Copiii din Giulești Sîrbi

Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Giulești Sîrbi este un cartier măr­ginaș al Bucureștiului, a­proa­pe un sat care prelungește, de fapt, Șoseaua Giulești pînă departe, în cîmp. Case fără etaj, unele care stau să cadă, altele neterminate, ulițe de mahala, o șosea lungă ca un maț, cu un trafic inexistent, fiindcă nu iese la nici un drum național. Giulești Sîrbi este București și, totuși, nu e. Probabil că n-aș fi ajuns niciodată aici dacă nu aș fi făcut parte dintr-un proiect care se numește Live from Giulești. Proiectul s-a adresat copiilor din cartier, de ambele etnii, pentru că sînt două. Învață împreună la aceeași școală, în fiecare clasă sînt cam jumi-juma. O școală pătrățoasă, cu aspect de pușcărie, ca toate școlile socialiste, de alt­fel, unde nu ajung artiști sau scriitori ca să se întîlnească cu elevii, pentru că lumea asta „de la margine“ nu interesează pe nimeni. Aici, Ciubi (Pisica Pătrată) a desenat în cadrul proiectului, pe un perete întreg din curtea școlii, un omuleț care citește. Iar copiii, cînd s-au întors la școală în septembrie, au descoperit peretele, au zburdat în jurul lui și au zis „Oau!“. Era un cadou neașteptat.

În curtea din spate a Muzeului Etniei Romilor, luna răsare mare și galbenă. O lună cum doar la țară, pe cîmp, poți vedea. Vreo 40 de copii se aleargă prin ­curte, în așteptarea piesei de teatru. Fetele se înghesuie într-un cort mare unde se ascultă muzică – Nicole Cherry, preferata lor. Știu versurile pe de rost – lălăie în cor și dansează. Se dau în spectacol. De fapt, acesta este și rostul acestei seri, cel de performance. Se lansează proiectul Live form Giulești – o instalație și o bandă desenată. Copiii din Giulești Sîrbi îi au ca invitați pe copiii din Ferentari. La Muzeul Culturii Romilor funcționează un centru cultural, similar cu cel de acolo. Ateliere pentru ei, o bibliotecă, un loc unde să‑și facă asistați temele, după școală. Aceste idei prind contur în mai multe cartiere mărginașe. Toto (din documentarul Toto și surorile lui) e acum o mică vedetă. Cîntă, dansează, își ia în serios micile roluri din momentele de teatru. Copiii care nu sînt pe scenă participă, preiau din zbor replicile, în sfîrșit se întîmplă ceva special și în cartierul lor. Mulți dintre ei n-au fost niciodată mai departe de Ferentari sau de Rahova, unde au rude. Și nici n-au fost vreodată la mare. „Ba am fost, dar eram foarte mică și nu-mi aduc aminte nimic“, spune cu părere de rău o fetiță de vreo 13 ani.

I-am cunoscut pe copiii din Giulești Sîrbi în primele zile ale lui august, cînd ne-am jucat împreună. Ei au parcurs un traseu, un soi de labirint, construit tot în ideea de performance. La final, le-am luat interviuri, ca să le cunoaștem poveștile. Fetele vor să se facă cîntărețe, stiliste sau coafeze. De ce coafeză? „Pentru că știu să fac părul la alte fete.“ O fată care tocmai s-a întors din Anglia, unde a stat vreo patru ani, vrea să se facă doctoriță. De ce? „Pentru că la școala englezească de acolo am învățat cum să dăm primul ajutor și mi-a plăcut.“ Părinții ei au rămas în continuare în străinătate, tatăl e prin Spania, mama în Germania, ea a fost pasată unei mătușe din Giulești Sîrbi. Crește împreună cu verișoarele ei și n-ar mai vrea să plece, „mă distrez mai bine aici“. Băieții vor să devină fotbaliști. Un puști de vreo 10 ani e foarte hotărît să ajungă la un club mare și să cîștige mulți bani ca să‑și ajute familia. Antrenorul îl încurajează pentru că „a văzut că sînt serios și nu lipsesc de la nici un antrenament“. Și ce vei face dacă n-o să ajungi fotbalist celebru? „Păi, mă fac avocat.“ Mamele multora dintre ei sînt casnice sau lucrează „pe la scări de bloc“ sau „la facultate, la Agronomie“ (femei de serviciu). Tații sînt aproape inexistenți. Ce face tatăl tău? „Păi, lucrează.“ Ce lucrează? „Păi, pe la fier vechi, ce știu eu…“, spune o fată un pic rușinată de sinceritatea ei. Poate că n-ar fi trebuit să spună asta? Viața lor se rînduiește în jurul mamelor („Modelul meu în viață este mama mea, pentru că e bună, îi ajută pe toți, le dă de mîncare…“), a fraților și surorilor (mulți), a verișorilor (și mai mulți), a bunicilor. O fetiță mi-a povestit vreo jumătate de oră cum a murit „mamaia mea care a fost cea mai bună mamaie“, cum au plecat toți de acasă în pijamale și papuci ca să ajungă la ea, cum era să leșine cînd a văzut-o moartă. A fost cel mai trist moment din viața ei. O altă fată a mărturisit că cel mai fericit moment a fost cînd „s-a născut sora mea mai mică (a șaptea din familie) și am luat-o în brațe“. De atunci, o crește ea. O fată blondă cu ochi albaștri îmi spune că sînt șapte frați și că locuiesc într-o garsonieră, cu tot cu părinți (au fost 11, însă doi sînt plecați la facultate, o soră în Anglia, la o școală de animație). Și cum vă descurcați? „Păi, avem tot ce ne trebuie, avem telefoane mobile…“, spune ea și-mi arată smart-ul cu mîndrie. Totuși, cum locuiți toți nouă într-un spațiu atît de mic? „Păi, uite, anul ăsta o soră de-a mea are Bac-ul și noi ieșim toți afară, să ne jucăm și s-o lăsăm să învețe. Acum, că e vară și cald, stăm mai mult pe afară.“ Toți cei șapte frați sînt excepționali la școală și vor să facă facultate, și cu această atitudine vor reuși. Sînt anumite lucruri care depășesc putința de înțelegere a noastră, a oamenilor „normali“ care am avut de toate. „Fără școală, nu faci nimica în viață… Nu te angajează nimenea, ajungi ca mama pe care n‑o angajează decît ca femeie de serviciu, cu șapte clase… sau mai rău, ajungi la fier vechi!“, spune cu convingere o fetiță brunetă. Apoi povestește despre doi copii gemeni de la ea din clasă care au abandonat școala pentru că aveau păduchi. „Nu e vina lor că n-aveau condiții acasă… Învățau bine și toată lumea îi ura că aveau păduchi și toți copiii rîdeau de ei. N-au mai venit la școală!“ Ce-ai face dacă ai fi primarul Bucureștiul? „Le-aș da case celor care stau pe stradă… și aș face curat, că la noi e plin de gunoaie!“

Am avut și un bazar de unde copiii puteau pleca cu orice obiect – hai­ne, gablonțuri, farduri. Primele au dispărut cărțile pentru copii aduse de mine. Le adusesem doar așa, ca să fie acolo, cine știe…

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

batrana talharita Vaslui FOTO Vremea Noua jpg
Bătrână de 103 ani din Vaslui, către tâlharul care i-a aprins lumânarea: „Tu ești cel mort, nu eu“
Femeia, care locuiește într-o comună vasluiană, a fost atacată în casă de un bărbat înarmat cu un cuțit și mascat, care o lovea și îi cerea banii. Acesta i-a aprins „creștinește” și o lumânare.
avion american F-16 foto us air force
Armele cu care România poate ține Rusia la respect. Cât ar costa cumpărarea unor avioane de luptă performante
Generalul (r) Alexandru Grumaz explică în ce măsură e România cu adevărat amenințată de Rusia și care sunt armele cu care Armata Română poate descuraja orice eventual agresor.
Ziua 55 a războiului Ucraina - Rusia Bucha FOTO Gettyimages
„Sunt civili, la dracu'!”: apelurile telefonice interceptate dezvăluie mărturisiri făcute de soldații ruși
Un soldat rus a făcut o mărturisire uluitoare în timpul unei conversații telefonice înregistrate cu iubita sa.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia