai făcut o nefăcută, în week-end-ul trecut, cînd a vorbit urît cu o moderatoare de la Realitatea TV. Totuşi, Becali nu trăieşte în vid, ci într-un sistem media a cărui creaţie este. Şi tocmai de aceea, jurnaliştii au soluţii la îndemînă ca să-l pună la punct pe proaspătul parlamentar.
Problema e vizibilă cu ochiul liber: presa, pînă în momentul în care este făcută şi cu ou, şi cu oţet, îl cultivă pe Becali crescîndu-i notorietatea şi statutul, pînă la punctul la care acesta devine un actor public important şi domină topurile de mediatizare. Lui Becali i se pun întrebări nu numai despre Steaua şi despre liberalism, ci despre orice – de la accidentul pe care l-a făcut Şerban Huidu, pînă la virtuţile estetice ale operei şi înmormîntarea lui Sergiu Nicolaescu.
Ce-l face pe Becali un interlocutor adecvat pentru lucruri de acest fel? Tocmai inadecvarea. Media îl caută pe Becali în orice problemă pentru perlele care-i ies acestuia din gură, perle dintre care, unele, sînt insulte. Cînd insultele sînt la adresa unor terţi, poţi stîrni un scandal, fiindcă ulterior mergi la cel vizat şi pui gaz pe foc, ceea ce-ţi asigură o producţie jurnalistică spornică şi de largă audienţă. Neplăcut e doar cînd tu, reporterul, eşti cel care o încasezi, cum s-a întîmplat acum cîţiva ani cu jurnalistul de sport de la Intact sau, acum cîteva zile, cu moderatoarea de la Realitatea TV.
Aceasta, pe nume Marinela Mititelu, a avut motive bune să-l caute pe proaspătul parlamentar. Era vorba de declaraţia de avere a acestuia, pe care şi-a redactat-o în bătaie de joc, înainte de a o depune la Agenţia Naţională pentru Integritate, pentru a susţine ulterior că nu va respecta legea din acest punct de vedere. A-i cere lui Becali precizări într-o astfel de situaţie nu e neapărat cel mai subtil pas jurnalistic, dar, în principiu, e justificat. Aşa s-a ales Marinela Mititelu cu diferite caracterizări, pe care nu le reproduc aici. Dacă, cumva, aveţi o urmă de curiozitate în privinţa lor, veţi înţelege foarte bine că şi publicul e un pic complice, chiar dacă nu principalul vinovat, în afacerea Becali.
În mod curios, acesta nu s-a născut, în sens public, chiar într-un cotlon întunecat al presei româneşti. Personajul a fost ridicat pe culmi de cel mai glamour post din România, PRO TV, în urma unei înţelegeri financiare nebuloase, dezvăluite de însuşi Gigi Becali prin 2007. Într-o emisiune TV din 2007, acesta vorbea despre „o compensare în trei“, între Clubul Steaua, Hotelul Marriott şi postul fondat de Adrian Sârbu. După Becali, PRO TV avea datorii la o firmă care vindea difuzarea TV a meciurilor Stelei, Marriott dădea reclamă la PRO TV, iar Becali avea o datorie la acelaşi Marriott. Din „compensarea în trei“ lipseşte chiar Becali, care nu a spus ce a primit în schimb, dar ştirile sportive ale PRO TV, făcute zilnic din cîte cinci declaraţii la rînd ale eminentului om de sport, le-a urmărit toată lumea.
La sport, la PRO TV, nu prea erau înjurături, fiindcă nimeni nu-l lua la bani mărunţi pe Becali. Ci un fel de pseudoinformaţii, din care aflai, dacă te interesa (şi se pare că interesează, curios, multă lume...) ce părere are Becali despre jucătorul X, despre arbitrul Y sau ce intenţionează să facă cu postul de fundaş stînga, dacă astrele se aliniază în naiba ştie ce poziţie şi Anderlecht-ul merge la saună împreună cu Sakhtior Doneţk în Kuala Lumpur.
Nu despre asta a fost vorba în cazul moderatoarei de la Realitatea TV, care avea un interes legitim faţă de declaraţia de avere a lui Becali. Îl poţi evita pe acesta într-o atare situaţie?
Duminică, am primit un telefon chiar de la Realitatea TV, pe acest subiect. O făcuse deja Alex Cumpănaşu, din studio, atunci cînd a spus, pe scurt, că lui Becali îi dă nas chiar presa. Eu am adăugat că problema a fost intrarea lui Becali în direct, şi nu faptul că a fost contactat. Omul poate fi înregistrat din regie sau i se poate lua un sincron, după care, în ipoteza că face balamuc, mizeriile se taie şi basta. După ce eu am ieşit din direct, Marinela Mititelu a oftat: „Da, sigur, pentru ca după aceea să mă acuze că îi trunchiez declaraţiile...“
Referitor la care nu poţi să nu te-ntrebi: unde? Becali n-are decît să se dea de ceasul morţii acasă la el, în intimitate, pentru că nu i-au apărut înjurăturile la televizor. Trebuie să fie preluat de (alt)cineva.
În paranteză fie spus, din cele cîteva sute sau poate mii de persoane cu care am stat de vorbă ca ziarist, cel mult cîţiva imbecili au avut senzaţia că tot ceea ce apare la TV, la ziar sau în altă parte este o redare 1:1 a conversaţiei cu sursa. Dacă nu e vorba de un interviu sau ceva asemănător, proporţia dintre discuţie şi ceea ce se vede pe post e între 1:10 şi 1:100. Care ar fi problema, prin urmare?
Sigur, Becali poate prinde pică pe Realitatea TV, cu care ar putea refuza să stea de vorbă şi pe care, eventual, o va bălăcări pe alte posturi TV. Dar asta ţine şi de un anumit consens al presei că Becali e un personaj valoros pentru ea, pentru presă. Asta, deşi lucrurile sînt atît de simple pe cît le-am expus mai sus.
Poate fi tulburat acest consens, cu alte cuvinte, se vor rări în viitor apariţiile în direct, la telefon sau in corpore, ale lui Becali? Mai degrabă nu, fiindcă, din păcate, Becali e, într-un sens, un personaj din ce în ce mai valoros, ceea ce înseamnă că televiziunile vor avea motive să se re-becalizeze. Omul a ajuns parlamentar PNL, ceea ce înseamnă, automat, că opinia lui e importantă. Dar, în plus, legătura lui Becali cu PNL contează şi într-un mod mai pervers. Fiul de oier este unul din punctele slabe ale partidului care a găsit de cuviinţă să-i dea girul şi a fost tratat ca atare în campanie. Cît timp era europarlamentar PRM, nu reprezenta o miză. Dar presa românească este segregată politic şi, pentru mediile neprietene actualei coaliţii de guvernare, Becali e o victimă uşoară. Ajunge să-l provoci puţin, pentru ca el să-şi dea drumul la gură, iar tu, ca un jurnalist de înaltă ţinută, să te miri unde a ajuns România şi să te întrebi cum se poate aşa ceva. Dar, de fapt, ce e de mirare?
