Omul de rînd versus „marele om“

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am avut de mai multe ori ocazia, pe la diferite evenimente şi sindrofii, în general în medii „intelectuale“, să observ de la distanţă atitudinea oamenilor de rînd faţă de anumite personalităţi (culturale). Am asistat la gafe, stîngăcii, dar mai ales la preţiozităţi, încărcate de o doză mare de snobism. Am văzut şi ploconiri care mi-au făcut greaţă de-a dreptul sau gesturi de tipul îndepărtarea unui fir invizibil de praf de pe sacoul respectivului, strîngeri unsuroase de mînă etc. M-am pus în pielea personalităţii în cauză şi m-am simţit cît de poate de aiurea – dacă aş fi fost în locul ei, aş fi şters-o numaidecît de acolo, dar „nu se face“. 

Nu ştiu de unde ni se trage (de la invaziile otomane şi supuşenia periodică faţă de Înalta Poartă, de la boieri şi iobagi, de la epoca fanariotă sau de la odele închinate Conducătorului iubit… poate istoricii să ştie mai bine), însă mi se pare că de cele mai multe ori avem o raportare greşită la „marii oameni“, fie ei scriitori sau gînditori, actori şi artişti (cărora e musai să li te adresezi cu acel „maestre“ făţarnic, din vîrful buzelor), fie oameni politici sau chiar cîntăreţi la modă. Poate că nu avem nici o educaţie în acest sens, poate unele dintre VIP-urile respective au şi ele vina lor şi întreţin o stare de fapt. 

Am văzut la ştiri, pe la posturi occidentale, cît de firesc decurg întîlnirile dintre un mare regizor al vremurilor noastre, de pildă, şi publicul său. În primul rînd, regizorul pozează (dacă nu cumva chiar şi este) într-un om foarte modest. Ca stil, discurs, îmbrăcăminte etc. Dacă l-ai vedea pe stradă, nu l-ai deosebi de vînzătorul de la taraba cu legume. Apoi, spectatorii au, faţă de o personalitate, ceva ceea ce nouă ne lipseşte aproape cu desăvîrşire – o vie curiozitate. Oamenii pun întrebări directe şi la obiect, fără le îmbrace în fraze sforăitoare şi pompoase. Oamenii aşteaptă cu interes răspunsuri şi ascultă, nu vor să se audă pe ei vorbind în prezenţa „marelui om“. Oamenii aplaudă cînd e cazul şi tot cînd e cazul îşi exprimă ferm dezacordul faţă de personalitatea respectivă, fără să jignească. Fiecare e liber să aibă părerea lui. O astfel de întîlnire e un exerciţiu de dialog şi de cunoaştere reciprocă, nu unul de adulaţie, un prilej de a te face preş şi a linge tălpi.

La noi, însă, se întîmplă cam aşa: „Avem deosebita onoare ca, astăzi, să fie prezentă în mijlocul nostru…“. Am ascultat acest început de discurs în mai multe şcoli unde am participat la întîlniri cu elevi, în calitate de scriitoare pentru copii. Venea din partea doamnelor profesoare şi chiar nici nu conta cine eram. Puteam să fiu Mircea Cărtărescu sau chiar Ion Creangă. Copiii se uitau la mine cu nişte ochi mari şi speriaţi, de parcă chiar ar fi văzut o stafie. 

Aceşti copii sînt educaţi aşadar să arate admiraţie şi respect „alesului oaspete“. Cînd vor creşte vor îngroşa rîndurile celor care se simt timoraţi în preajma unor personalităţi, îşi pierd propria lor personalitate şi

-ul. Cei care vor continua să ridice „marele om“, oricine ar fi el, pe un soclu şi să se uite la el ca la o statuie. Unii nu îndrăznesc să-l abordeze, alţii merg doar „ca să-i strîngă mîna“, apoi bălmăjesc cîteva cuvinte „de laudă“ prin care încearcă să-şi prezinte umila lor „recunoştinţă“. Întreg momentul alunecă în penibil – şi adoratul, şi adoratorul se simt, în final, cît se poate de prost.   

Facebook şi alte căi de comunicare moderne au subţiat graniţa dintre omul de rînd şi „marele om“. La o adică, chiar te poţi face „prietenar“ cu el sau, în cel mai rău caz, îi poţi urmări activitatea. Chiar îi poţi lăsa un comentariu. Mă amuză la culme să citesc sutele de comentarii de pe paginile unor oameni importanţi. Omul postează ceva normal, o fotografie din vacanţă, să zicem, şi îi vezi pe ceilalţi care nu se pot abţine să comenteze şi se screm să scoată din ei „ceva adînc“. Dacă e scriitor, ceva poetic, dacă e actor ceva legat de „viaţa ca o scenă“. O filozofie personală, o metaforă sublimă. Cel mai tare mă întristează clişeul „Vă mulţumesc pentru că existaţi!“. 

Mai sînt unii, însă – comentatori de profesie, în general intelectuali frustraţi, cu două doctorate care nu-i ajută să fie buni la ceva –, care vor să demonstreze cu orice preţ „că ei sînt mai dăştepţi decît…“. Se lansează în teorii absurde şi „docte“ prin care nu vor să demonstreze nimic, de fapt, doar să-l facă pe „marele om“ de rahat. Şi încheie, furibund: „Cu respect!“ Apoi, în intimitatea lor de acasă, au un moment unic de satisfacţie: „Ce i-am zis-o!“ 

Şi nu în ultimul rînd ar mai trebui amintiţi cei care „vor să se tragă de şireturi“. Într-un stil lejer, „occidental“. Fără pronume de politeţe, căci „noi ne cunoaştem, nu-i aşa?“. De unde? De la o altă sindrofie, un alt eveniment, desigur. Apoi îl întreabă pe „marele om“ ce părere are despre… situaţia politică din Ucraina, declaraţia lui Umberto Eco, filmul lui Von Trier, catastrofa din Nepal, origami. Pentru ei, imaginea personalităţii se suprapune peste modelul comentatorului etern al talk-show-urilor TV, care se pricepe la orice. Dacă tot e „mare“, trebuie să aibă o părere, nu-i aşa? Şi dacă tot s-au tras de şireturi, de ce nu s-ar trage şi-n poză? Aşa se încheie scurta şi „fructuoasa“ întîlnire – cu o fotografie în care aspirantul la titlul de VIP zîmbeşte larg şi cît mai aproape de un om care nu pare nici pe departe personajul principal şi care se simte sufocat, inutil şi abătut.  

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.