Colind urban

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

Într-o seară recentă, mă întorceam acasă pe scurtăturile pe care le știu, printre blocurile „din spate“ ale Căii Moșilor, străbătînd ganguri cu miros de latrină comunitară și traversînd alei înțesate de mașini parcate. Dacă „la stradă“ se simte oarecum apropierea sărbătorilor de iarnă, mai vezi beculețe puse de Primărie, vreun brad care tronează într-o intersecție mai mare, oameni cărîndu-și propriii brazi cumpărați din Obor, vreo tonetă cu chiloți și sutiene roșii, Moși Crăciun cățărîndu-se pe pereții unei vitrine, aici, „la dos“, nu se simte nimic – doar întuneric și frigul amurgului timpuriu de decembrie. Nu există nici o sărbătoare și nici nu va exista vreodată. Însă aud un zvon de muzică stranie. Inițial am crezut că e muzică de circ, dar apropiindu-mă mi-am dat seama că era jazz în toată regula. Un jazz adaptat, „de sezon“ – „Santa Claus is coming to town“. Și suna al naibii de bine. La un colț, mă întîlnesc cu protagoniștii. Sînt doar trei – doi suflători (clarinet și trompetă) și o chitară, însă par o întreagă orchestră. Sînt foarte tineri, probabil studenți, și poartă niște tichiuțe roșii, improvizate. Mă îndoiesc că mulți dintre locatarii blocurilor „din spate“ de pe Calea Moșilor vor scoate capul la geam ca să-i vadă, dar cu siguranță vor auzi „gălăgia“ oarecum intrigantă pe care o fac. Nu sînt colindele „de la televizor“ cu care s-au obișnuit, e altceva. Nu e Hrușcă, cel pe care, de la 1 decembrie, îl auzim obsesiv în toate magazinele Mega Image, cu clasicul „Leru-i ler“. Nu e „O, ce veste minunată!“, nu că aș avea ceva împotriva acestui colind care păstrează ceva luminos, liniștit și arhaic. Cei trei instrumentiști transmit însă o bucurie care depășește granițele orașului, este bucuria universală a Crăciunului. Iar dacă închid ochii și fac abstracție de blocuri, ganguri și mașini parcate, pot să mă simt oriunde în lumea asta: în București, la Paris, la Berlin sau la New Orleans. Habar n-am dacă băieții ăștia cîștigă ceva cu muzica lor stradală sau o fac just for fun. Însă mie mi-au dat o speranță că sărbătorile românești înseamnă mai mult decît sarmaua, șoriciul, țuica și chemarea am­bu­lanței din cauză de preaplin.

N-am avut bunici la țară, n-am fost niciodată în vreun sat românesc de sărbători. Sau dacă am fost, nu-mi amintesc nimic autentic. Doar cenușiu, străzi pustii și oameni care petrec probabil cu nași, fini, verișori și nepoți în spatele unor porți închise. Mi‑aș dori să redescopăr „tradițiile“, însă nu mă încumet să accept vreo ofertă în care ele se manifestă doar de dragul turiștilor. Și în care punctele forte rămîn tot mîncarea „tradițională“ și băutura din belșug. De cîțiva ani încoace chiar îmi repugnă să mă ghiftuiesc și să mă îmbăt de sărbători (pentru că așa dictează cumva majoritatea), prefer stilul cumpătat și aș vrea să mă bucur de altceva. De muzică, de spectacol, de căldura sufletească a oamenilor. Însă orașul meu nu-mi oferă mare lucru. Așa că am ajuns să mă bucur de cîteva zile libere în care pot să-mi adun gîndurile și să scriu, de un oraș fără trafic sau, dacă vremea e frumoasă, de plimbări în care întîlnesc oameni ce vor să-și ușureze digestia între două rînduri de sarmale. Însă treptat mă cuprinde un soi de letargie destul de deprimantă. Sărbătorile de la noi încep să semene cu o suprasolicitare, cu un surplus.

Îmi amintesc că, în copilăria mea din anii ’80, lucrurile nu stăteau deloc așa. Din cauza lipsurilor, a avea ce pune pe masă de Crăciun, a putea să-ți procuri un brad, şi nu un molid „care se scutura în tramvai“, a face cozonaci și prăjituri pe care nu le puteai cumpăra din comerțul socialist și a te reuni cu familia în jurul televizorului, de Revelion, în singurul moment din an în care acesta devenea mai mult decît un obiect de decor, erau motive de bucurie reală. În plus, „se băgau“ bananele (verzi, pe care trebuia să le ții în șifonier ca să se coacă) și portocalele. În nici un caz nu zic că era mai bine și nu am nici un fel de nostalgie față de acea perioadă. Îmi mai amintesc și că, la un moment dat, în preajma Crăciunului, părinții mei erau în vizită la niște prieteni și se uitau la video la filmul Falling in love. Noi, copiii, ne jucam în camera de alături, nu era un film pentru noi. Ne-au chemat adulții pentru două minute, doar ca să ne arate pe ecran ce brad minunat aveau ăia din Occident. Și am rămas „Oau!“. Și țin minte și acum frustrarea și tristețea noastră cînd am năvălit pe bradul sărac pe care îl aveam la dispoziție ca să-l jumulim de bomboanele de pom.

Iar după 1990, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Cerșetorii din tramvai, care tot anul băgau cu „Mamelor din lumea întreagă“, în decembrie o dădeau pe „Ascultați, creștinilor, tineri și bătrînilor!“ („cretinilor“, cum făceam eu mișto cu tatăl meu). Apoi, dacă pe scara ta se nimerea cîte un grup de studenți de la Teologie, știai că a venit Crăciunul. Într-un an al adolescenței, ne-am făcut curaj, eu și trei prieteni, și am plecat să colindăm ca să facem niște bani. Eram un rocker blond cu chitara, un înger de băiat pe vremea aceea, eu cu vocea mea regulamentară de la cor și doi frați fără voce deloc, dar care ne susțineau cu „Domn, domn, să-nălțăm!“. Aveam o sticlă de vodcă pe care ne-o pasam de la unul la altul, „de încălzire“. În trei zile am strîns bani de-o vacanță la munte, dar asta nu a contat prea mult. A contat că ne-am simțit bine, că am participat cumva la sărbătoare, am făcut parte din ea. La asta m-am gîndit și acum cîteva zile, cînd m-am îndepărtat de grupul celor trei instrumentiști din spatele blocului. Că poate chiar se simt bine cîn­tînd, într-un amurg de decembrie sărăcăcios și trist.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.