La zăpadă

Publicat în Dilema Veche nr. 621 din 14-20 ianuarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

De cîțiva ani buni, în fiecare iarnă, spiritul personal al copilăriei se îngroapă din ce în ce mai adînc sub niște nămeți inexistenți. Nu-mi doresc să ningă. Zăpada nu-mi mai spune nimic, nu mai reprezintă o tentație, ba dimpotrivă. Atenționările de cod galben de la buletinele meteo mă îngrijorează de-a dreptul. O fi unul dintre primele semne de îmbătrînire. Sînt aproape fericită dacă prin 15 ianuarie constat că n-a nins mai deloc și că temperatura a fost constant peste 0 grade. Trece și iarna asta! Dacă mă uit pe fereastră și văd cîțiva fulgi rătăciți mă apucă amocul. Orașul sub zăpadă înseamnă, de fapt, o stare de asediu. La o primă impresie, totul e imaculat, aseptic, poate să ți se pară chiar frumos. Apoi, traficul e blocat, te deplasezi greu, singurul loc unde te simți viu și în mișcare e la metrou. Dacă străzile principale sînt curățate de bine, de rău, cele secundare se transformă în trasee pentru curse cu obstacole. De cînd m-am mutat la curte particip la operațiunea „la lopată“. În primul rînd, ai nevoie de obiectul muncii, care se cumpără pe alese din magazinul Bucur Obor. Cum dă zăpada, apar și lopețile la suprapreț. Unele crapă în primele zece minute de opinteli, sînt made în China. Pe strada mea, o lopată bună, zdravănă, de încredere se împrumută, trece din curte în curte. Zăpada se adună în mormane de-o parte și de alta a străzii, mă gîndesc cu groază la momentul în care va începe să se topească. Într-o primă etapă, vecinii fraternizează, e un hei-rup comunitar de sezon care aparent poate lega prietenii, în general între bărbați. Bunul gospodar de pe colț scoate și o țuică din beci, ca oamenii să se mai încălzească. Între două lopeți, se ciocnesc țoiurile. În a doua etapă, entuziasmul dispare și apar scandalurile. Fii atent unde dai zăpada! Nu vezi c‑ai dat-o la mine în curte pe toată? De ce-o înghesui în curte la Mihaela, care e plecată în Anglia… profiți că săraca femeie nu-i acasă! Și continuă să ningă, fir-ați ai dreacu’ cu zăpada voastră! Nu se mai cunoaște nimic din munca noastră comunitară, cooperativa munca în zadar.

O altă operațiune care implică întrajutorare este deszăpezirea ma­și­nii. Se împrumută fărașe, măturici, raclete. Vecini și trecători pun umărul ca să mai împingă cîte o mașină înfiptă în nămeți. Un alt hei-rup comunitar care îți aduce o satisfacție personală cînd mașina aceea, indiferent dacă e o rablă autohtonă sau una străină, abia ieșită din fabrică, a luat-o din loc. Și, în fond, e o demonstrație de forță. Însă cînd mașinile se pun în sfîrșit în mișcare și încep să derapeze, să se blocheze unele pe altele, iar șoferii nu pot da cu spatele – mai ales dacă sînt femei, zic unii – lucrurile se schimbă, politețea și generozitatea dispar. Și toată lumea dă vina pe zăpadă.

În centrul orașului, clasicii parcagii și spălători de parbrize se respecializează, învață noi „meserii“. Aici nu mai e vorba de întrajutorare, ci de servicii, mai ales că există cerere. Contra unor sume modeste, ei se oferă să dea cu lopata în locul tău și să-ți deszăpezească mașina. Faci țurțuri lîngă ei, în vreme ce le admiri munca și le dai indicații. Alte servicii, cele de interior, merg prost, cu încetineală. La poștă, la administrația financiară, chiar și în magazine și restaurante la care distribuitorii ajung acum mai greu, totul se desfășoară parcă în reluare. Nimeni nu se mai grăbește nicăieri, însă există o indulgență, oamenii devin brusc mai răbdători, aruncă priviri neliniștite pe fereastră la „peisajul hibernal“ și acceptă totul ca pe un dat: e zăpadă!

Orașul intră, în sfîrșit, într-un soi de hibernare binemeritată. E mai pustiu, mai liniștit. Locuitorii săi abia așteaptă să ajungă acasă, să deschidă televizoarele, să se uite la știri și să le plîngă de milă sinistraților de la Buzău. Uite, se poate și mai rău! Oamenii au rămas fără pîine, pentru că n-a ajuns mașina cu pîine. Asta n-o voi înțelege niciodată – în fiecare casă de la țară ar trebui să existe o pungă cu făină și un strop de drojdie. Chiar nici un țăran nu mai știe să coacă o pîine? Reporterii transmit dintre nămeți, cu voci panicarde. Știrea se numește, invariabil, „Infernul alb“. Practic, este aceeași știre de anul trecut sau de-acum doi ani, copy/ paste. Percepția asupra zăpezii s‑a schimbat în societate – nu mai este un atribut firesc al iernii, un fenomen cît se poate de normal, din decembrie și pînă în martie. A devenit o catastrofă, o calamitate. De aceea am ajuns să urîm zăpada, e nocivă. „Zăpada ucide!“ este titlul unei alte știri. Zăpada poate fi atît de periculoasă, încît ni se dă voie s-o personificăm, e un soi de duh malefic. Cum ar putea România să scape o dată pentru totdeauna de corupție și de zăpadă? 

În cele din urmă, acest monstruos personaj cedează și este anihilat. Zăpada începe să se topească. Însă tot o urăști post factum: orașul devine o mocirlă care în limbaj comun se numește fleșcăraie. Mașinile stropesc. Țurțurii care cad sparg capete. Toată lumea e nemulțumită și așteaptă ca și această nenorocire să treacă.

Nu mai știu cum e acum, însă în copilăria mea, în fiecare casă unde exista un copil, exista și o sanie. Sania mea zăcea într-o debara, așteptînd banala iarnă bucureșteană și prima zăpadă. Uitam de ea cu desăvîrșire în celelalte anotimpuri, însă devenea un must-have prin decembrie. Cînd mă uitam pe geam cum ninge și speram ca acel strat de zăpadă perfect pentru sanie să se depună. Ieșeam cu tatăl meu cu sania în acele amurguri timpurii de iarnă, cînd puteai să vezi fulgi mărunți, delicați, în halourile galbene ale felinarelor. Nu era vorba despre săniuș, doar mă trăgea cu sania pe străduțele pustii din spatele Căii Moșilor. E una dintre imaginile idilice ale copilăriei care mi-au rămas în minte. N-am mai văzut de mult copii trași cu sania pe stradă de către părinți, se pare că și acest obicei iernatic a dispărut. Sania e acum un obiect care se închiriază doar la munte, acolo unde „românii se distrează“ și „petrec“ în mod organizat pe pîrtie. Iar subiectul știrii copy/paste de la an la an sună cam așa: „Românii se bucură de zăpadă“. Oare?

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.