Din nou, Alba Iulia

Publicat în Dilema Veche nr. 656 din 15-21 septembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Ajung la Alba Iulia o dată pe an, la festival. Totuși, am început să cunosc orașul, știu să explic cum se ajunge în Cetate (pe mai multe căi), la principalele hoteluri, la magazinele non-stop, la spital, chiar și la micul mall. „Ești din Alba Iulia?“ – m-a întrebat anul acesta un localnic. M-am simțit flatată. Schimbările de la an la an sînt, pentru mine cel puțin, insesizabile. Nu-mi dau seama dacă s-a turnat asfalt proaspăt pe o stradă sau dacă a mai apărut un nou sens giratoriu. Pentru cei care nu trăiesc acolo, nu asta contează. Contează, în schimb, faptul că regăsesc același oraș tihnit de Ardeal, aceiași oameni care nu se grăbesc nicăieri și au mereu timp să stea cu tine la o cafea sau la o bere. Orașul în sine, așa cum e el, neschimbat în punctele sale esențiale, îți dă o senzație de siguranță. Dar și de apartenență. Te vezi pe tine cel de acum doi ani sau trei ani urcînd aceeași alee în pantă dinspre Poarta întîi și Poarta a treia (îți amintești că în primul an aici erau înșirate caricaturile lui Ion Barbu), coborînd „în șanțuri“, printre copii pe biciclete sau pe role, făcîndu-ți poze cu ostașul de gardă sau așezat la aceeași coadă la plăcintele ardelenești pe lespede. Și cumva simți că nu îmbătrînești, că ești nemuritor, în cetate. Că faci parte din același decor. Totuși, în fiecare an descopăr ceva nou – cotloane, detalii. Hotelul de anul acesta era la marginea orașului nou, într-o zonă semiindustrală. Părea departe, însă, de fapt, era aproape de tot. Îmi place atît de mult în orașele mai mici decît Bucureștiul modul în care distanțele se micșorează, devin înșelătoare, orice îți este cumva la îndemînă. De la hotel pînă într-o latură e Cetății era un drum de un sfert de oră de mers pe jos. Mai în­tîi pe o stradă lungă și dreaptă, cu case și grădini. Case bine gospodărite, care întregesc atmosfera de tîrg așezat, liniștit.

Nu vile ostentative sau kitsch, doar case solide, cu acoperișuri de țiglă roșie, năpădite de verdeață în așa fel încît nu le poți ghici adevăratele dimensiuni, ascunse printre merii atît de încărcați de rod încît crengile li se îndoaie peste garduri, în stradă. Poți să întinzi mîna și să iei un măr. „Ce de mere s-au făcut anul ăsta!“ – te miri și te bucuri. Sînt gînduri care nu ți-ar trece niciodată prin minte în București, ce treabă ai tu cu pomii și cu merele? Însă aici ți se pare firesc să te gîndești la asta, regăsești tipare de gîndire care erau transmise de la o generație la alta pe vremea cînd bunicii și străbunicii tăi depindeau de recoltă, de grîu, de pruni și de meri, de timp frumos și de anotimpuri. Îți redescoperi o poveste pe care ai pierdut-o pe drum. Bunica mea, care a crescut la țară, într-un sat amărît de pe lîngă Slatina, și s-a mutat imediat după măritiș la Cluj, adică într-un oraș mare, de fiecare dată cînd veneam în vacanțe cu trenul de la București, mă întreba: „Cum e cîmpul?“ La început, nu înțelegeam întrebarea, apoi mă prindeam că voia să știe dacă am văzut lanurile de grîu și porumb, dacă va fi mîncare suficientă pentru toată lumea. După 40 de ani de locuit într-un apartament de bloc, cu doar trei mușcate pe balcon, legătura ei cu lumea rurală era încă la fel de puternică, deși marcată vizibil de nostalgie.

În orașe precum Alba Iulia îți regăsești rădăcini, le smulgi din pămînt și le privești – oare cum de-au ajuns atît de chircite, de uscate? Oare dacă le pui într un pămînt nou mai crește ceva din ele? Strada cea lungă trece pe lîngă un cimitir care se cățără pe deal. Sînt cruci din piatră, aproape identice, unele atît de aproape de drum încît poți citi nume – Mogoș, Blaga, Mureșanu, Farcaș, Goldiș, Armașu. Unele familii, mai ales cupluri, nu sînt complete, doar anul nașterii e inscripționat pe cruce. Celălalt așteaptă. Lîngă un mormînt, două femei bătrîne, îmbrăcate în doliu, primenesc locul. Un nepot blond, de 4-5 ani, aleargă pe aleile cimitirului și rîde. Rîsul lui sparge într un mod muzical liniștea matinală a străzii, a orașului. Bătrînele îl lasă să se joace în voie, probabil că au nevoie de rîsul acela ca să se simtă bine printre cei vii.

La următorul sens giratoriu, părăsesc strada și urc dealul Cetății pe un șir lung de trepte, avînd ca reper o mică bisericuță din lemn. Nu știam acest drum spre Cetate, îl descopăr acum. În cîteva minute sînt deja deasupra orașului. Mă uit în jos la malul abrupt și înierbat al dealului, de un verde neverosimil, apoi mai departe, la casele printre care tocmai am trecut. Se schimbă perspectiva. De sus, orașul pare o machetă, lucrată cu atenție și în detaliu. Aceleași case, aceleași grădini, însă viața de dincolo de ele rămîne suspendată de cornișa dealului. Umbra mi se proiectează lungă, uriașă, orașul acela de jucărie îmi aparține. Voi reveni aici mai spre seară, cînd dealurile din fundal vor deveni albăstrui și cețoase, voi sta pe iarbă și voi inspira adînc toată liniștea din jur.

Ședința de redacție cu public e reconfortantă, ca o șuetă. De vină e și locul, esplanada de la Poarta a treia. De aici poți survola orașul, iar privirile ți se opresc tot pe imaginea odihnitoare a dealurilor din podiș. Oamenii participă, pun întrebări, ne zîmbesc. Unii au venit pentru noi de la Timișoara sau de la Cluj. Vin în fiecare an. Ne simțim bine cu ei, ca între prieteni. Și avem în față o zi lungă, „de Cetate“. Vom bea bere în locurile știute, dintre ziduri, și fiecare discuție va avea ecou. Vom privi lumea cum se strînge seara, la concerte, copiii cum dansează în fața scenei. Apoi luminile se vor stinge, totul va redeveni tăcut, ne vom plimba pe aleile pustii ca într-o întoarcere în timp. Alba Iulia este mai mult decît un loc potrivit pentru un festival, e o stare.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

balena cu cocoasa islanda foto shutterstock
Imagini spectaculoase de la o luptă dintre orci ucigașe și balene cu cocoasă. Unde s-a petrecut confruntarea VIDEO
Imagini spectaculoase au fost date publicității de cercetătorii americani, de la confruntare dintre mai multe orci ucigașe și balene cu cocoașă. Astfel de lupte sunt suprinse destul de rar.
carabineri jpg
Tânăra din Cluj care a ucis în chinuri un italian și-a aflat sentința. Pedeapsa este exemplară
Judecătorii italieni au condamnat la ani grei de închisoare o româncă acuzată că a ucis în chinuri un bătrân pe care ar fi trebuit să îl îngrijească. Procurorul ceruse închisoare pe viață pentru ea.
Joaquin El Chapo Guzman FOTO EPA
„El Chapo“ divulgă identitățile celor mai influenți traficanți de droguri: „Întotdeauna a fost doar politică“
La cinci ani după ce a fost extrădat în SUA, baronul mexican al drogurilor Joaquín „El Chapo" Guzmán divulgă identitățile persanelor influente din spatele traficului de droguri.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia