Ciocate-man

Publicat în Dilema Veche nr. 541 din 26 iunie - 2 iulie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Este un om al străzii, al unei singure străzi. Nu l-am văzut bîntuind aiurea prin cartier, cerşind în faţă la Mega Image, dormind pe bancă în părculeţul de la Obor, alături de alţi boschetari, bînd spirt pe bordura de la Buticul Roşu. El stă cuminte doar la colţul lui de stradă de la dos, departe şi totuşi aproape de aglomeraţia de pe Moşilor. E ca şi cum ar avea un apartament proprietate personală, de 60 de metri pătraţi, nu? Sub cerul liber. Niciodată nu iese din acest perimetru – holul de la intrare e pe Făinari, o coteşte pe un coridor îngust de asfalt, sufrageria e în faţă la magazinul mixt – acolo l-am văzut mîncînd dintr-o caserolă de plastic –, mai face doi paşi şi ajunge în dormitor – o Dacie 1300 hîrbuită, pe care cineva i-a făcut-o cadou ca să aibă şi el un culcuş. Nu ştiu însă unde e baia, dar nu l-am văzut făcînd pipi la stîlp, aşa că şi-o fi aranjat el ceva, pe undeva.

Este un om fără chip sau cu un chip şters şi roşu de la băutură sau de la soare, pe care nu-l reţii. Poate să aibă între 30 şi 50 de ani. Corpul, în schimb, are ceva caraghios, de Hopa-Mitică. Scund, cu picioare scurte. Ai senzaţia că dacă s-ar îmbăta atît de tare şi s-ar prăbuşi (ceea ce se şi întîmplă, uneori), ar putea să se ridice imediat de pe jos, de parcă ar fi fost pe arcuri. E îmbrăcat cu haine de căpătat, însă nu e atît de mizerabil şi de rufos, precum Baba vagaboandă şi beţivă, cea cu şapte cojoace, atît vara, cît şi iarna, care doarme pe Moşilor, în faţă la ING. Doarme atît de adînc, cu sute de oameni care trec pe lîngă ea, de zici că a murit, însă din cînd în cînd se mai aude dinspre ea o sforăitură profundă, ca un horcăit. E vie. Pe lîngă Babă, omul nostru e chiar cochet. Ce ţi-atrage cu adevărat atenţia sînt ciocatele. După atîta timp de purtare (şi cred că nu se descalţă niciodată de ele), arată ca noi. Poate că şi le lustruieşte în secret, pentru că e foarte mîndru de ele. Ciocatele şi Dacia sînt singura lui avere. Îl vezi vara cum stă pe bordură la umbră (sau poate pe canapeaua lui din living), bea cu sete din berea la PET şi-şi tot suceşte picioarele, mişcînd din tălpi. Şi le admiră. De-asta l-am poreclit Ciocate-man.

Cînd m-am mutat, mi-a inspirat la început milă, după-aia scîrba din reflex pe care o capeţi cu timpul faţă de boschetari. Îl ocoleam. Mă revoltam cînd mergeam la magazinul mixt pe la prînz şi-l găseam beat mort, în plin soare, la 40 de grade, dormind fericit, lungit pe trotuar, cu sticla goală alături. Îl observam cum, spre seară, se trezea şi, mahmur, se dregea cu o altă bere la PET, la 2 litri. Dimineaţa pe la 9, cînd toată lumea de pe stradă – inclusiv ţigăncile în şlapi şi halate pufoase de baie – se înghesuie la magazin să-şi ia cafea la 1 leu, la pahar, el e deja la a doua bere. Vioi şi cu forţe proaspete, ţopăie în mijlocul străzii de parcă ar fi la el acasă şi cîntă ceva. Un cîntec fără cuvinte, pe care doar el îl pricepe.

De unde au ăştia bani să bea? Cine le dă de băut? – mă tot întrebam. Şi, mai ales, cum de nu le e rău niciodată, cum de rezistă? (Gîndeam prin prisma faptului că eu şi alţii ca mine, după o seară decentă, cu vin, prelungită ceva mai tîrziu, în noapte, a doua zi avem nevoie de fresh-uri şi ciorbe, de un pat şi de linişte.) Ce fel de organisme-minune, perfect adaptate exceselor şi străzii are această specie de oameni?

Cu timpul, m-am obişnuit cu Ciocate-man, în fond, mi-era vecin. De altfel, toţi de pe stradă îl cunoşteau, iar atitudinea lor era mai degrabă una de prietenie. Nu de multe ori, am văzut oamenii oprindu-se să-i dea bineţe, să-l întrebe cum o mai duce, chiar să-i spună păsurile. Pe el nu l-am auzit vorbind niciodată, probabil că este ascultătorul ideal. Ţiganul bătrîn care, plictisindu-se, ia în fiecare zi strada la pas, îi vorbeşte deseori, pe un ton conspirativ. Femeile îi dau de pomană şi îi împărtăşesc frînturi din vieţile şi necazurile lor, „cu soţul, cu boala, cu mama decedată“. Un bărbat tînăr de la casa de pe colţ îl strigă de la fereastră, ca să-l întrebe una, alta. Cei doi par chiar apropiaţi, căci locuiesc „perete-n perete“ – al bărbatului, din cărămidă, al lui Ciocate-man, din aer. Proprietarii magazinului mixt îi mai dau uneori „de muncă“. Mătură cu sîrg în faţa magazinului, alungă cîinii vagabonzi care nu sînt ai străzii, poate că face treburi şi mai grele, cum ar fi descărcatul mărfii – cine ştie? Primeşte în schimb bere, mai mult ca sigur, dar şi cîte ceva de mîncare. Se aşază din nou pe bordură şi îşi mănîncă tacticos sandviciul său uriaş – o franzelă întreagă, din care ies fluturînd capetele feliilor de parizer. Cînd plouă, se retrage discret în maşină. Ca să nu-şi ude ciocatele. Prin geamurile care şiroiesc de apă, îl poţi zări pe locul şoferului, căci în spate îşi are patul, cu plăpumi şi perne. Stă pur şi simplu la volan, fără să plece nicăieri, trage din bere şi priveşte strada mohorîtă, prin parbriz. Cine ştie spre ce meleaguri fantastice a pornit-o el, de fapt, o călătorie doar a lui, la care noi, ceilalţi, nu vom avea acces niciodată?  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.