Omniprezentul, dar discretul Bănică Jr.
În timp ce presa îşi dă ochii peste cap fiindcă tot ea, presa, a răscolit prin sicriul şi înmormîntarea lui Sergiu Nicolaescu, iar topurile de vizibilitate media includ pe primele locuri personaje ca Bianca Drăguşanu, Oana Zăvoranu sau Pepe, Ştefan Bănică Jr. îşi vede de emisiuni şi concerte. Şi cîştigă: bani, dar nu numai.
În presa românească, nu faci valuri dacă nu mori sau nu îţi dai poalele în cap. Un cetăţean pe nume Cristian Mungiu, despre care am mai vorbit şi altădată, a strîns în ultimele luni, cu tot cu Cannes-ul lui şi lista scurtă de la Oscar, vreo 780 de menţiuni, după o socoteală făcută cu instrumente de monitorizare mediaIQ. Sergiu Nicolaescu a trebuit să moară ca să fie pomenit de peste 2900 de ori – şi ştim cum –, în timp ce „campioana“ Oana Zăvoranu apare de vreo 7600 de ori. Cît ar trebui să aibă pe aceeaşi listă omniprezentul, dar, cumva, discretul Bănică? Ei bine, 3500 de apariţii. Iar asta, fără crize de catatonie, trecere în nefiinţă şi alte fenomene paranormale.
Ca prezentator la Dansez pentru tine, Bănică Jr. beneficiază, de ani de zile, de maşinăria de PR a PRO TV. Însă vedeta Bănică Jr. nu a fost creată de PRO TV, ci a venit pe acest post cu un capital de imagine dat de prestaţia anterioară ca muzician şi actor.
Dincolo de statutul de fiu al tatălui său şi preistoria din Liceenii, Bănică Jr. a cunoscut succesul în chip de cîntăreţ în jurul anului 2000, asumîndu-şi un trend muzical retro, dar cu potenţial şi în acelaşi timp vacant în România. Aşa-numitul fifties e un termen vag, oarecum apropiat de doo wop, gen denumit după onomatopeea preferată a unor grupuri azi uitate ca The Marcels, Frankie Lymon and The Teenagers sau The Gaylords (sic). La vremea respectivă, făceam CD-uri care se vindeau împreună cu revista Unica şi am avut surpriza plăcută să constat că acest gen nepretenţios, dar prea puţin deranjant merge foarte bine, alături de lucruri care mie, personal, îmi stăteau în gît, ca 3rei Sud Est sau Sexxy.
După compilaţia originală, am început să includ şi Veta, Ăsta-s eu şi alte minuni ale lui Ştefan Bănică Jr. pe discurile româneşti. Funcţionau, era un cu totul alt melos (că tot m-am infestat de nişte texte ale unor prezentatori TVR zilele trecute) decît ţopăiala dance a Andreei Bănică sau traforajul house al lui Hienă, Şopîrlă şi Şarpe de la Animal X. Cumva, după ce tatonase cinematografia şi teatrul, Bănică a nimerit pe o traiectorie neverosimilă, de epigon-parodist al lui Elvis, care făcea furori într-o epocă în care originalul nu mai interesa pe nimeni.
Albumele şi concertele au început să curgă, iar dintre ultimele, cele – celebre şi ironizate – de Crăciun au început prin 2002, cu cîţiva ani înaintea lui Dansez pentru tine.
Bineînţeles că apariţia la această emisiune, pe la jumătatea anilor 2000 (n-am reuşit să găsesc nicăieri data oficială de început a show-ului) a fost un catalizator remarcabil pentru cariera lui Bănică. Acesta venea însă cu propriul capital profesional şi de notorietate, ca dovadă faptul că şi-a permis erezia de a renunţa la casa de discuri a gelosului grup PRO după un album scos în 2003, pentru a trece la mai activa, în anii respectivi, CAT Music/Media Services.
Ce-a urmat se ştie, dar interesant e că Bănică Jr. a trecut destul de repede peste bîrfele legate de căsătoria cu Andreea Marin, rivala şi succesoarea primei soţii, Mihaela Rădulescu. Presa a scris mai mult despre dihonia dintre cele două „dive“, decît despre ce-a făcut, sau n-a făcut, bărbatul dintre ele.
Simptomatic, povestea e azi cvasiîngropată sau, cînd apar referiri, ele sînt, din nou, la Andreea şi Mihaela, fără Bănică.
Cumva, văzîndu-şi de treabă, acesta ajunsese iubit/crezut de ziarişti. Ca dovadă ştirea cu care cîntăreţul a făcut înconjurul presei la începutul anului – referitoare la concertul din Israel, unde ar fi cîntat pentru 15.000 de euro, „conform unor surse“. Pentru cunoscători, această ştire e din clasa „Cătălin Botezatu a avut o defilare la un festival de modă foaaarte maaare din Bali“, sau „purtătorul de cuvînt al PSD a fost răpit de rebeli haitieni“, adică foarte greu de verificat, odată ce Botezatu sau purtătorul de cuvînt se laudă cu aşa ceva. Din nou, simptomatic, presa s-a umplut însă de această poveste, apărută întîi într-un tabloid, iar asta înseamnă că Bănică, în sine, beneficiază de credibilitate şi simpatie printre jurnaliştii înşişi.
Cu siguranţă, toate cele de mai sus nu fac din Bănică Jr. vreun preferat al elitelor sau vreun muzician semnificativ în cvasi-inexistenta istorie a muzicii de consum din aceşti ani. Traseul lui e însă demn de luat în seamă în ţara în care ecranele TV se umplu de personaje fără o meserie clară, dar cu pretenţii de artişti, vedete, specialişti etc. Şi care ridică impostura la rangul de normă socială.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).