De ce nu avem branduri personale

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
România plagiatoare şi rădăcinile ei jpeg

Dacă cumva i-aţi făcut autorului acestui rînduri onoarea de a-i citi vreunul dintre articolele apărute pînă acum la „Oameni şi etichete“, atunci ştiţi că în această rubrică e vorba despre branduri personale, altfel spus, despre modul cum personaje cu diferite grade de notorietate îşi optimizează sau, dimpotrivă, îşi subminează propria carieră, prin prestaţia socială. Interesant e faptul că, de la un punct încolo, scena publică românească creează, într-un fel, impresia unei lumi închise, în care numărul indivizilor care merită examinaţi e relativ restrîns.  

E drept că, de la o vreme, a început să se spună tot mai des „cutare este un brand“, dar exprimarea este improprie şi îl înlocuieşte pe mai puţin snobul „cutare este cineva“. Notorietatea simplă nu dă automat statutul de brand, fiindcă acesta nu poate avea decît sensul unei imagini care produce valoare, în primul rînd materială, împreună cu produsul (în cazul de faţă, om) căruia îi este asociat. În sensul în care a început să se vorbească despre el în anii ’90, la Tom Peters, brandul personal este pe undeva opus celebrităţii pure şi simple, fiindcă aceasta se obţine oarecum de la sine, odată cu succesul artistic, sportiv, politic ş.a.m.d. Experţii în branding personal teoretizează în schimb construcţiile de reputaţie din zona unor profesii şi ocupaţii mai puţin vizibile, de la avocatură şi medicină la top management, în general.

Or, aici lucrurile sînt destul de clare. România este ţara cărţilor de vizită, a adreselor de e-mail şi a CV-urilor fistichii, inovatoare în sensul rău al cuvîntului. Motivele ţin, desigur, de o lipsă generală de simţ practic şi de orientare către eficienţă, care duce şi la atribute profesionale intrinseci mai reduse, şi deci cu atît mai mult la neglijenţa în comunicarea proprie. În aproximaţia profesională în care trăim, mecanismele de omologare valorică şi deci de ascensiune ierarhică sînt şi ele discutabile. Au fost caracterizate de Sorin Adam Matei ca feudale, deci constînd într-un soi de consacrare-ungere pe postul/poziţia socială respectivă, care vine după apartenenţa la o confrerie mai mult sau mai puţin vizibilă, dar fără componentă valorică.

Totuşi, lipsa unei strategii de imagine personală nu înseamnă neapărat lipsa unei imagini. Sîntem, cum se spune, o naţie colorată, care posedă pe alocuri un fel de preaplin de expresivitate brută, mergînd de la excesul de poze evazioniste (vacanţă, petreceri) de pe Facebook la urlatul în telefonul mobil şi soneria bizară, dar îndelung – şi nu se ştie de ce – căutată.

Alteori, mai ales în generaţiile şcolite pe vremea comunismului, lucrurile pot sta exact pe dos, adică mohorît. Să ne gîndim la faptul că, la emisiunile de divertisment în vogă pe posturile româneşti, concurenţii din Republica Moldova sînt numeroşi: peste Prut, şcoala şi tradiţia familială sînt impregnate de o anumită artisticitate. Acolo, a cînta acceptabil la un instrument sau din gură e probabil la fel de răspîndit ca a şti să foloseşti bine calculatorul. Prin contrast, lipsa de dotări, fantezie şi veselie a învăţămîntului românesc e vizibilă; peste tot, lucrurile stau mai degrabă ca-n Moldova: în ţările occidentale, copiii învaţă încă de la şcoală să se exprime public, în dezbateri, joacă teatru în trupa liceului, tatonează jurnalismul în publicaţia de campus.

Pe lista de motive vin apoi două tipuri de scepticism. Unul ar putea fi numit scepticism ceauşist şi se leagă de neîncrederea generală faţă de ceea ce promova, declarativ, partidul-stat, pe vremuri, cu un corespondent pe dos în realitate. E suficient să ne amintim de Codul eticii şi echităţii socialiste, broşură tipărită în milioane de exemplare şi de care se făcea destul caz. Morala reală a partidului era cu susu-n jos – parţial, dar bine rezumată în formula „Pile, Cunoştinţe, Relaţii“, de la PCR. Reclama la produse, dar şi promovarea personală au ceva dubios pe un asemenea fundal social.

În sfîrşit, chiar dacă brandul personal e, într-un sens, opus notorietăţii artistice, el este inspirat din mecanismele acesteia. Or, scena artistică a României e una săracă, avem puţine vedete autentice. Muzica dance e mai puţin productivă decît acum 10-15 ani, fiindcă aceiaşi producători care scoteau 3rei Sud Est sau André, pe vremuri, trăiesc bine din CD-urile străine care au început să se vîndă la preţuri acceptabile la noi. Noul val al cinematografiei e mai degrabă un succes extern şi estetic decît unul de public, ca dovadă faptul că pe coama lui se află mai degrabă regizorii decît actorii. Celebrităţile literare sînt prea puţine, şi nu numai fiindcă se face puţină literatură, ci şi fiindcă bugetele de marketing ale editurilor sînt aproape nule, ca să nu mai vorbim de salariile PR-ilor.

Aşa cum spuneam şi altădată, acest gen de carenţă duce la proliferarea a ceea ce a fost numit pseudocelebrităţi sau celebrităţi cu steroizi. Generate peste tot de tabloide şi reality show-uri, acestea se văd mai bine şi mai frecvent pe posturile TV româneşti, în lipsa monştrilor sacri ai literaturii sau cinematografiei – marii actori sînt, încă, cei care s-au afirmat în comunism –, a exponenţilor marcanţi ai altor profesii. E clar că, în România, balamucul pe care îl faci în emisiunile de cancanuri – sau, mai nou, în talk-show-urile politice – rentează. De la Monica Tatoiu la Corneliu Vadim Tudor şi de la Bianca Drăguşanu la Oana Zăvoranu, acest gen de oameni pare că mizează pe o carte proastă atunci cînd ocărăsc, îşi exhibă viaţa privată la TV, vorbesc despre orice, se aşază pe oricare scaun al oricărei televiziuni. Însă, dacă ar fi aşa, s-ar goli studiourile. Ce-i poate mîna pe ei în luptă? La analiştii de orice din platourile televiziunilor de ştiri pare verosimilă ideea că au de cîştigat de pe urma unei agende ascunse, cu care se presupune că influenţează opinia publică. În schimb, e mai greu de ştiut cum convertesc circul pur şi simplu în beneficii personale demi-mondenele şi masculii-păuni din zona de scandal. Dacă nu cumva e vorba de transformarea din invitat în gazdă, care s-a petrecut în destule cazuri şi tinde să sugereze că scandalul devine, pur şi simplu, o meserie.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

alimente shutterstock 392741167 jpg
Alimentele expirate care pot fi mâncate în siguranță. Ce ingredient nu expiră niciodată
Există alimente care pot fi consumate fără teama de îmbolnăvire, chiar dacă nu se mai află în termenul de valabilitate.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Noi imagini cu bătaia dintre Prodan și Reghe
Au apărut noi imagini din timpul conflictului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, care a degenerat într-o bătaie în toată regula.
explozii în Crimeea pe aerodromul de lângă Simferopol FOTO captura video
Explozii misterioase la baze militare din Rusia. Cum acționează comandourile ucrainene
Seria de incendii și explozii misterioase la situri sensibile și instalații importante din Rusia sugerează campanii de sabotaj caracteristice unităților de operațiuni speciale, relatează Insider.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.