Prietenii ştiu de ce?

Publicat în Dilema Veche nr. 502 din 26 septembrie-2 octombrie 2013
Prietenii ştiu de ce? jpeg

Se întîmplă uneori, într-un mare oraş sau chiar într-un cartier al lui, să întîlneşti aceiaşi oameni, ca şi cum drumurile voastre s-ar intersecta dinadins, să-i ştii bine din vedere, dar să n-ajungi niciodată să-i cunoşti. Sînt acei străini familiari, în prezenţa cărora descoperi, la un moment dat, că te simţi bine, fără să ştii ce anume vă leagă. N-ai aflat cum îi cheamă sau cu ce se ocupă, se întîmplă chiar să-i saluţi cu o mişcare a capului sau cu un zîmbet, fără nici o intenţie de a merge mai departe, de a schimba cîteva vorbe. Împarţi cu ei o lume comună, pe care ţi-o doreşti stabilă şi indestructibilă, şi te bucuri cînd îi vezi, ca şi cum ai regăsi un loc care îţi place, o bancă dintr-un părculeţ, pe care ai stat deseori în după-amiezele de toamnă, la soare, o stradă care ţi-a purtat mereu paşii spre acelaşi butic, aceeaşi gură de metrou, o clădire veche, în dreptul căreia te-ai oprit de atîtea ori, întrebîndu-te cine locuieşte înăuntru.

Pe băiatul Bergenbier (îi zic aşa pentru că nu-l pot numi în alt fel) l-am întîlnit prima oară în urmă cu zece ani şi mai bine, la terasa de pe strada Olari, cea de lîngă sediul Partidului Socialist al Muncii (oare mai există acest partid?). Un local gălăgios, cu bere la halbă şi vodcă ieftină, mese albe din tablă, pisici şi toaletă în fundul curţii, frecventat de amatorii de „una mică“ din cartier şi de elevii de la Coşbuc. Atunci, avea în jur de 30 de ani şi semăna un pic cu George Clooney, dar fără job, fără roluri, „în mizerie“. Mereu singur, se aşeza la o masă mai retrasă, nu se băga în seamă cu nimeni. Dacă cineva îl întreba ceva, răspundea politicos, dar monosilabic, un semn că n-avea chef de conversaţie; dacă vreunul dintre muşteriii obişnuiţi îi cerea un scaun liber, îl dădea. Bea două-trei beri, doar Bergenbier. Nu le bea cu poftă, aveai senzaţia că berile erau doar un pretext pentru a sta acolo o vreme. Nu părea să se plictisească, nu citea ziare, nu rezolva cuvinte încrucişate, nu fuma. Pur şi simplu, sorbea din bere cînd îşi amintea de ea, cu o privire aruncată mai degrabă în interiorul lui decît în afară. Desigur, am făcut scenarii. Depresie? Şomaj? O nevastă cicălitoare, de care vrea să scape măcar pentru cîteva ore? N-am aflat niciodată adevărul.  

Cînd ne-am mutat la altă crîşmă, „La paraşută“ – atît de ascunsă pe o străduţă încît nu ştiau de ea decît patronii şi prietenii lui –, l-am găsit şi pe el acolo, la o masă, bîndu-şi berile. Terasa de la Olari deja se desfiinţase. S-a uitat la noi ca la nişte cunoştinţe vechi, însă n-a schiţat nici un gest de apropiere. Era tot în şort şi în adidaşi, acelaşi, cu părul însă puţin grizonant. „La Paraşută“ avea televizor pe terasă, însă el nici măcar nu ridica privirea. L-am studiat mai atent: nu bea niciodată mai mult de trei Bergenbier, timp în care nu se ridica de la masa lui, nu mergea la toaletă. După a treia bere pleca, pur şi simplu.  

L-am reîntîlnit la o terasă de rockeri, tot din cartier, unde toţi ne salutam cu toţi şi ne băteam pe umăr, chiar dacă nu ne ştiam. El era la masa lui retrasă, nu părea să vibreze la muzica dată la maximum. Începuse să mă enerveze, cumva. Ieşirea lui „în oraş“ atît de calculată, măsurată în înghiţituri de Bergenbier. Şi în tăcere.

Au mai trecut vreo trei-patru ani, în care n-am mai ieşit deloc în cartier. N-am mai căutat cîrciumi ieftine şi boeme, unde aş fi putut să-l regăsesc. Eram aproape sigură că ştia deja totul despre mine: vinul meu preferat, cîte ţigări fumez într-o seară, cum rîd dacă încep să mă ameţesc, care sînt visurile mele. Omul Bergenbier ştia tot.  

În vara aceasta, la o altă terasă proletară, care s-a deschis de curînd – un loc unde oamenii bagă în ei mici şi bere şi se simt bine doar în grupuri de cel puţin zece persoane –, l-am zărit la o masă. Tot singur, cu părul aproape alb, tot cu alura lui de George Clooney. Şi tot sorbind alene din berea lui. M-am bucurat de parcă tocmai revăzusem un prieten care se întorsese dintr-un lung şi periculos voiaj pe mare. Privirile ni s-au intersectat şi am avut convingerea, pe moment, că bucuria era reciprocă. 

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.