Fumători, treceţi la zid!

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

A m început să fumez în clasa a XI‑a. Motivul a fost unul stupid și oarecum absurd, tipic pentru vîrsta respectivă: îmi plăcea de un băiat popular dintr-o clasă paralelă, care în fiecare pauză ieșea în curtea școlii, cu gașca lui de șmecheri. Ieșeam și eu, doar ca să stau atîrnată de un gard, înconjurată de cîteva fete la fel de singure și de suferinde în amor ca și mine și să-l privesc. Să surprind orice gest, orice expresie care să-mi dea speranță că i-am atras cumva atenția. Și pentru că nu puteam să stau degeaba, ca proasta, trebuia să fac ceva, să am o ocupație care să-mi completeze contemplarea – așa că fumam cîte o țigară Kim mentolată pe care o cumpăram la bucată de la taraba din fața liceului. Nu s-a înfiripat nimic între mine și băiatul „cu ochi imposibil de albaștri“, însă am continuat să-mi cumpăr țigări la bucată, pentru fiecare recreație cîte una. Curînd, a devenit o obișnuință. Am început să fumez și acasă, dimineața, cînd eram singură. Suflam fumul în sobă ca să nu se prindă ai mei, deși mama era și ea fumătoare. Și aruncam cu mare grijă mucurile la gunoi, înfășurate în guguloaie de șervețele. Pînă la urmă tot s-au prins, nu mai țin minte cum. La următorul Crăciun, fumam cot la cot cu mama.

Însă sînt convinsă că, chiar dacă nu ar fi fost băiatul de la B, tot m-aș fi apucat cumva de fumat. Pentru că trăiam în coada unei culturi a țigării care venea din Vest. În epoca reclamelor la Marlboro și a filmelor în care orice erou invincibil și orice divă plictisită fumau pe rupte. În anii în care în studiourile TV se făcea politică și se fuma. Acei ani în care, atunci cînd călătoreai cu trenul, nu exista plăcere mai mare decît să stai călare pe geamul de pe coridor, să simți vîntul în față și să fumezi. Iar atunci cînd îți oferea cineva o țigară, era o dovadă de prietenie. Sau un semn de solidaritate. La petrecerile tinerilor, mamele puneau pe mese, alături de chifteluțe și de ouă umplute, și boluri cu mănunchiuri de țigări, la discreție, Rothmans din acelea „cu aur“ la filtru. De lux. Iar proful de română stătea pe pervazul ferestrei din clasă, în timpul tezelor, fuma Mărășești și era un dur. Cînd plecam la munte ne aprindeam „Cărpăcioarele“ direct de la focul pe care îl încropeam în fiecare seară. 

În plus, trăiam în coada unui cult socialist al țigării, o rămășiță a Epocii de Aur. În coada mitului țigărilor de șpagă, a pachetului de Kent destinat oamenilor importanți, cum ar fi doctori, avocați sau gestionari la Alimentara, a țigărilor bulgărești de contrabandă. În anii ’90, în România, doar dacă voiai să faci opinie separată nu fumai. Sau dacă pur și simplu nu se prinsese de tine.

Am privit multă vreme fumatul nu ca pe un viciu, ci ca pe un mod de viață. De multe ori fumam și încă mai fumez cu bucurie, îmi fragmentez ziua și munca cu ajutorul țigărilor, savurez o cafea sau un pahar de vin alături de ele – în lipsa lor, aproape că le refuz. Totuși, cu timpul, am devenit conștientă și de ceea ce aș numi the dark side. Pentru că, desigur, există și așa ceva. Nu doar o dată m-am gîndit să mă las. Mai ales atunci cînd m‑am trezit îmbîcsită, după o noapte pe jumătate pierdută, și mi-era rău. Sau cînd mi‑am cheltuit ultimii bani pe țigări, în loc să‑mi cumpăr mîncare. Am încercat cu pipă, țigări răsucite, țigară electronică – n‑a mers. Treptat, mi-am dat seama că fumatul înseamnă și o privare de libertate. Am citit faimoasa carte a lui Allen Carr și i-am dat dreptate aproape în totalitate. Cartea n-are alt păcat decît că e execrabil scrisă. Fumatul poate să fie și un handicap – mai ales atunci cînd de-a­bia aștepți să-ți termini o treabă sau să ajungi undeva doar ca să fumezi, cînd după cîteva ore petrecute într-un loc unde nu se fumează nu mai poți să te gîndești la nimic altceva decît la țigară, atunci cînd ieși din casă la ora 3 noaptea ca să‑ți cumperi țigări „pentru a doua zi“ pentru că pur și simplu ți-e frică să rămîi fără ele. În toate aceste situații și în multe altele asemănătoare, nu te mai simți un om liber. Iar nefumătorii nu vor înțelege niciodată. „N-au decît să se lase!“ – vor spune ei. 

Cu timpul, a început să mă afecteze și ostilitatea afișată față de fumători. O „modă“ nouă care – culmea! – venea tot din Vest, din acel paradis occidental care în urmă cu douăzeci de ani încuraja fumatul. Mai nou, însă, fumatul este un stigmat, aparține țărilor din lumea a treia… dacă toate națiile „civilizate“ s-au lăsat, noi de ce nu? Am început să mă simt prost pentru că fumez. Să-mi cer scuze atunci cînd îmi aprind o țigară, să încerc să împrăștii fumul cu mîna ca să nu ajungă la nefumătorul de lîngă mine, să tresar vinovată la cea mai măruntă tuse a lui, să părăsesc discret un grup de tabacosceptici și să ies afară ca să fumez. Uneori mă simt privită cu dispreț, alteori cu prefăcută compasiune, ca și cum aș suferi de o boală ciudată, de care ei nu se pot îmbolnăvi niciodată.

S criu acest text în contextul noii legi antifumat și al urii față de fumători care a explodat în spațiul virtual. Nefumătorii privesc legea ca pe o victorie personală. Foștii fumători au găsit un prilej ca să se laude că s-au lăsat, iar ipocrizia acestora din urmă mi se pare cea mai dureroasă.  E ca și cum cu toții ar spune: vedeți, tot noi am avut dreptate! Acum, fumători, să treceți la zid! Că e lege. Legea care ne „apără“ pe noi. Mă gîndesc la micile (și marile) intoleranțe care ne fac viața atît de meschină. Și-mi aprind o țigară.    

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Misterele celor mai spectaculoase peşteri din munţii Hunedoarei. Unde s-ar fi aflat comoara lui Decebal
Turiştii care ajung în munţii Hunedoarei pot vizita o mulţime de peşteri spectaculoase, pline de mistere. Unele au fost locuite din preistorie.
image
Şoseaua pierdută în munţi, plânsă de localnici: „În scurt timp nu o să mai admirăm peisajul minunat” VIDEO
Doar o parte din şoseaua care se afundă în munţi, pentru a lega Valea Jiului de Băile Herculane, a fost finalizată. Localnicii se plâng de starea drumului naţional.
image
O influenceriţă urmărită de milioane de fani, acuzată că şi-a ucis iubitul. Tânăra mai fusese arestată pentru că l-a agresat fizic FOTO
Courtney Clenney, în vârstă de 26 de ani, este o influenceriţă şi model OnlyFans din Statele Unite. Ea a fost arestată pentru crimă, după ce şi-a înjunghiat mortal iubitul, în timp ce se certau.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.