Corturi şi corturari

Publicat în Dilema Veche nr. 547 din 7-13 august 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

O prietenă mi-a spus de curînd că va merge cîteva zile la mare, cu cortul. Am tresărit fără să vreau. După aceea, gîndindu-mă, mi-am dat seama că, într-un fel, o admiram şi că a merge cu cortul în vacanţă, după 30-35 de ani, mi se pare deja un act de curaj. E adevărat că sînt oameni care n-au fost niciodată cu cortul nicăieri şi nici nu şi-ar asuma o astfel de aventură. La fel cum există „corturari“ cu state vechi, care ştiu cum să-şi gospodărească cei trei metri pătraţi de locuinţă provizorie, dormitul (şi alte lucruri care ţin de relaxare şi intimitate) în acea gogoaşă de pînză le face plăcere şi n-ar renunţa la cort nici la 60 de ani. Pe aceştia din urmă nu-i admir neapărat, dar pot să-i înţeleg. Totuşi, cred că „viaţa la cort“ ţine cumva de o vîrstă (chiar şi de una mentală) şi de o stare.

Relaţia mea cu corturile a fost una strict postadolescentină, n-a durat mai mult de cinci ani şi a avut o strictă legătură cu lipsa de bani. Nu m-am dat niciodată în vînt după ele, mi s-a părut un soi de rău necesar care era compensat de celelalte lucruri bune care te aşteptau odată ce te urcai în tren. Deşi nu am fost niciodată un om pretenţios şi nici n-am prea ţinut la confort, un pat şi o baie reprezintă cam tot de ce am nevoie, şi acum, cînd plec undeva. Iar un cort nu va însemna niciodată un pat şi o baie. Cînd prietena mea mi-a spus că pleacă cu cortul, am încercat să-mi reamintesc unde l-am pus pe al meu şi dacă nu l-am uitat cumva (intenţionat?) în fosta locuinţă. Dar nu, era musai să-l păstrez, ca pe o relicvă a tinereţii mele pseudohippie. L-am găsit în debara – săculeţul verde de trei kilograme şi jumătate care, odată montat, se transformă într-un igluu sufocant de două persoane. Nu cred, însă, că mai are suficiente beţe – am însemnat cu ele, de-a lungul vremii, diferite plaje ale patriei. Mi-am reamintit şi momentul glorios în care l-am cumpărat de la unicul magazin (pe atunci) de echipamente sportive, împreună cu doi prieteni, tot pseudohippie, care îmi dădeau diferite sfaturi. La corturi era ca la laptopuri, azi – cu cît e mai uşor şi mai „performant“, cu atît este mai bun (şi mai scump). Aveam prieteni munţomani care cărau în spate, fără să clipească, hardughii de cîte zece kilograme. „Căsuţe“ în toată regula, unde îţi permiteai chiar să intri aplecat, şi nu de-a buşilea. Lux! Dar nu, după cîţiva ani de „locuit“ prin corturile altora, mie îmi trebuia un cort finuţ, de fată, eventual care se montează singur. Chiar şi aşa, cu tot cu sac de dormit şi cu „izopreş“, se adunau vreo cinci, şase kile, în spinare. Apropo de montat, era operaţiunea pe care, de regulă, o tot amînam cînd ajungeam la mare, pînă cînd se lăsa seara. În tot acest timp, mă uitam oarecum amuzată la alţii din jur care „lucrau“ la corturile lor cu meticulozitate, aplicînd diferite tehnici de supravieţuire, şi atît de serioşi, de parcă ar fi fost o chestiune de viaţă şi de moarte. În cîteva ore, săpau şanţuri, construiau cazemate, nici un tsunami n-ar fi putut să le smulgă cortul de pe plajă! Mă gîndeam că poate voi avea noroc şi, cînd vor termina cu corturile lor, mă vor ajuta şi pe mine. Le-ar fi luat zece minute.

Nu pot să spun că mi-a fost drag cortul cel verde, însă am insistat să-l iau cu mine, pînă pe la 25 de ani, străduindu-mă din greu să mă adaptez vacanţelor fără un acoperiş real deasupra capului. Am învăţat diferite expresii, cum ar fi „a aduce apă la cort“, mai ales seara, înainte de culcare. Însă cel mai grav era cînd „îţi intra apa în cort“. I-am consolat periodic pe nefericiţii care, în urma furtunilor (şi a proastelor aplicări ale tehnicilor de supravieţuire), şi-au văzut corturile „plutind pe mare“. În mai multe rînduri, am găsit, în zorii zilei, beţivi care nu-şi mai nimeriseră cortul şi dormeau în cortul meu. Răsăriturile pe care le-am prins „din buza cortului“ nu m-au încîntat niciodată prea tare, pentru că ştiam că urmează curînd „efectul de saună“ şi că va trebui să părăsesc urgent cortul, bîntuind prost dispusă după o cafea. Mi-am îngropat diferite lucruşoare în nisip pentru că ştiam că din corturi „se cam fură“. Ştiu ce înseamnă să n-ai unde trage un pui de somn după masa de prînz, pentru că în cort nu se poate sta, să fii homeless prin Vama Veche şi să cauţi terase cu umbră (sincer vă spun că, din astfel de motive, o vacanţă la cort te poate costa mai mult decît una cu o cameră decentă, la pensiune). Şi mai ştiu ce înseamnă ca toate hainele tale să fie jilave şi să ai nisip peste tot, să-ţi scrîşnească noaptea în gură. Să nu poţi să dormi, pentru că auzi absolut tot ce se întîmplă în corturile vecine (o altă expresie – „vecin de cort“). Cît despre „locuitul“ cu un partener, nu e absolut nimic romantic aici, ba chiar aş putea face un studiu, fără să fiu vreun cercetător britanic – cuplurile care merg în vacanţă cu cortul se ceartă mai des decît celelalte.

Totul a luat sfîrşit la 2 Mai, într-o zi de august, pe la 8 dimineaţa. Am ieşit din cort, după vreo cinci ore de somn, şi eram ruptă, mă durea fiecare oscior. În acel moment, am simţit că urăsc marea, şi plaja, şi nisipul, şi pe hippioţi, şi tot! De atunci, merg la mare din an în Paşti, iar cortul verde zace în debara, ca o reclivă a acelor vremuri sau mai degrabă ca o mărturie că le-am rezistat.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.