Bate-ţi copilul cît e cald!

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Bookfest, alegerile şi starea de normalitate jpeg

După toată povestea copiilor români din Norvegia, bătuți de părinții lor, care a stîrnit reacții destul de amestecate, mă sună mama mea într-o seară și-mi spune, mai în glumă, mai în serios: „Știi, mă tot gîndesc… eu te-am mai atins uneori cînd erai mică, ți-am mai dat cîte o palmă. Ai rămas cu vreo traumă din cauza asta? Dacă te am traumatizat, îmi pare foarte rău!“ I-am răspuns că nu știu dacă am rămas cu vreo traumă, apoi am rîs pentru că întreaga situație mi se părea amuzantă: o mamă de șaizeci și ceva de ani să discute această problemă cu fiica de treizeci și ceva, la telefon. O problemă care în copilăria mea nu exista, era treaba fiecăruia prin ce metode își pedepsea copiii și cum își exprima autoritatea. Îmi amintesc destul de vag palmele maică-mii și în nici un caz ca pe niște episoade dureroase, în schimb, îmi amintesc foarte bine că autoritatea se manifesta, în diferite forme ale ei, cam peste tot.

La școală, pedepsele corporale erau cu duiumul: tras cu linia la palmă, tras de urechi pînă cînd se înroșeau, tras de perciuni, lovit cu catalogul în cap etc. În fiecare școală exista cel puțin un profesor care aplica astfel de metode. La ele se adauga violența verbală: „cretin“, „handicapat“, „nesimțit“, „putoare“, „îți dau două palme de nici cinci Salvări nu ți-ajung la poarta școlii!“ – expresia preferată a profesoarei mele de geografie. În 1990, cînd începuserăm și noi, elevii, să ne emancipăm, am făcut o grevă „ca să o dăm jos“, „să o scoatem din învățămînt“. Mica revoluție din școală a fost înăbușită din fașă, capii grevei au fost bătuți în fața clasei, iar profa de geo­gra a tras concluzia că „ni s a urcat libertatea la cap“. Cîțiva ani mai tîrziu a ajuns directoare adjunctă, apoi a ieșit la pensie bine-mersi și nu cred că vreo mustrare de conștiință i-a tulburat bătrînețea.

Violența era prezentă în alte co­mu­nități, precum cele sportive sau ale copiilor cu aptitudini. De pildă, la balet, la Casa Pionierilor și Șoimilor Patriei, aveam o profesoară care voia să ne facă pe toate balerine fruntașe și ne lovea cu un băț peste picioare ca să ni le îndrepte. La baschet, la un moment dat, am primit de la tovarășul profesor o minge în cap, pentru că nu eram atentă la explicațiile lui. Un coleg care făcea pian și-o încasa periodic peste degete atunci cînd nu cînta bine. Iar unul dintre cei mai buni antrenori de tenis ai momentului își bătea elevii cu racheta pînă cînd îi învinețea.

În mediul familial, în afară de părinți, mai erau bunicii care își cotonogeau nepoții cu bastoanele sau cu ce nimereau. Știu că bunica unei prietene o bătea cu sucitorul cu care făcea cozonaci. Bunicul meu de la Cluj m-a fugărit o singură dată în jurul mesei din sufragerie, cu toiagul de montaniard, cumpărat ca suvenir de la Sovata, dar n-a reușit să mă prindă și s-a lăsat păgubaș. Mergeam periodic la niște prieteni în vizită, unde mă jucam cu fetele lor și invariabil, atunci cînd cea mică pierdea la un joc și începea să bîzîie, cea mare și-o lua pe cocoașă de la taică-su. Bătaie aplicată metodic, nu glumă! Tatăl lovea cu tehnică și cu ritm, întreba din cînd în cînd retoric: „Mai faci? Mai faci?“, iar cînd termina, se întorcea cu sentimentul datoriei îndeplinite în sufragerie, unde adulții se uitau la video.

Să fii bătut sau agresat fizic în orice mod e în primul rînd umilitor, indiferent de vîrsta pe care o ai. Însă societatea de atunci era alcătuită în acest mod, te simțeai umilit în permenență: atunci cînd stăteai la coadă la banane și uneori nu mai prindeai nici una, atunci cînd iarna îți petreceai serile în beznă, dîrdîind sub plapumă, sau îți făceai lecțiile la lumînare, atunci cînd nu aveai voie să spui bancuri cu Ceaușescu, în schimb trebuia să reciți poezii patriotice cu înflăcărare (sînt doar cîteva dintre micile umilințe pe care le încasam și noi, copiii). A-ți bate sau nu copiii nici măcar nu mai ținea de principii sau de educație. Ținea de frustrările care răbufneau la un moment dat, de ura pe care o adunai în tine, de nevoia de a fi, măcar în fața celui mai slab, o autoritate.

Am un prieten care a fost bătut la sînge cînd era mic. Cu bățul, cu biciul, cu cureaua și cu multe alte obiecte despre care nu-ți imaginezi că ar putea fi folosite în acest scop. A fost bătut sistematic, doar pentru că mama lui fusese la rîndul ei bătută. De tată, de fostul soț, de toată lumea. Nu-mi dau seama cum a reușit prietenul meu să „supraviețuiască“ și să fie acum un adult întreg la cap. Sau măcar să mimeze normalitatea. Toată strada știa că maică-sa îl bate, uneori era privit cu milă, însă doar atît. Unii chiar își închipuiau că „face el ceva, și-o merită“. La școală, cînd venea cu urme roșii pe spate sau cu vînătăi, profesorii se prefăceau că nu observă. Într-un fel, era o acceptare tacită din partea comunității. Mă întreb ce putea să facă băiatul ăsta în afară de a strînge din dinți și de îndura mai departe. Să fugă de acasă? Unde?

Așadar, dacă am trăit într-o astfel de societate, dacă am avut o copilărie marcată, într-un fel sau altul, de o violență la care am închis mereu ochii, oare ce ne mai miră acum? Faptul că nu-i mai bat pe plaiuri mioritice, că îi bat prin țări străine? Ne miră faptul că autoritățile lor iau atitudine? Să nu uităm primitivul proverb românesc care a marcat generații de-a rîndul, glorificînd un abuz: „Bătaia e ruptă din rai!“

Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.
image png
Piața Romană
Fetele de 20 de ani de acum nu-și mai pierd vremea în astfel de bodegi.
image png
Zgomotul și furia
Drept urmare, există mai multe metode tradiționale de a riposta unui vecin zgomotos.
image png
Cîteva note despre agapa creștină
Evident că nimeni, mîncînd laolaltă, nu stătea să filosofeze. Eram însă alături de Domnul.
p 20 Arik Ascherman WC jpg
Traumă şi discernămînt
Dar, în ciuda singurătăţii şi a primejdiilor acum mult mai aspre, rabinul îşi continuă patrularea, nu părăseşte paza.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Într-un supermarket, la raionul de alimente exotice, am descoperit mămăliga ambalată în vid, „gata preparată”.
image png
Lumi fragile
Am perceput „schimbul de scrisori”, formulare care în curînd va trece și ea într-o arhivă a limbii, ca pe un fel de apel la memorie.
image png
Frig și acasă
Cert e că, în ciuda condițiilor aparent vitrege, m-am simțit acasă acolo.
image png

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic