Fumători, treceţi la zid!

Publicat în Dilema Veche nr. 619 din 24 decembrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

A m început să fumez în clasa a XI‑a. Motivul a fost unul stupid și oarecum absurd, tipic pentru vîrsta respectivă: îmi plăcea de un băiat popular dintr-o clasă paralelă, care în fiecare pauză ieșea în curtea școlii, cu gașca lui de șmecheri. Ieșeam și eu, doar ca să stau atîrnată de un gard, înconjurată de cîteva fete la fel de singure și de suferinde în amor ca și mine și să-l privesc. Să surprind orice gest, orice expresie care să-mi dea speranță că i-am atras cumva atenția. Și pentru că nu puteam să stau degeaba, ca proasta, trebuia să fac ceva, să am o ocupație care să-mi completeze contemplarea – așa că fumam cîte o țigară Kim mentolată pe care o cumpăram la bucată de la taraba din fața liceului. Nu s-a înfiripat nimic între mine și băiatul „cu ochi imposibil de albaștri“, însă am continuat să-mi cumpăr țigări la bucată, pentru fiecare recreație cîte una. Curînd, a devenit o obișnuință. Am început să fumez și acasă, dimineața, cînd eram singură. Suflam fumul în sobă ca să nu se prindă ai mei, deși mama era și ea fumătoare. Și aruncam cu mare grijă mucurile la gunoi, înfășurate în guguloaie de șervețele. Pînă la urmă tot s-au prins, nu mai țin minte cum. La următorul Crăciun, fumam cot la cot cu mama.

Însă sînt convinsă că, chiar dacă nu ar fi fost băiatul de la B, tot m-aș fi apucat cumva de fumat. Pentru că trăiam în coada unei culturi a țigării care venea din Vest. În epoca reclamelor la Marlboro și a filmelor în care orice erou invincibil și orice divă plictisită fumau pe rupte. În anii în care în studiourile TV se făcea politică și se fuma. Acei ani în care, atunci cînd călătoreai cu trenul, nu exista plăcere mai mare decît să stai călare pe geamul de pe coridor, să simți vîntul în față și să fumezi. Iar atunci cînd îți oferea cineva o țigară, era o dovadă de prietenie. Sau un semn de solidaritate. La petrecerile tinerilor, mamele puneau pe mese, alături de chifteluțe și de ouă umplute, și boluri cu mănunchiuri de țigări, la discreție, Rothmans din acelea „cu aur“ la filtru. De lux. Iar proful de română stătea pe pervazul ferestrei din clasă, în timpul tezelor, fuma Mărășești și era un dur. Cînd plecam la munte ne aprindeam „Cărpăcioarele“ direct de la focul pe care îl încropeam în fiecare seară. 

În plus, trăiam în coada unui cult socialist al țigării, o rămășiță a Epocii de Aur. În coada mitului țigărilor de șpagă, a pachetului de Kent destinat oamenilor importanți, cum ar fi doctori, avocați sau gestionari la Alimentara, a țigărilor bulgărești de contrabandă. În anii ’90, în România, doar dacă voiai să faci opinie separată nu fumai. Sau dacă pur și simplu nu se prinsese de tine.

Am privit multă vreme fumatul nu ca pe un viciu, ci ca pe un mod de viață. De multe ori fumam și încă mai fumez cu bucurie, îmi fragmentez ziua și munca cu ajutorul țigărilor, savurez o cafea sau un pahar de vin alături de ele – în lipsa lor, aproape că le refuz. Totuși, cu timpul, am devenit conștientă și de ceea ce aș numi the dark side. Pentru că, desigur, există și așa ceva. Nu doar o dată m-am gîndit să mă las. Mai ales atunci cînd m‑am trezit îmbîcsită, după o noapte pe jumătate pierdută, și mi-era rău. Sau cînd mi‑am cheltuit ultimii bani pe țigări, în loc să‑mi cumpăr mîncare. Am încercat cu pipă, țigări răsucite, țigară electronică – n‑a mers. Treptat, mi-am dat seama că fumatul înseamnă și o privare de libertate. Am citit faimoasa carte a lui Allen Carr și i-am dat dreptate aproape în totalitate. Cartea n-are alt păcat decît că e execrabil scrisă. Fumatul poate să fie și un handicap – mai ales atunci cînd de-a­bia aștepți să-ți termini o treabă sau să ajungi undeva doar ca să fumezi, cînd după cîteva ore petrecute într-un loc unde nu se fumează nu mai poți să te gîndești la nimic altceva decît la țigară, atunci cînd ieși din casă la ora 3 noaptea ca să‑ți cumperi țigări „pentru a doua zi“ pentru că pur și simplu ți-e frică să rămîi fără ele. În toate aceste situații și în multe altele asemănătoare, nu te mai simți un om liber. Iar nefumătorii nu vor înțelege niciodată. „N-au decît să se lase!“ – vor spune ei. 

Cu timpul, a început să mă afecteze și ostilitatea afișată față de fumători. O „modă“ nouă care – culmea! – venea tot din Vest, din acel paradis occidental care în urmă cu douăzeci de ani încuraja fumatul. Mai nou, însă, fumatul este un stigmat, aparține țărilor din lumea a treia… dacă toate națiile „civilizate“ s-au lăsat, noi de ce nu? Am început să mă simt prost pentru că fumez. Să-mi cer scuze atunci cînd îmi aprind o țigară, să încerc să împrăștii fumul cu mîna ca să nu ajungă la nefumătorul de lîngă mine, să tresar vinovată la cea mai măruntă tuse a lui, să părăsesc discret un grup de tabacosceptici și să ies afară ca să fumez. Uneori mă simt privită cu dispreț, alteori cu prefăcută compasiune, ca și cum aș suferi de o boală ciudată, de care ei nu se pot îmbolnăvi niciodată.

S criu acest text în contextul noii legi antifumat și al urii față de fumători care a explodat în spațiul virtual. Nefumătorii privesc legea ca pe o victorie personală. Foștii fumători au găsit un prilej ca să se laude că s-au lăsat, iar ipocrizia acestora din urmă mi se pare cea mai dureroasă.  E ca și cum cu toții ar spune: vedeți, tot noi am avut dreptate! Acum, fumători, să treceți la zid! Că e lege. Legea care ne „apără“ pe noi. Mă gîndesc la micile (și marile) intoleranțe care ne fac viața atît de meschină. Și-mi aprind o țigară.    

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.
E cool să postești jpeg
Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)
Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.
Despre viața filosofului  Un scenariu inactual jpeg
Despre viața filosofului. Un scenariu inactual
În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Roua învierii
Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.
Zizi și neantul jpeg
Educație religioasă
În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Au apărut: artist multimedia, barista și expert în prăjirea cafelei.

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.