Occidentul e un restart?

Publicat în Dilema Veche nr. 626 din 18-24 februarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Acum mai mulți ani mă aflam într-un mare aeroport european de tranzit, cel de la Frankfurt. Aveam de așteptat vreo trei ore între avionul care mă adusese de la Porto și cel care pleca spre București. Nu fusesem niciodată în Germania pînă atunci, practic eram pentru trei ore pe teritoriul Germaniei. Iar aeroportul era uimitor și „funcționa“ cu precizia și acuratețea mașinăriilor nemțești despre care pomenea cîteodată bunicul meu, amintindu-și de perioada în care fusese prizonier la nemți, în cel de-al Doilea Război Mondial. Era imposibil să te rătăcești, îți crea impresia unui creier uriaș cu neuroni interconectați și, dincolo de el, cu mii de lucrători invizibili. Aeroportul îți scotea în față scări și benzi rulante, toalete, spații de fumat sau de relaxare, fast-food-uri și restaurante, pereți uriași din sticlă prin care puteai să vezi multiple decolări și aterizări, creeîndu-ți o senzație de siguranță și confort. Îți mai oferea și spectacolul oamenilor care îl tranzitau – chinezi, plecați la muncă în străinătate, stînd cuminți pe bagaje și mîncînd ouă fierte, musulmani rugîndu-se pe covorașele lor, familii tinere cu cărucioare și sugari agățați de pieptul mamei, pensionari călătorind cu nonșalanță, doar cu pălărie și baston (ce mi-aș dori să‑i văd și pe părinții mei călătorind așa!), filipinezi dormind pe scaune, familii întregi, cu gurile deschise. În acel moment, pentru mine, aeroportul de la Frankfurt a reprezentat imaginea acelui Occident profund și solid, o insulă de normalitate, Occidentul pe care doar îl întrezărisem cînd eram copil în revistele Burda și Neckermann. Și despre care adulții din viața noastră vorbiseră non-stop.

La un moment dat, ne-am oprit la un bar, sub o imensă cupolă de sticlă, și am comandat cîte o bere la halbă. Chelnerii se mișcau cu o rapiditate uluitoare de la o masă la alta, păstrîndu-și aceleași zîmbete. Berea era perfectă, ne-a amețit într-un mod perfect, doar atît cît trebuie. Avionul nostru spre București era peste o oră și atunci mi-a trecut prin minte o idee uluitoare, care mi se părea în acea clipă mai mult decît realizabilă – ce-ar fi să nu ne mai întoarcem? Ce‑ar fi să rămînem aici pentru totdeauna, în „paradisul occidental“? Și atunci, eu și prietenul cu care eram am început să fantazăm. Aveam împreună vreo două sute de euro. Am fi ajuns cu ei în oraș, ne-am fi cazat la un hostel. Seara, am mai fi băut o bere, de încurajare. A doua zi am fi căutat de muncă – am fi luat la rînd anunțurile din ziare, însă nici unul dintre noi nu știa germană. Atunci, am fi mers pe stradă și am fi identificat anunțuri de angajare ca ajutori de bucătari și spălători de vase. Poate am fi întîlnit niște români care să ne îndrume mai mult. Sau am fi ajuns în zona industrială, ca să încercăm pe la fabrici și uzine. Să dezosăm pui sau să ambalăm jeleuri. Ne închipuiam că „în Occident“ e imposibil să nu-ți găsești ceva de muncă, orice, la fiecare pas. Occidentul e un restart. Așa am văzut prin filme. Așa își imaginau și părinții noștri. Nici unul dintre cei plecați nu se mai întorsese din Occident. Cel puțin, nu „nerealizați“. În Occident, poți fi lăsat oriunde, fără nici un chior în buzunar, și te descurci. Doar au trecut Dunărea oameni în pielea goală și tot s-au descurcat. Au fugit pestre granițe, fără să cunoască pe nimeni dincolo și într-un timp relativ scurt și-au clădit o viață, un destin.

Ne-am jucat vreo jumătate de oră de-a „fuga“ noastră în Occident. Apoi, după ce a trecut efectul berii, ne-am îndreptat spre poartă și spre avionul care urma să ne aducă pe Aeroportul Otopeni. A fost cea mai dureroasă întoarcere a mea în țară. Atunci mi-am dat seama că în curînd voi atinge acel prag de vîrstă la care nu-mi voi mai dori să plec nicăieri, la un mod impulsiv și inconștient. Că va veni o vreme în care totul va fi calculat, voi aprecia avantaje și dezavantaje și nu voi mai avea acel entuziasm de a mă avînta pe străzile din Frankfurt, cu o sută de euro în buzunar, în căutare de anunțuri de spălători de vase. Și tot atunci mi-am dat seama că Occidentul, pentru cei din generația mea, este, de fapt, un mit. Alimentat de mătuși, unchi, prieteni care au plecat și care au Acolo o altfel de viață. Alimentat de noi înșine și de neputința noastră de a avea o viață normală Aici.

Între timp, percepția despre Occident s-a schimbat radical și, într-un mod deloc surprinzător, vine din partea oamenilor simpli. Adică cei care văd în Occident nu un tărîm al minunilor și al realizărilor pe toate planurile, nu un rai antitetic cu iadul din comunism, ci o altă tarla, un alt ogor de pe care pot mînca mai mult decît de pe cel din România. Pentru ei, Occidentul e doar o altă provincie, e un sat mai mare. Sînt oarecum uimită să-i văd acum, la Otopeni, cu cîtă lejeritate vin și pleacă, cum se englezesc și se franțuzesc cînd se întorc, toată această pendulare perpetuă dintre „bine“ și „rău“. Pentru că e cît se poate de clar – „binele“ e Acolo, „răul“ rămîne în continuare Aici. Și nu e doar cazul României. Mă conversam pe chat-ul unui joc cu un tip și l-am întrebat de unde e. Din Polonia, mi-a răspuns și mi-a trimis acel zîmbet întors și trist. De ce? „Pentru că Polonia e țara din care toată lumea vrea să plece.“ Avea 19 ani.

Presupun că nici un puștan de 13 ani din România nu va mai fi impresionat atît de tare cum am fost eu de aeroportul de la Frankfurt, la 30 de ani. Nu-l va vedea ca pe o eliberare sau ca pe o ocazie de a „fugi“. Și de ce ar fugi? Fuga nu mai reprezintă nimic acum. Deși, dacă stai să te gîndești la viața noastră din România, există în continuare destule motive de „fugă“. Sau măcar de căutare, din dorința de a face parte din acel sistem de neuroni interconectați unde nu ți-e teamă că un mic accident cerebral te va arunca din nou în beznă și în izolare. Și că o vei lua de la căpăt. De aceea, de fiecare dată cînd am în mînă un bilet de avion „spre Occident“, mă uit la el și mă gîndesc: ce-ar fi dacă nu m-aș mai întoarce?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.