Pînă la adînci bătrîneţi?

Publicat în Dilema Veche nr. 664 din 10-16 noiembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Am în minte un portret al bunicilor mei, din tinerețe, pe care îl țineau înrămat pe un perete, deasupra recamierului din dormitor. Erau deja căsătoriți, însă nu aveau mai mult de 35 de ani. Se uitau amîndoi în aceeași direcție, cu priviri luminoase și pline de încredere, spre un viitor comun – ea, o femeie robustă, nu neapărat frumoasă, dar plăcută, el – un militar chipeș, cu chipiul lăsat pe o parte și o atitudine relaxată. Pentru că erau tineri, arătau bine amîndoi, tinerețea îți dă acea vigoare și o bucurie interioară ce se revarsă pe chip, pe care le pierzi odată cu vîrsta. Trăiau vremuri „noi“ și nu neapărat bune – strămutați dintr-un sat din Oltenia într-un oraș mare și necunoscut din Ardeal, locuiau într-un apartament minuscul, de două camere, unde creșteau trei copii. Deși pînă înainte de a muri, bunica își numea satul în care se născuse „acasă“, s-au adaptat perfect la Cluj, iar la finalul vieții erau ardeleni în toate puterea cuvîntului. Și tot pe la finalul vieții, pentru mine, copil fiind, și pentru ceilalți nepoți, alcătuiau deja o singură entitate. În general, bunicii nu mai reprezintă un cuplu format din doi bătrîni, un bărbat și o femeie, ci sînt o „insituție“. Doi oameni care trăiesc atît de mult împreună devin, pentru ceilalți, inseparabili. Nu poți vorbi despre unul fără să-l pomenești și pe celălalt, nu poți să-l îngropi pe unul fără să te gîndești inevitabil și la moartea celuilalt. Amintindu-mi de acel portret în care erau foarte tineri, îmi dau seama că încă de atunci aveau, de fapt, un aer comun, începeau să devină unul și același, chiar dacă nu erau încă bunicii nimănui. Sînt convinsă că ei nu erau conștienți de toate aceste schimbări care se produc treptat, în 40-50 de ani de conviețuire și rutină (însă primele semnele apar încă din primii ani), de topirea eului în celălalt „eu“, aceste lucruri nu se văd, de fapt, decît din afară. Însă mi se pare fantastic ca, privind un portret de acum 60 de ani, să-ți descoperi acolo aceiași bunici, chiar dacă ar trebui să vezi doar un cuplu tînăr, oarecum anonim, pentru că cei doi nu seamănă fizic cu cei pe care îi știi. Și… au îmbătrînit frumos împreună? O expresie pe care am tot auzit-o și care nu-și are rostul. Nu poți să îmbătrînești frumos, îmbătrînești și atît, îmbătrînirea în sine e un proces al degradării, nu-i nimic „frumos“ aici. Și nici nu poți îmbătrîni împreună cu cineva, ci doar de unul singur, este o chestiune personală. De cele mai multe ori, se întîmplă să închizi ochii la 30 de ani și cînd îi redeschizi să te trezești bătrîn. Cînd a trecut tot acest timp? Și să vezi alături de tine un alt bătrîn, de fapt un soi de dublu al tău, iar această oglindă pe care o ai în permanență în față să facă bătrînețea și mai greu de suportat. Însă în cele din urmă o accepți, n-ai ce să faci. Ți-o asumi. Iar cînd te sună o cunoștință și te întreabă: „Ce mai faceți?“, de fiecare dată la plural, răspunzi cu seninătate: „Uite, ca bătrînii…“ Așadar, îl accepți și pe celălalt, este o „boală“ de care suferiți împreună, așa cum de-a lungul timpul ați suferit tot împreună din cu totul alte motive, din cauza lipsurilor, a necazurilor, a micilor drame de familie, în fond, nimeni nu-i ferit de așa ceva. Revenind la bunicii mei și la privirile lor luminoase din portret: oare au trăit ei fericiți pînă la adînci bătrîneți? Greu de spus. Am cunoscut, la un moment dat, un cuplu de oameni în vîrstă, fără copii, care se ura de-a dreptul. O ură organică care cînd izbucnea în certuri interminabile, din te miri ce, în general din nimicuri, cînd devenea surdă, tăcută și cu atît mai mult mai apăsătoare. Se urau, dar nici nu se puteau separa. O prietenă îmi povestea despre alți doi bătrîni – vecini de bloc, care, și pe fondul senilității ce începuse să se instaleze la amîndoi, nu se mai înțelegeau deloc. În fiecare dimineață, ea ieșea pe balcon și începea să plîngă și să urle: „Vreau să plec! Nu mai pot… luați-mă de aici!“ Cum să intervii în astfel de cazuri? Să-i desparți? Cît de cumplit trebuie să fie, ca după o viață întreagă trăită împreună, să te trezești captiv într-o relație defunctă? Și… unde să pleci? Cum să te salvezi? Dacă la 30, 40, chiar și la 60 de ani, atunci cînd nu mai suporți, poți să-ți faci un bagaj și gata!, ai plecat, cu speranța că poți da totul uitării și poți începe „o nouă viață“, ce mai poți face la 80 de ani, cînd o viață nouă nu mai există?

E oarecum inevitabil ca după mulți ani petrecuți într-un cuplu, să te simți îmbîcsit de celălalt, oricît de mult ai ține la el sau oricît de mult te-ai simți atașat de ideea de cuplu în sine. Depersonalizarea, acest dulce abandon al eului care devine „noi“ are și un revers al medaliei. Bunicii mei au „supraviețuit“ cu bine relației lor, pînă la final, poate că și ritmul prietenos al vieții de la Cluj i-a ajutat în acest sens. Micile lor ritualuri zilnice din cartierul Gheorgheni – drumurile lui pînă la piață, doar ca să mai iasă din casă, dar și ca să bea una mică cu „veteranii“, la complex, ziua în care vine pensia, mesele mereu la ore fixe, cu el, care avea de ani întregi aceeași sarcină, cea de a curăța cartofii, iar coaja era atît de subțire, ca o foiță de țigară, ca să nu se piardă nimic, cu ea care gătea în ultima vreme doar pentru ei doi, într-o oliță micuţă, ca de păpuși, vecinele care veneau în vizită și cu care ea sporovăia în bucătărie, Telejurnalul și ceasul cu cuc care trebuia întors, în fiecare seară, toate aceste mărunțișuri ale vieții alcătuiau un liant al relației lor de oameni bătrîni, sau mai degrabă asigurau existența unei entități bicefale. Două capete care în realitate se bombăneau, se cicăleau și se certau mai tot timpul unul cu celălalt, atunci cînd nu reușeau să se tolereze reciproc. Ea ni se plîngea uneori că nu se mai înțeleg: „Atîta face tata-mare ăsta pe mine, nu știți voi!“ Însă cine o băga în seamă? Pentru noi, cei mai tineri, un astfel de cuplu octogenar reprezenta deja o „instituție“. Se știau unul pe altul pe de rost; cu toate acestea, mai exista o ultimă competiție între ei, o ultimă întrebare care nu avea încă un răspuns: oare care dintre noi moare primul? A murit el, ea i-a supraviețuit încă șapte ani.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Soldati rusi la granita dintre Transnistria si Republica Moldova FOTO EPA EFE jpg
Scenariu halucinant al propagandei ruse: România și Rep. Moldova ar urma să deschidă un nou front
Pe pagina de Telegram War Gonzo, proiectul la care lucrează și bloggerul rus Semyon Pegov, scrie că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pregătește mobilizarea militară, pentru a deschide un front suplimentar pentru Rusia împreună cu trupele române.
Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia
Directorul centralei nucleare din Zaporojie, răpit de forțele ruse, a fost eliberat
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AEIA), Rafael Grossi, a anunțat, luni, pe pagina sa de Twitter că șeful centralei nucleare Zaporojie a fost eliberat.
Mangia11 jpg
Craiova, reacție în scandalul sexual cu Mangia: De ce au renunțat oltenii la antrenorul italian
CS U Craiova a fost nevoită să facă anumite precizări, după un caz exploziv, pornit după declarațiile obținute de GSP Live.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia