Cît de buni sîntem?

Publicat în Dilema Veche nr. 658 din 28 septembrie-5 octombrie 2016
Omul cu damigionul jpeg

În fața unui Mega Image aștepta o bătrînică. Nu cerșea, doar aștepta. Dacă veți fi atenți, veți observa toate aceste băbuțe curate și îmbrăcate decent care stau ore întregi în preajma vreunui supermarket și nu fac nimic. Nu întind mîna, nu te trag de mînecă, nu intră în vorbă cu tine, nu deranjează. Însă dacă le dai ceva de pomană, acceptă umil. E o formă discretă de a supraviețui de pe o zi pe alta, iar imaginea lor e sfîșietoare. Bătrînica de la Mega Image era o femeie simplă, de la țară, cu un chip luminos de bunică. Inițial, am văzut-o doar în treacăt, însă după ce am intrat în magazin, ceva m-a lovit – era o tristețe în ochii aceia albaștri pe care n-o pot descrie. M-a urmărit printre rafturi și, mai departe, la casă. N-am mai cumpărat toate acele „produse“ pe care le iei de regulă de poftă sau la întîmplare, doar ca să-ți umpli punga și dup-aia zac prin bucătărie zile întregi. Am luat două-trei fleacuri și am ieșit. „Aveți nevoie de ceva?“ – am întrebat-o. „Mamă, dacă poți să-mi iei un suc… că așa mi-e de sete!“ „De care suc vreți?“ „Nu contează, din ăsta ca al tău…“ M-am întors în magazin, am cumpărat un suc și o plăcintă. Și i-am dat și 5 lei. Chipul ei s-a luminat și mai tare, era ca și cum aș fi întîlnit-o pe Sfînta Vineri. „Bogdaproste. Ce bună ești, mamă! Cum te cheamă? Să-i zic la popă să te pomenească acolo, la biserică…“ Întîmplarea m-a urmărit întreaga zi, pe care am traversat-o cu seninătate. Făcusem o faptă bună. Desigur, eram conștientă de faptul că exista și o mică vanitate aici. Însă mila mea față de bătrînică s-a prelungit dincolo de tro­tua­rul din față de la Mega Image, așa că m‑am gîndit la ea pînă spre seară. Femeia aceea părea pîinea lui Dumnezeu, de ce aș fi fost eu cea bună? Și, în fond, cu ce am ajutat-o? Cît de mult contează plăcinta și sucul meu, din moment ce în ziua următoare o va lua de la capăt și se va posta în fața unui alt magazin? Oare chiar i-am făcut un bine unui om, ajutîndu-l să treacă peste o altă zi din existența lui oricum mizerabilă?

Bunica mea de la Cluj a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. Cînd mă gîndesc la ea, îmi vine în minte chipul ei luminat pe dinăuntru de bunătate și curățenie sufletească, ce semăna întrucîtva cu cel al băbuței de pe stradă. Bunica era tot o femeie simplă, de la țară, strămutată la oraș datorită unor conjuncturi ale acelor vremuri. Nu mi‑o amintesc certîndu-se, ridicînd glasul sau vorbind de rău pe cineva. Mi-o amintesc, în schimb, în bucătăria plină de vecine, femei de prin satele de lîngă Cluj, chivuțe, pe care le hrănea cu ce avea, în sărăcia acelor ani de comunism. „Ce să‑ți dau de mîncare?“, îi întreba invariabil pe oaspeți. Și nu-și dorea nimic pentru sine, doar să‑i vadă pe cei din jurul ei mulțumiți (eventual sătui). Mi-o mai amintesc ocupîndu-și mereu timpul cu ceva, robotind, gătind, spălînd rufe cu săpunul acela de casă pe care tot ea îl făcea, cosînd bluze și rochii, uneori aproape pe degeaba, brodînd fețe de masă, vorbind cu mușcatele de pe balcon în timp ce le uda și, uneori, după masa de prînz, citindu-i bunicului cu voce tare rubrica „Decese și comemorări“ din ziarul local. Întreaga ei existență se rînduia în jurul casei, al familiei, iar apropierea morții nu era altceva decît o firească și senină așteptare (de altfel, așa a și murit, la 91 de ani, senin și firesc, adormind). A murit fără să fi văzut niciodată marea și fără să fi călătorit mai departe de București. Nu știu dacă a regretat vreodată ceva, mă întreb și astăzi. Bunica mea este cel bun om pe care l-am cunsocut, însă oare cît de subiectivi sîntem cînd apreciem bunătatea celorlalți? O fi avut și ea hachițele și micile ei răutăți, ca toți oamenii, dar pentru mine au trecut pur și simplu neobservate.

Bunica mea de la București a fost, în schimb, o femeie capricioasă, sofisticată și egoistă. Fiică de boieri scăpătați, îi privea pe toți cu un aer de superioritate. Era un om rece, n-a încercat niciodată să se apropie de mine, de pildă, singura nepoată. În timp ce la Cluj, cealaltă bunică încropea o ciorbă din te miri ce, bunica de la București juca cărți și remi, cu alte babe sofisticate. Îi era o frică cumplită de boli și de moarte, și-ar fi dorit probabil să trăiască o mie de ani. A murit tot la o vîrstă venerabilă, însă – din cîte intuiesc eu – deloc împăcată cu sine și cu destinul ei. Oare bunătatea ține de statutul social? De educație? De inteligență? Cu cît ești mai școlit, cu cît gîndești mai mult și mai în profunzime, cu atît îți dai seama că bunătatea poate să aibă nuanțe și că, în fond, nu are nici un rost să fii un om bun? Că binele absolut, fundamental, de fapt nu există? Îmi dau seama că aș putea să fiu nedreaptă și, din nou, subiectivă. Oare pe lîngă cîte momente de bunătate ale bunicii de la București am trecut fără să le recunosc sau le-am ignorat cu bună știință, fiindcă purtau alte învelișuri?

Pare simplu să împarți oamenii în cinstiți sau hoți, în mincinoși sau sinceri, în oameni morali și imorali, după faptele lor. Însă cum poţi evalua bunătatea? Și cum te poți aprecia pe tine însuți în privința asta, avînd în vedere faptul că cei mai mulți dintre noi pornim de la premisa că sîntem niște oameni buni? N-am întîlnit niciodată pe cineva care să se considere pe sine un om rău și presupun că și un criminal notoriu își va găsi mereu circumstanțe atenuante. Orice faptă rea are o justificare, ne imaginăm că în spatele ei se ascunde, de fapt, binele care nu și-a găsit încă locul și timp potrivit să răbufnească, să dea pe dinafară. Așadar, s-ar putea spune că sîntem o lume alcătuită din oameni buni, iar răul nu este decît o iluzie? O să dau doar un ultim exemplu. După ce a fost catalogat pe rînd cu toate epitetele ce reprezintă răul absolut, de la „tiran“ la „satrap“, Ceaușescu, unul dintre cei mai nocivi dictatori ai lumii în secolul trecut, devine o amintire palidă pentru cei care l-au urît, însă este în continuare prezent în mințile celor care îl regretă, sub forma „Ceaușescu era bun“. Putem spune că și de data aceasta binele a învins?

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Soldati ucraineni elibereaza orasul Liman FOTO Twitter jpg
Reportaj CNN din orașul ucrainean Lîman: „Rușii s-au urcat pe tancuri şi au plecat” VIDEO
Pustietatea fantomatică a străzilor oraşului ucrainean Lîman eliberat de trupele ucrainene după ce fusese ocupat de cele ruse contrastează cu importanţa sa strategică.
Vladimir Putin FOTO Shutterstock
Rusia construiește apartamente de lux în centrul Londrei: Putin va câștiga o avere
Vladimir Putin urmează să câștige sute de milioane de lire sterline dintr-o dezvoltare de lux într-o zonă exclusivistă a Londrei, scrie dailymail.co.uk.
Blog Cornel Stan
Cele trei revoluții ale automobilului electric
Automobilul viitorului, digitalizat ca un computer de ultimă generație, cu conectivitate multivalentă și, poate, vreodată, pe scară largă, complet autonom, este asociat, în general, cu propulsia electrică.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia