Practica şi teoria necrologului

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
România plagiatoare şi rădăcinile ei jpeg

Colegii de la Adevarul.ro au stîrnit reacţii negative pe Internet cu un live text (relatare pe ore şi minute) de la înmormîntarea lui Iurie Darie. Detaliile deloc ceremonioase ale ceremoniei au scandalizat cel puţin alte două site-uri, lucru care naşte o întrebare: în definitiv, ce şi cum ar trebui să scriem la moartea unei celebrităţi?

Relatarea Adevarul.ro include pasaje în care Fane Jeg, singurul paparazzo celebru al României, se căţăra pe un monument încercînd să obţină o poză de sus (cu siguranţă că a şi obţinut-o), iar Anca Pandrea, soţia defunctului actor, îl săruta pe acesta îndelung. Nimeni n-a spus că aceste lucruri nu s-au întîmplat, iar Adevarul.ro a scris ce-a văzut; şi atunci, de ce s-au scandalizat Pagina de media şi Victor Ilie, pe Casa Jurnalistului?

Acum vreo 17-18 ani, după înmormîntarea lui Ştefan Bănică Sr., stîrneam o indignare asemănătoare în redacţia Mediafax, după ce predam o relatare care spunea cam aceleaşi lucruri pe care le-a spus Adevarul.ro decenii mai tîrziu. Era vorba de oameni strînşi ciopor pe monumentele mai înalte, îmbulzeală ca la urs şi tot restul. Spre binele redacţiei şi frustrarea mea proprie şi personală, indignarea s-a oprit în redacţie, fiindcă Valeria Dorneanu, multă vreme om de bază în agenţie, azi cred că pe la Digi 24, îmi oprea relatarea şi o edita zdravăn de tot, cît să dispară mahalagiii căţăraţi pe cruci şi îmbulzeala de gură-cască din jurul sicriului. Acum, stau şi mă gîndesc că Valeria Dorneanu avea dreptate, cu excepţia faptului că ea mă pusese în situaţia din care nu aveam altceva de povestit decît ceea ce povestisem.

Ce e-n neregulă cu astfel de lucruri? N-am fost niciodată adeptul clişeelor din clasa „condus pe ultimul drum, a trecut în nefiinţă, după o grea suferinţă, s-a dus într-o lume mai bună“. Ca şi sexul, moartea poate fi mai obscenă dacă te-apuci să o împachetezi în eufemisme. Nu e cazul să minţi, să ascunzi lucruri, să le înfloreşti. Şi atunci, din nou, care a fost problema cu relatarea în stil live blogging de pe Adevarul.ro?

Am scris destule necrologuri în viaţa mea, dar la înmormîntarea vreunei personalităţi nu-mi mai amintesc să fi fost, Slavă Domnului, şi iată de ce: eram încă ziarist cu carte de muncă prin 2005, cînd Florin Călinescu a trăit un mare necaz, odată cu moartea Anei-Maria Călinescu, soţia lui, după un cancer. Un şef de gazetă, care azi e bine mersi, a ţinut morţiş să mergem la cimitir peste actorul care-şi plîngea durerea şi să facem un reportaj. Ne-am strîns atunci, secţiile de cultură şi media, am mers la şeful şefului şi am spus că ni se pare lipsit de compasiune şi incorect jurnalistic să facem aşa ceva. Am avut cîştig de cauză.

Vreo doi ani mai tîrziu, a venit vestea morţii lui Petrică Pavel, paparazzo mult mai puţin cunoscut ca Fane Jeg, dar harnic, blînd şi care alimenta cu poze zîmbitoare de la recepţii mai toate redacţiile de reviste lucioase din România. Pe Petrică Pavel abia dacă îl cunoşteam, dar în privinţa lui mă frapase un lucru: în nişte ani în care confraţi ai lui, fotografi, se zbăteau să-şi cumpere aparate şi lumini de zeci de mii de euro şi se băteau pe shooting-uri de modă şi coperte de Playboy sau Unica, omul nostru rămăsese la nivelul clic-clac-urilor (cum li se zice în presa franceză) de la recepţii, aducînd însă această irelevantă estetic îndeletnicire la perfecţiune. Petrică Pavel construise un business modest, dar lucrativ şi necesar, fiindcă nu era eveniment (în adevăratul sens al cuvîntului sau nu) monden care să-i scape, iar imaginile făcute de el şi discipolii lui alimentau o întreagă industrie media. Subiectul mi s-a părut interesant şi l-am dat unui amic care conducea o gazetă, pe vremea aceea în ascensiune, azi pitulată numai pe Internet. Spre surpriza mea, în ziar a apărut un text semnat de un reporter altminteri excepţional, dar cu un miros de colivă (textul, nu reporterul) care cred că i-ar fi întors stomacul pe dos inclusiv răposatului. În plîngăciosul text era vorba de înmormîntare, greaua suferinţă, dispariţia prematură şi nu mai ştiu ce litigiu sau gîlceavă care se iscase chiar la înmormîntarea lui Petrică Pavel. Nimic din ce mă intrigase pe mine, dar pînă la urmă, cine eram eu? Nu era ziarul meu şi, probabil, reportajul avusese destui cititori.

La acest punct, am ajuns la o primă explicaţie pentru care nu numai că paparazzii se caţără pe cruci, ci şi ziarele cu pretenţii ne povestesc despre faptele de vitejie ale acestora prin cimitire. Presa e-n degringoladă şi stoarce tot ce poate, fără griji privind propria reputaţie, dintr-o astfel de situaţie. Dar presa e-n degringoladă peste tot, se va spune. Călăreşte ea morminte şi-n alte părţi?

În lumea anglo-saxonă, mai puţin, fiindcă acolo necrologurile se studiază ca gen jurnalistic. Bruce Weber, scriitor de ferpare la The New York Times (ei bine, există această specializare), e revelator într-o discuţie online: „Concepţia generală a departamentului de necrologuri este că articolele noastre sînt despre vieţi care au fost trăite, nu morţi care s-au petrecut“.

Bruce Weber dă un principiu salutar pentru astfel de situaţii, care s-ar putea reformula la fel de simplu: dacă te duci la cimitir, rişti să devii ireverenţios şi să şochezi publicul. Aşa stau lucrurile măcar în România, unde nu numai ceremoniile funebre, ci şi nunţile şi alte evenimente din viaţa personalităţilor sînt, cu sau fără voia acestor personalităţi şi a familiilor lor, reprezentaţii de circ. Atunci cînd nu au o relevanţă politică sau de altă natură (cazul Yasser Arafat, de exemplu), detaliile medicale ale morţii sînt şi ele de prost gust.

Cu alte cuvinte, ca să dreagă ceea ce a făcut, Adevărul ar putea săpa în zona neverosimilelor succese din anii ’60-’70 ale actorului, de la S-a furat o bombă la BD-uri. Cel puţin ultimele îi fac şi azi pe români să rîdă pe rupte, iar oameni care să îşi amintească se mai găsesc încă. Problema e să nu plouă cumva cu morţi în zilele următoare, fiindcă atunci toţi reporterii o să fie pe la înmormîntări.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

avion Wizz Air FOTO Wizz Air
Wizz Air se joacă cu nervii clienților. Cum să eviți experiența unui medic clujean rămas fără loc
Pornind de la „surpriza” unui medic clujean care a rămas fără loc la cursa Wizz Air pe care o plătise, „Adevărul” a încercat să afle politica acestei companii de overbooking și situația zborurilor anulate.
Nord Stream FOTO Shutterstock
S-a scurs peste jumătate din gazul din conductele Nord Stream
Peste jumătate din gazul aflat în gazoductele Nord Stream 1 şi 2, avariate de un presupus sabotaj în Marea Baltică, s-a scurs deja în atmosferă, au anunţat miercuri autorităţile daneze, relatează AFP.
stoichita mihai rps2071 jpeg
Mihai Stoichiță, ironizat și de prieteni pentru declarațiile aiurite legate de retrogradarea României
După ce România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor, Stoichiță a fost întrebat despre acest subiect și a declarat că nu știe regulamentul.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.