Frica de zbor

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Obiectul iubit jpeg

De fiecare dată cînd sînt nevoită să zbor cu avionul (adică de două-trei ori pe an), încep să mă pregătesc mental cu vreo două săptămîni înainte. Ce poate să mi se întîmple? Dacă iau în calcul statisticile, șansele să pice tocmai cu mine sînt extrem de ­mici. Atunci de ce mi-e atît de frică? Probabil că e vorba despre „lipsa de exercițiu“, îmi zic. Ca la discursul în public – cu cît vorbești mai des în fața unor adunări de oameni, cu atît emoțiile dispar. Așadar, dacă aș zbura mai des, probabil că m-aș simți în avion ca la mine acasă. Oare? Mă gîndesc la toate filmele americane în care protagoniștii țopăie cu nonșalanță dintr un avion în altul, ca și cum aș schimba eu trei autobuze de la Obor pînă în Berceni. Niciodată nu pățesc nimic. Se îndrăgostesc în avion, poartă conversații șarmante în mijlocul furtunii, le vin idei strălucite de afaceri… se prind din prima care e teroristul care va deturna avionul, iar cînd avionul începe să cadă sună liniștiți acasă ca să le spună celor dragi că-i iubesc, în cel mai bun caz își amintesc că știu să piloteze, chiar dacă nu sînt Bruce Willis și, cu un ajutor minimal din partea turnului de control, aduc avionul în siguranță la sol. Nu, la astfel de filme nu mă uit, schimb postul. În schimb, dintr-un soi de masochism, mă uit la De­zastre în aer – cum prind cîte un episod rămîn lipită de televizor. Mor de curiozitate să aflu ce s-a întîmplat, de fapt. Cum de vină a fost șurubelul made in China, al naibii șurubel! Cum pilotul cu nu știu cîte ore de zbor la activ a avut o zi proastă. Mă uit, ce să fac? Oamenii au apetit pentru tragedii, inclusiv pentru cele aviatice. Iar cu imaginile de la Dezastre în aer întipărite în subconștient, mă pregătesc mental degeaba cu două săptămîni înainte de zbor. Totuși, locul omului nu e în aer, îmi zic. Și nici pe apă. Oare n-ar fi mai bine să rămînă el cuminte pe pămînt? Apropo, n-am nici o problemă să gonesc cu o mașină cu 200 la oră, dacă șoferul e bun și mașina poate. Iar șansele să pățim ceva sînt mult mai mari.

Vine și ziua zborului. Noaptea de dinainte e în mare parte una nedormită și agitată. În zorii zilei mă holbez la cer ca să văd dacă e ceață, ploaie sau taifun. Oare o putea să zboare avionul ăla? O putea să se ridice de la pămînt? În iureșul pregătirilor – bagaje, drumul la aeroport, check in etc. –, încerc să-mi uit grijile. Gîndul că am un flacon de Xanax în geantă mă mai liniștește. Să iau acum sau să mai aștept? Să iau unul întreg sau doar jumătate? În aeroport, îi privesc pe migranții noștri care se plimbă cu avionul prin toată Europa, de parcă ar călători cu rata, cărînd după ei sacoșe de rafie burdușite. Sînt la fel de relaxați și de nepăsători ca eroii din filmele americane. Îmi pun ambiția – dacă ei pot, eu de ce nu? De aceea nici nu mai iau Xanax, îmi impun să mă port ca un pasager normal într-o călătorie de rutină de cel mult două ore. Îmi tot fac curaj, pînă cînd mă trezesc pe locul meu din cutia lunguiață de conserve care se închide ermetic, apoi se va ridica 10.000 de metri deasupra solului. Îmi fixez centura de siguranță, încerc să o ignor pe stewardesa care ne spune ce trebuie să facem în caz de pericol. Și abia acum simt un ghem în stomac și palmele încep să-mi transpire. De ce n-oi fi luat Xanax-ul la timp? Acum e prea tîrziu.

Cele mai cumplite sînt pentru mine decolările și aterizările, probabil pentru că, tot conform statisticilor, atunci se petrec cele mai multe accidente. Cînd avionul începe să ruleze pe pistă îmi înfig unghiile în carne și închid ochii. Mă prefac că dorm, fiindcă, în fond, mi-e jenă să împărtășesc starea mea celor din jur. Unii dintre ei sînt atît de insensibili la decolări încît dorm cu adevărat. Abia la 10.000 de metri, frica începe să-mi amorțească treptat, mănînc compulsiv, foșnesc ambalaje, nu pot citi un rînd din cartea pe care o am la mine, mă încăpățînez să rezolv puzzle-uri pe tabletă, dar nu mă pot concentra. Însă trebuie să fac ceva ca să nu mă mai gîndesc la destin și la fatalitate, la faptul că m-am desprins de la pămînt și mă simt pierdută undeva pe cer. Lumina aceea spectrală care intră prin hublouri îmi dă o senzație stranie de detașare – sînt în voia sorții, nimic nu mai depinde de mine. Cred că principala problemă este lipsa totală a controlului, cînd ești în avion dispare liberul-arbitru, nu mai poți face nici o alegere, nu-ți rămîne decît să stai înțepenit într-un scaun și să aștepți. Taică-meu, de la care am moștenit în mare parte anxietatea, pilota în gînd avionul, strîngînd din dinți. Niciodată nu i-am văzut paloarea aceea pe chip, poate doar la spital înaintea unei operații care îl îngrozea. Mă întreb dacă arăt la fel. Din cauza lipsei controlului percep totul exacerbat – din cinci în cinci minute mi se pare că se opresc motoarele și că avionul „stă pe loc“, orice manevră și aplecare într-o parte reprezintă o posibilă problemă tehnică sau eroare de pilotaj, turbulențele le simt ca pe niște pumni în stomac. Intru în panică atunci cînd comandantul vrea să ne spună ceva și, de regulă, nimeni nu pricepe ce spune. Ne închipuim că ne prezintă starea vremii, cînd el, de fapt, ne zice că „Gata! Nu se mai poate face nimic… să ne pregătim!“. Zîmbetele stewardeselor mi se par artificiale, cu siguranță că ascund ceva. Cel mai bine e atunci cînd cineva mă ține de vorbă. Cînd ne-am întors de la festivalul de literatură de la Timișoara cu un avion cît troleul 66, care s-a zgîlțîit din toate încheieturile, în timp ce Ioana îmi povestea atît de frumos despre copilăria ei ca să-mi distragă atenția, mă gîndeam că sîntem în avion vreo duzină de scriitori și, în plus, Corina Chiriac, care se nimerise cu noi. Îmi ziceam: mai mor și scriitorii, că sînt și ei oameni, însă ar fi cam aiurea să murim cu toții deodată, nu-i așa? Și cum o să pice un avion tocmai cu Corina?! Doar așa m am liniștit, jumătatea de Xanax n avusese nici un efect.

Aterizarea este ultima încercare. Oricît de lină ar fi, tot am senzația de cădere în gol. Însă în momentul în care roțile ating pămîntul mă inundă o stare de bine. E ca atunci cînd mergi la doctor aproape convins că ai o boală fatală și ți se spune că, de fapt, n-ai nimic.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.