De ce îmi place să citesc pe Kindle

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Jurnalismul   căile de salvare jpeg

Acest text va provoca o serie întreagă de reacţii politicos-consternate din partea iubitorilor de cărţi, cărţi de hîrtie, în sensul tradiţional al ideii de carte. Totuşi, veţi vedea că înspăimîntătorul Kindle e mai degrabă prietenul, şi nu duşmanul cărţii aşa cum o ştim.

Momentul în care mi-am dat seama cît de legat sînt de soţia mea a fost cel în care ne-am amestecat bibliotecile, cu cîţiva ani înainte de a ne căsători. Am cărat dintr-o garsonieră din Militari cele cîteva sute de volume pe care le aveam, am dat o parte şi pe restul le-am aranjat cu încăpăţînare pe domenii, limbi, şcoli literare, într-o bibliotecă de stejar, cît un perete, cu rafturi groase de două degete, prima din viaţa mea în care rafturile nu se îndoiau şi n-o luau razna sub grămada de bucoavne pe care am adunat-o. A durat cîteva zile, dar la sfîrşit, lucrurile arătau grozav: orice nou-venit şi-ar fi dat seama, după cotoarele pe care scria Paul Auster sau Vonnegut, că ăla e raftul cu literatură americană. McLuhan şi Chomsky îşi frecau coperţile la comunicare ş.a.m.d. Anul trecut, ne-am mutat într-un apartament mai mare. Am lăsat biblioteca în vechiul loc, cu excepţia cîtorva albume de fotografie şi dicţionare. Restul e pe Kindle.

Nu cred că am fost vreodată ceea ce se numeşte un bibliofil adevărat. În vechiul loc se găsesc nişte terfeloage în alfabet de tranziţie, cîteva ediţii princeps – Geniu pustiu, Trilogia culturii –, o Origine a speciilor foarte veche, care mă face şi azi să mă înfior de calitatea şi durabilitatea hîrtiei din secolul al XIX-lea, de legătura indestructibilă, dar care, în acelaşi timp, te lasă să faci din două pagini opuse o suprafaţă perfect plană, fără să tragi de margini, de oglinda (spaţiul alb din jurul literelor) foarte lată şi literele impecabile, imprimate puţin în relief, datorită tiparului pe plumb, dispărut la noi în anii ’90.

De fapt, cred că ceva asemănător îmi place şi la Kindle, în primul rînd. N-o să descriu aici specificaţiile tehnice, fiindcă le găsiţi peste tot, inclusiv în română, dar ştiţi probabil că e-book reader-ul foloseşte o tehnologie numită e-Ink – tuş electronic, care oferă un contrast perfect (negru pe gri, nu maxim, fiindcă maximul e prea mult). Fonturile sînt foarte bine desenate şi, în plus, poţi să le măreşti sau să le micşorezi cît îţi trebuie. Kindle cîntăreşte cît o carte, dar poate fi ţinut într-o mînă – spre deosebire de iPad – şi răsfoit cu arătătorul.

De fapt, pînă aici, Kindle seamănă foarte bine cu De l’origine des espèces-ul de pe la 1860 şi nu ştiu cît (prima ediţie franţuzească?), pe care îl am dincolo. Însă e foarte diferit de cărţile contemporane din România. Cărţile contemporane sînt paperback, broşate, dar asta n-ar fi o problemă. Problema e că sînt tipărite cu zgîrcenie, cu litere prea mici şi prea puţin spaţiu alb pe margine. Ca să le citeşti ca lumea, trebuie să distrugi cotorul, care pîrîie, se striază şi, eventual, te lasă cu cîteva pagini în mînă. Multe dintre coperte sînt atît de urîte, că stai şi te gîndeşti ce naiba a fost în capul editorului, mai ales cînd a avut la dispoziţie originalul, pe care, în loc să-l preia, l-a aruncat pentru a reduce cartea la discutabila formă canonică a colecţiei cutare.

Deşi e mult mai mult decît carte, în sensul funcţionalităţii, al cizelării, Kindle-ul, împreună cu ceea ce e în el, e mai carte decît cartea oarecare pe care o poţi cumpăra de la Cărtureşti sau de la Bastilia Librarium. Nu cred în mia de volume din apartamentul celălalt ca fiind o formă definitivă, imuabilă, a cărţii, mai ales că în el se află o serie întreagă de variaţii tehnologice insesizabile, dar profunde, de la tipar plan la cărţi făcute pe calculator. Am mai scris despre faptul că suportul pe care se scrie şi lucrul cu care se scrie s-au schimbat de nenumărate ori, de la papirus la pergament şi apoi la hîrtie, trecînd prin pana de pasăre, tiparul cu litere mobile al lui Gutenberg, linotipul, calculatorul. De fapt, la Kindle, se schimbă mai curînd lucrul pe care scrii decît cel cu care scrii, fiindcă tuşul electronic e ceva destul de apropiat de tiparul electronic folosit pentru cărţile de azi.

Din nou, pînă aici, am vorbit de Kindle ca despre o carte. Există însă un adaos de şmecherii tehnologice, care mie, unuia, îmi produc delicii: dicţionarul pe care îl poţi accesa apăsînd pe cuvînt (m-am trezit încercînd asta la cărţi de hîrtie, de la un punct încolo – bineînţeles, fără rezultat), sublinierile şi notele pe le poţi face (pentru a le găsi ulterior foarte frumos aranjate într-un fişier) şi pe care, în fine, le poţi trimite pe Facebook sau Twitter, cînd ceva ţi-a plăcut foarte mult.

Prin 2011, Amazon, fabricantul Kindle, a introdus o altă funcţionalitate grozavă. X-Ray-ul îţi oferă o vizualizare a noţiunilor şi numelor dintr-o carte care duce vechea idee de indice foarte departe. Poţi să te plimbi prin graficul X-Ray, să intri în paginile în care apar numele respective ş.a.m.d.

Sîntem, deci, în viitorul cărţii – cu Kindle? Şi da, şi nu. Dispozitivul e un fel de carte dusă la consecinţe ultime (sau ceea ce pare azi aşa), dar nu e cazul să-l confundăm cu calculatorul, mobilul sau tableta. Dacă aţi ţinut în mînă un e-book reader, aţi remarcat, cu siguranţă, că ecranul e reflectant, şi nu radiant, adică poţi citi din el ca de pe hîrtia imprimată, numai dacă ai lumină de undeva. Mult mai odihnitor pentru ochi decît iPad-ul şi altele asemănătoare – spune toată lumea, chiar dacă studiile care s-au făcut nu cad de acord asupra acestui lucru. În general, comparativ cu coloratele şi luminoasele tablete şi smartphone-uri, Kindle e o maşinărie conservatoare, în primul rînd fiindcă nu are caracteristica numită multitasking. Nu poţi face pe el două lucruri în acelaşi timp, nu poţi deschide două cărţi una peste alta. Iar asta te scufundă în traseul liniar al cărţii, în care trebuie să te mişti înainte, fără distracţie. Jeff Bezos – fondatorul Amazon şi inventatorul Kindle – pare să fi luat cunoştinţă de afirmaţia lui Umberto Eco, care spunea că vor dispărea numai cărţile care se consultă, nu şi cele care se citesc. A fost clar că Eco are dreptate, cînd Wikipedia a îngropat Encyclopedia Britannica. Kindle-ul e viitorul naraţiunii, al comportamentului liniar, fiindcă, oricît de neliniară ar fi pe-alocuri proza în sensul teoriei literare, ea are o curgere de la prima la ultima pagină.

Prin 2010, cînd lansa iPad-ul, Steve Jobs emitea o afirmaţie condescendentă şi foarte discutată despre Kindle: „Amazon a făcut o treabă grozavă. Noi vom merge puţin mai departe, ne vom ridica pe umerii lor.“ Spre deosebire de Kindle, iPad-ul e un dispozitiv mai apropiat de un ecran de calculator sau de televizor. Nu e specializat pentru cărţi, deşi cărţile se pot citi binişor pe el. După trei ani şi mai bine, afirmaţia lui Jobs încă nu are, totuşi, acoperire. De ce?

Caracteristicile în acelaşi timp ezoterice şi conservatoare de pe Kindle nu se regăsesc pe iPad. În schimb, iPad-ul te lasă să faci altceva: cărţi cu un nou grad de interactivitate, imagini mişcătoare, culori, lucruri care în momentul de faţă par copilăroase, dar care ar putea constitui mijloacele unui nou tip de naraţiune şi ingredientele a ceea ce a fost numit book app, carte-aplicaţie sau aplicaţie-carte. Pe iPad poţi găsi, în momentul de faţă, exemple spectaculoase de astfel de cărţi mutante, dar nu şi succese răsunătoare. Stau însă şi mă gîndesc că filmului i-au trebuit 15 sau 20 de ani ca să ajungă la o estetică proprie – cu alte cuvinte, ca să ajungă de la ideea de spectacol de teatru filmat la cadru general, la Charlot şi Crucişătorul Potemkin. Probabil că aşa ceva se va întîmpla şi cu acest gen de obiect media.

Nu ştiu exact ce se va întîmpla cu Kindle-ul în tot acest timp. E posibil ca exemplarul fizic de azi să doarmă, prăfuit, între două cărţi din biblioteca din vechea casă. Totuşi, cred, la fel cu Eco şi Carrière, că n-o să scăpăm de cărţi, că vom continua să citim, de la cap la coadă, litere de cerneală, biţi de calculator sau rînduri scrijelite în piatră, cam tot atît cît ne vom defini ca oameni.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Zalomir2 jpg
Florin Zalomir s-a sinucis: Motivul, dezvăluit de fostul său coleg de echipă
Fostul vicecampion olimpic a avut un destin tragic în viața personală.
Joe Biden jpg
Biden promite sancțiuni după represiunea manifestanțiilor din Iran
Joe Biden a făcut cunoscut luni într-un comunicat că, "săptămâna aceasta, Statele Unite vor impune noi sancţiuni împotriva autorilor de violenţe contra manifestanţilor paşnici" din Iran
Mirciulică afis film jpg
Mircea Bravo, debut în film. Comedia „Mirciulică“, în cinematografe din 7 octombrie VIDEO
După succesul din mediul online, Mircea Bravo se lansează în cinematografie cu un lungmetraj în care joacă rolul principal.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia