O poveste (hippie) de toamnă

Publicat în Dilema Veche nr. 660 din 13-19 octombrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Spun povestea asta de toamnă oricui are chef s-o asculte. De altfel, este singura poveste de toamnă pe care o am. Atunci cînd se duce septembrie și lumina începe să se lase înainte de ora șase, cînd Bucureștiul devine, în sfîrșit, prietenos cum numai la început de iunie mai este, cînd deja începi să tînjești după soare și după amintirile amestecate ale nu știu cîtor veri care s au scurs prin tine, pe lîngă tine, de fapt toate la fel, te agăți de ultimele rămășițe ale unui anotimp încă luminos, pentru a supraviețui. Te agăți de serbările orașului, de tîrgurile recoltei, de mustăriile pe care le găsești pe net, dar care nu există niciodată în realitate așa cum ți le imaginezi, de cîrciumile care încă mai au cîteva mese la soare, la ora prînzului, doar ca să nu te scufunzi în pîclă. Știi că nu mai poți pleca deja nicăieri – adio Vama, adio plaje din Grecia sau pe unde oți mai merge voi, adio trupuri dezgolite pe Facebook, pe fundal de mare turcoaz și urări convenționale de „Vacanță plăcută!“. Orice vacanță s-a terminat, orașul nostru e năpădit de tristețe. Vom depinde doar de interior și de propriile noastre gînduri.

Pe la sfîrșitul anilor ’90, plecam din gara Basarab cu un tren personal spre comuna Basarabi, unde auziserăm de pe la alții (căci pe vremea aia nu exista net) că s-ar afla misterioasa podgorie Murfatlar. Adică locul de unde ne veneau nouă sticlele de vin în Alimentarele din București (căci, din nou, pe vremea aceea nu se importau minunatele vinuri din Chile… tot ce vedeai pe rafturi erau Jidvei, Cotnari, Murfatlar). Plecăm cu un plan oarecum hazardat: eu și prietenul meu pletos și fotograf să ne dăm drept tineri jurnaliști, să ne infiltrăm în podgorie și să degustăm niște vinuri mai de soi. Era octombrie, frenezia mustului și a vinului nou ne cuprinsese, chiar dacă ne făceam veacul pe asfaltul din București, încă lîncezind pe la terase, pe la beri stătute. Mă gîndesc acum dacă nu cumva chestia asta cu recolta se transmite genetic: ai avut bunici și străbunici care au depins de cules, intri și tu în vrie, fără să vrei. Altfel nu-mi explic ce căutam noi în trenul spre Basarabi (ce-i drept, pe vremea aia nu exista Drumul Vinului sau degustări organizate și, chiar dacă ar fi fost, nu aveam bani pentru așa ceva). Pur și simplu voiam să ieșim din oraș, să ne bucurăm de toamnă și să bem vin „de la producători“. Trenul, care a făcut vreo șase ore pînă la destinație, era îmbîcsit de navetiști și de moși și babe care își cărau „recolta“, de la o haltă la alta, în sacoșe mari de rafie (mi-amintesc și acum un sac care s-a spart și din care s-au revărsat multe nuci, rostogolindu-se prin tot vagonul, și pe moșul care s-a aplecat să le culeagă de sub banchete, una cîte una). Nașul nici nu avea pe unde să treacă, lua și cu stînga, și cu dreapta. Cu toții, tineri și bătrîni, fumau. Țigări fără filtru Carpați și Mărășești, ultimele redute, țigări poștite de la unii la alții, țigări care apăreau de niciunde. Fumam și noi la capătul vagonului, cu ușile larg deschise. Tot acel fum gros, albăstrui și nostalgic, care ne împresura, ieșea afară prin ferestrele și ușile trenului personal, risipindu-se în peisajul tomnatic de afară. Trenul era ca un șarpe care se tîra pe șina lui, lepădîndu-și învelișurile de fum în soarele blînd al amiezii, sufocîndu-se.

Îmi amintesc că la un moment dat stăteam chiar pe scara trenului, cu picioarele bălăngănind în afară, fără să simt vreo viteză, pentru că nu era nici una. Pe lîngă mine treceau aproape în ralanti copaci galbeni sau roșiatici, cîmpuri, berze, vaci, curți, case, sate fără nume din Bărăgan. Și îmi mai amintesc că mă simțeam foarte liberă, așa cum doar la 20 de ani poți să te simți, atunci cînd pleci de acasă.

Am ajuns la Basarabi, am descoperit podgoria care era uriașă, se întindea peste tot, iar strugurii în mare parte erau culeși. Am intrat în ea ca-n brînză (acum nu cred că mai e la fel), dealuri și dealuri de vie, planul nostru s-a dus de rîpă. Mai ales că ne-am dat seama că era sîmbătă, iar acolo, în vie, nu era nici țipenie, nici măcar un paznic. Așa că ne-am făcut fotografii „artistice“ culegînd ultimii ciorchini rămași, cu struguri deja stafidiți, ne-am mai plimbat oarecum amețiți prin vie (băuserăm niște bere în tren) pînă cînd ne-a luat somnul. Era călduț, aproape 18 grade, ne-a ieșit în cale un delușor molatic, maroniu și putrefact, ne-am întins pe el și am adormit. Probabil că am dormit vreo trei-patru ore, cînd ne-am trezit soarele era la apus. Și era frig. Ne simțeam suspect de mahmuri și ne durea capul, ne-am grăbit să ieșim din vie și am negociat pe la localnici vreo doi litri de vin nou „de buturugă“, made in Murfatlar, de nebăut. În gara de la Basarabi, trăgeam cu grimase acide din sticla de plastic, așteptînd un tren spre București. Însă trenul acela nu a venit. În schimb, mai era unul spre Constanța. Hai la mare! Mai aveam doar bani de naș pentru înapoi. Și uite-așa, ne am pomenit a doua zi, pe 15 octombrie, într-un Costinești complet pustiu, unde nici unui localnic nu-i mai ardea deja de vreun turism estival, unde politiștii din sat se uitau la filme porno, la video, în unica cîrciumă deschisă și unde am dat foc pe plajă unei valize de lemn (de militar întors acasă), vîlvătaia noastră a fost văzută de cei de pe mare, însă la foc n-am avut ce prăji, am băut doar restul de vin acru de la podgoria Murfatlar.

După ce am tot povestit aventura asta, mi-am dat seama că dormiserăm, de fapt, pe un morman de boască, pentru că în mijlocul unei mari podgorii nu apar din senin delușoare molatice care să te îmbie să te culci. Au trecut multe alte toamne de atunci. Prietenul meu pletos și fotograf și-a văzut de viața lui, eu de-a mea. Nici măcar filozofiile „profunde“ legate de sensul vieții, pe care le-am debitat la arderea valizei de militar pe plaja din Costinești nu ne-au mai legat ulterior. Se spune că astfel de lucruri le faci doar la 20 de ani. E adevărat. N-aș mai pleca niciodată spre Basarabi, cu un tren personal, în speranța că voi bea un vin bun. Însă mi-e suficient, atunci cînd lumina acea mierie de toamnă începe să curgă și să se cearnă, să merg pe „străduțele din spate“, să dau șuturi în castane și să-mi închipui că descopăr continente noi, care nu există pe hartă. Starea e aceeași.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.