Inventarul corupţiei mele de jurnalist

Publicat în Dilema Veche nr. 517 din 9-15 ianuarie 2014
Cum a funcționat media în tragedia de la Colectiv jpeg

Sărbătorile au trecut, cadourile de la companii au venit şi s-au mîncat, s-au băut ori s-au dat mai departe. Cred că e momentul să-mi fac un examen de conştiinţă.

Primul plocon pe care-mi amintesc să-l fi primit, pe vremea cînd lucram în redacţii propriu-zise, era o maşină de călcat. Probabil, şi cel mai valoros – şi funcţionează şi în ziua de azi. Era pe vremea cînd eram la o revistă de femei şi redacţia se umplea de: băuturi răcoritoare, detergenţi, loţiune de curăţat faianţa, bomboane, vin şi, bineînţeles, nelipsitele cărţi şi CD-uri. De unde veneau toate? De la fabricanţii de loţiuni, răcoritoare, detergenţi şi altele. Veneau la pachet cu comunicatele de presă, pentru ca redacţia să scrie. Redacţia privea cu scîrbă pachetele, le dădea în genere mai departe, scria.

Cum adică, le făcea cadou mai departe, dar scria? Explicaţia e mai complicată: lansările de produs se făceau nu numai cu comunicate de presă şi cartoane de răcoritoare, ci şi cu campanii de publicitate. Dacă aveai campanie, scriai şi în revistă – voiai, nu voiai. Erau nişte pagini scîrboase, editoriale, fără „P“ pe ele, în care se dădeau comunicatele de presă. Paginile alea arătau ca dracu’, în primul rînd fiindcă poza venea de la producător şi, dacă pui mai multe poze de astea în aceeaşi pagină, arată prost – fiecare e fotografiată altfel şi nu poţi face un layout cumsecade. În al doilea rînd, unii dintre fabricanţi insistau să dea bun de tipar pe toate „ştirile“ respective, de fapt comunicate de presă care de multe ori trebuiau preluate ca atare, la virgulă, pline de formulările bombastice inventate de copywriteri netoţi şi îngroşate de marketingul şi mai netot al aceloraşi produse. Scrisul jurnalistic e pe dos, fără superlative şi epitete, ar trebui să fie diferit de la o publicaţie la alta, dar cui îi păsa? Poate doar mie şi vreo cîtorva oameni mai scîrbiţi din redacţii. Ştiu că izolasem „şpăgile“ respective – aşa le spuneam, deşi ne mîngîiam cu gîndul că detergenţii şi celelalte lucruri care veneau la noi nu erau factorul declanşator al întregii poveşti – prin pagina 50 şi ceva şi ne mîndream cu asta, o altă revistă de femei avea patru pagini de „şpăgi“ chiar la început, şi începutul, se ştie, contează al naibii.

Dar, în sfîrşit, nu de propria verticalitate vreau să vă conving, ci dimpotrivă. Aşa că o să vă spun cum a fost cu maşina de călcat. Sigur, maşina de călcat avea şi ea campanie de publicitate. Doamna cu relaţiile publice, fostă jurnalistă, m-a invitat la masă, am vorbit despre presă şi cunoştinţe comune. A fost foarte agreabil, dar la sfîrşit mi-a oferit o pungă mare, dichisită, cu obiectul respectiv. Am refuzat de vreo trei ori – i-am explicat că „ştirea“ se dă oricum, fiindcă au campanie de publicitate şi n-am ce face cu maşina de călcat. Doamna mi-a explicat că nici ea nu are ce face cu maşina, e o listă, sînt pe listă. Am luat-o, pînă la urmă, schimbînd jena refuzului pe jena acceptului. A doua zi, în felul cel mai mişel cu putinţă, i-am dat comunicatul de presă unei fete din redacţie şi am pus-o să facă ştirea. Cu fata respectivă m-am împrietenit ulterior, e femeie serioasă, cu doi copii, redactor-şef în ziua de azi. După cîţiva ani, la un pahar de vin, i-am zis că, pentru ştirea pe care o scrisese, primisem o maşină de călcat. Mi-a zis că mă urăşte, dar rîdea.

După vreo patru ani, mi-am luat tălpăşiţa de la respectiva revistă de femei. Am ajuns la un cotidian, dar nu singur. După mine se luaseră curierii cu diferite pungi, pachete şi pacheţele de la tot felul de lansări. Dacă aţi lucrat în presă, ştiţi: odată ce-ai intrat pe lista unei agenţii de PR, e greu să scapi. M-am apucat să sun la diverşii trimiţători de cadouri şi le-am explicat că sînt la un cotidian, unde nu există pagină de „şpăgi“ (ştiri de produse, le-am zis frumos) şi deci nu am unde le da comunicatele de presă. Nu conta, ei trebuie să le trimită, împreună cu pacheţelele, pacheţoaiele şi pacheţicile. Colegii din redacţia cea nouă mă priveau cîş: „Comanescu, eşti un ziarist corupt!“ Degeaba le-am explicat că nu dădeam comunicatele nicăieri, făceam pagina de media, unde scriam despre PRO TV, Adevărul şi Vîntu. Vara, cînd primeam cartoane cu băuturi răcoritoare, le împărţeam la prietenii din redacţie, nediscriminat. Prietenii dădeau pe gît, cu poftă, cîte o duşcă din apa dulce şi călîie şi mă priveau scrutător, resentimentar, cam cum privisem eu doamna cu maşina de călcat. Mi-am mai reparat imaginea, în redacţie, de un Paşti, cînd am primit vreo 30 de cozonaci de la 30 de, cum să le zic, parteneri. Cozonacii nu se mănîncă, ci se primesc şi se fac cadou mai departe. Asta am făcut şi eu, am împărţit inclusiv la corectori, care nu văzuseră în viaţa lor aşa ceva şi, sînt sigur, au devenit o specie extinctă tocmai fiindcă nu le-a mai dat nimeni cozonac.

Încet-încet, comunicatele, cadourile şi curierii mi-au pierdut urma. În folderul meu de spam, azi, mai sînt numai un vin moldovenesc cu care m-am intoxicat la Chişinău, o ciocolată care nu e ciocolată şi nişte oferte de Black Friday. Fără produse. De sărbători, anul ăsta, am primit doar nişte calendare şi un plocon impresionant de la o firmă de telecom, d-ale gurii, parcă era şi un cozonac. L-am dat, evident, mai departe.

Ah, şi au mai fost, prin toamna lui 2013, patru telefoane de la domnişoare din PR. Trei dintre ele voiau să îşi actualizeze contactele pentru revista The Industry. Le-am explicat, cu răbdare, că revista The Industry (destinată, apropo, profesioniştilor din media, publicitate, PR) se desfiinţase în decembrie 2012. Cele patru domnişoare erau toate de la aceeaşi agenţie, la a treia mi-a sărit puţin muştarul. Dar vreţi să ştiţi ce m-a întrebat a patra? Dacă sînt Petrişor Obae de la paginademedia.ro. Jur.  

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

14432651257 2f5a92d0bd k jpg
Pădurea și parcul
Acolo, în pădure, realizezi că tu ești un musafir, primit acolo cu îngăduință, și că este cazul să nu rămînă urme ale trecerii tale.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce urăsc statul român?
Profesorul Aurel Romilă, care a murit recent, spunea că cele mai multe dintre bolile psihice ni se trag de la societatea în care trăim.
p 19 jpg
Mizele vulgarității
O miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită.
p 20 Sfintul Serafim din Sarov WC jpg
Delir cu complicaţii religioase
Nu e oare de rîs scenariul fantast al „războiului sfînt” împotriva unui Occident care ar ameninţa, cu otrava lui, bastionul rus, refugiu al valorilor tradiţionale?
Theodor Pallady jpeg
Interludiu confesiv
Fetișul desacralizării a devenit atît de tiranic încît nu mai permite nici veracitatea blasfemiei sau defularea ironică.
Zizi și neantul jpeg
Setea
Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.
p 24 M  Plesu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
Cum ar fi un parteneriat al Poștei și cu HoReCa?
Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?