Prima zi de Revoluţie

Publicat în Dilema Veche nr. 514 din 19-23 decembrie 2013
Prima zi de Revoluţie jpeg

Acum 24 de ani, pe la ora cînd scriu toate astea, adică miezul nopţii, ascultam Europa Liberă la un radio Mamaia, semidezmembrat, beam coniac Drobeta de la Casa de Comenzi şi mă gîndeam: „Sînt un nemernic, un neom, dacă ei, acolo, la Timişoara… şi eu, aici, la Bucureşti – nimic.“

„Trageţi, nenorociţilor!“ – sau aşa ceva. Era un fragment audio care se repeta obsedant la Europa Liberă, care te lăsa să înţelegi că manifestanţilor din Timişoara li se întîmplase ce e mai rău. Multă vreme după aceea, m-am gîndit la propagandă, dar astăzi, cînd pun mîna pe cîteva secunde de imagini tari, constataţi că televiziunile le dau şi ele în buclă, anideologic.

„Trageţi, nenorociţilor!“ a fost oricum premisa care m-a mînat afară din casă pe 22 decembrie 1989. Eram la un concert cu Phil Collins, cu prietenii – că aveam video –, cînd amicul Coco a dat uşa de la intrare de perete – şi pe atunci era foarte nepoliticos să intri fără să baţi – şi a spus, expansiv, contrar felului lui de-a fi: „Gataaa, s-a terminat!“

Am butonat rapid şi am dat peste Caramitru şi Dinescu la televizor. Parcă nu ne venea să credem, dar în cele din urmă ne-a venit. Mama şi tata, plus toată puştimea pe care o adunasem la Phil Collins, studenţi pe la Politehnică, pe la Medicină, pînă şi o fată, care nu mai ştiu cine era, dar avea un tată nomenclaturist – s-a închis în bucătărie să dea un telefon, se speriase rău –, am început să dezbatem – părea că e groasă, ştiam şi noi ce se întîmplase în zilele dinainte, dar cum aşa, să cadă Ceauşescu?

Nu mai ştiu ce naiba au dat la televizor, Phil Collins tăcea în burta VHS-ului oprit – nici azi nu am văzut concertul ăla şi nici nu cred că m-am mai uitat la Phil Collins de-atunci. Cert e că vorbeam prostii între noi şi rumegam arahide în glazură, cubaneze parcă, de la Casa de Comenzi – de unde luasem şi coniacul Drobeta. Coco o ţinea langa că s-a terminat, văzuse el oameni care scoseseră televizorul pe geam şi în televizor nu mai era Ceauşescu. La un moment dat, ne-a venit să credem, mai mult fiindcă metabolizasem evenimentele, decît de la ce vorbeam între noi.

Deodată, el, televizorul, ne-a spus că Revoluţia trebuie apărată. Ne-am uitat unii la alţii şi am zis: „OK, hai în centru.“ Mama a început să se răstească la noi: „Unde plecaţi, sînteţi nebuni?! Staţi acasă, nu ieşiţi de-aici, vă omor, vă încui!“ – mă rog, cam asta era prestaţia ei, echivalentă clişeului cu femeia bătrînă care îşi frînge mîinile.

Următorul flashback e, previzibil, de pe stradă, unde mărşăluiam toţi cot la cot, către Moghioroş. Multă lume pe stradă, „Jos, dictatorul!“, zăpadă pe ducă, ce vă imaginaţi. În piaţă la Moghioroş, o cîrciumă, La varice, cu mesele alea de tablă solide şi înalte, ca pentru cai, fără scaune. „Revoluţie, revoluţie!“ strigarăm noi către beţivi. „Uraaa!“ răspunseră aceştia. „Haideţi cu noi!“ zicem. „Ăăăă, mergeţi voi, că venim şi noi după aia…“

A trecut o maşină de-aia nenorocită, cu burduf, şi ne-a luat, s-a tîrît pînă pe la Ateneu sau la Galeriile Orizont. Cît parlamentasem pe-acasă, cu beţivii din piaţă şi ne plimbasem de la Valea Argeşului la Moghioroş, se făcuse aşa, lumina aia tîrzie, de iarnă. Ne-a mai hîţînat autobuzul cu burduf pînă-n centru — hîţînau alea cu burduf, mai ţineţi minte? –, cert e că pe cînd ajunsesem în centru, se făcuse noapte sau aproape.

Lumînările licăreau ca lacrimile în lumina lipsă – pe vremea aceea, bulevardele erau în beznă, dacă mai ştiţi, dar nu mai ştiţi că tot Bucureştiul mirosea a ceară. La Romană, la Dalles, peste tot erau bălţi de sînge – sau asta am citit în lichidul lipicios –, în care oamenii aruncaseră bani şi în jurul cărora aprinseseră lumînări lîngă lumînări, atît de multe, încît centrul mirosea a înmormîntare şi a botez.

Ne-am învîrtit, am dat ture. Era linişte, umblam într-o procesiune de umbre. La CC, în Piaţa Revoluţiei, cum s-a numit după, am găsit tot felul de soldaţi cu TAB-uri. Eram blindaţi cu arahide în glazură, bomboane cubaneze şi ce mai cumpărasem de la Casa de Comenzi. Provizia pe care-o făcusem acasă era pentru un Revelion pe care voiam să-l facem nu mai ştiu unde, la munte, dar i-am cadorisit pe soldaţi cu ele. Era un gest curajos să te apropii de ei şi să le dai bomboanele, ei le luau aşa, mai cu fereală – probabil avuseseră un consemn cîndva, cu cîteva ore înainte, dar ţipla geometrică, ergonomică, în care erau depozitate, făcea pacheţelul dezirabil.

Am terminat bomboanele, se făcuse frig, bezna nu mai era o hiperbolă. S-a terminat, am conchis, hai acasă. Ne-am suit într-un alt autobuz, tot cu burduf şi fără număr, care ne-a dus spre Drumul Taberei. Nu chiar pînă acasă, dar oricum, pînă undeva, pe Buclă, cum i se zice chestiei ăleia din cartier. În locul în care ne-a lăsat autobuzul era o brutărie care funcţiona, lucru pe care mai curînd l-am mirosit decît l-am văzut, iar mirosul de pîine caldă era pe vremea aia ceva rar: dacă nu vă mai amintiţi aroma acră a pîinii Dîmboviţa, în a cărei compoziţie intrau nu ştiu cîtă făină şi nu ştiu cîte resturi tocate, sînteţi tineri şi fericiţi.

Am luat, inevitabil, cîteva pîini calde, iar mirosul ne-a întărit convingerea că dictatura şi Ceauşescu s-au dus dracului. Nu prea ştiam ce urmează să facem cu ele – pîinile, mirosul, democraţia –, dar liniştea şi mirosul de lumînări din centru ne liniştiseră. Am ajuns acasă înfulecînd din franzelele calde încă şi am deschis uşa energic, victorioşi.

Mama ne-a privit cu ochii ieşiţi din orbite, prin ochelari: „Unde-aţi fost?!“ „Păi, gata, s-a terminat, am văzut noi. E linişte…“
Numai că televizorul urla. La CC, unde fusesem cu o oră înainte, era un spectacol de artificii, şi artificiile erau trasoare, muşcau din ziduri şi din oameni. Aşa a început prima zi de libertate.

Stau şi mă gîndesc. Mai în fiecare an am vrut să-mi povestesc amintirile de la „Revoluţie“, din 1989, dar tot timpul se întîmpla cîte ceva care mă deturna de la asta. Anul ăsta am reuşit – nu cumva nu ne-a mai rămas mare lucru de făcut?

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Iubirea e testul pentru curaj
Cîteodată, îți dorești atît de mult unele lucruri încît, atunci cînd apar în viața ta, te temi că le-ai inventat chiar tu – credibil, pînă la ultimul detaliu.
Zizi și neantul jpeg
Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce șanse are copilul ăsta?
Probabil că vecina mea deduce doar că ne certăm și e îngrijorată din cauza asta.
E cool să postești jpeg
Simțire fără rațiune
„Azi, rețelele de socializare au impus emoția, în detrimentul rațiunii”
p 20 Minastirea Sfintul Mihail, Kiev WC jpg
Diferite diversităţi religioase
Întîlnirea religiilor cere, chiar mai intens decît politicul, cunoaşterea interlocutorului: cel din faţa ta şi Cel de deasupra tuturor.
Theodor Pallady jpeg
Religia în școală, o veche poveste
După mine, neîncrederea în autorități (partide politice, instituții publice, lideri) s-a transferat și în tabăra seculariștilor anticlericali.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
L-am rugat pe Siri (aplicația cu funcție de „asistent personal”) să-mi spună istoria controversatei aplicații TikTok.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vreau să mai verific o dată
Încerc să îmi spun, cînd nu dorm de grija tuturor lucrurilor care ar putea merge prost, că este doar o încercare a minții, care vede pericole peste tot, de a mă proteja.
Zizi și neantul jpeg
Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Am vrut să scriu
despre sărăcie, dar am scris despre cîrciumi și despre hipsteri
Oameni tineri, relaxați, care par să nu fi muncit o zi în viața lor sau în nici un caz o muncă din asta mai de duzină, numai treburi fine, intelectuale.
p 20 jpg
Sărăcia lucrurilor. Despre felul de a vedea al celor simpli
Cei simpli se află în posesia unui adevăr pe care îl știu și copiii încredințați de ocrotirea părintească: aceea că lumea, în absența lui Dumnezeu, este prea fragilă pentru a putea exista.
E cool să postești jpeg
Violența contra profesorilor
„Violența împotriva profesorilor este în creștere”, titra la sfîrșitul anului trecut și Tagesschau un articol despre un sondaj recent, potrivit căruia „Insultele, intimidarea și atacurile fizice împotriva profesorilor au ajuns să fie la ordinea zilei în multe școli din Germania”.
foto BTC DV bis jpeg
Latina la bacalaureat
Se poate începe cu pasul just și minimal al reintroducerii latinei ca materie de bacalaureat.
p 24 S  Voinescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cîndva în anii ’70, Coreea de Nord a făcut o comandă de o mie de mașini Volvo, pe care nu le-a plătit nici pînă azi. La fiecare șase luni, suedezii le reamintesc să facă plata.
Zizi și neantul jpeg
Mame și mama
Nu mi-a plăcut niciodată prea mult ziua de 8 Martie.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce film revedem astăzi?
Revizionările ne oferă confort emo­țio­nal, ne dau un sentiment de control asupra vieților noastre și ne conectează cu tre­cutul.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Scriitorul – o specie sălbatică
Am prieteni scriitori care îmi zic: lasă, bre, că scriem pentru generațiile viitoare!
p 20 WC jpg
Nimbul după Bizanţ
Ortodoxia ca model de societate – centrat pe viaţa în Biserică, pe liturghie şi monahism – a fost un model viabil în secolele post-bizantine.
Theodor Pallady jpeg
Paradisul învățaților din actuala patrie a deconstrucției
Războiul cultural declanșat în marja postmodernității a exacerbat contrastul ideologic dintre Epoca Luminilor, moștenitoare a Renașterii umaniste, și Evul Mediu obligatoriu „întunecat”.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Fără cîini cu capul scos pe geamurile mașinilor din Florida – asta vrea să obțină o propunere de lege.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Dispariții
Mai toate cărțile de self-help sugerează să te porți cu oamenii ca și cînd i-ai vedea pentru ultima dată.
Zizi și neantul jpeg
Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fricile mici, „fricuțele”, cum le-ar numi casiera de la supermarket
Am mai spus-o, mă consider un om fricos și îi admir pe cei care în diferite situații, de război, de epidemie de ciumă, de revoltă populară, de activism, dau dovadă de curaj.
E cool să postești jpeg
Micii răsfățați, marii neadaptați?
Copilul nu s-a lăsat înduplecat, continuîndu‑și injuriile și micile violențe, cu o atitudine de zbir, impunîndu-și, în cele din urmă, autoritatea și ronțăind ciocolata.

Adevarul.ro

image
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soția sa, fost viceprimar, conduce afaceri prospere la Râșnov
„Lupul de la Rutieră” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Soția sa a fost viceprimar al orașului Râșnov și conduce afaceri prospere, care le-au permis să cumpere case și terenuri
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.