Autostopista

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am descoperit de curînd un site şi ideea m-a amuzat: 4inmasina.ro – un soi de autostop virtual. Ai un drum de făcut cu maşina prin ţară sau în afara ei, eşti de acord să iei cu tine pe cineva sau mai mulţi, fie ca să nu te plictiseşti de unul singur, fie ca să împarţi costul benzinei, postezi un anunţ şi aştepţi să-ţi pice „muşterii“. Sînt şi şoferi care fac zilnic naveta şi caută „colaboratori“. Alţii merg la diferite festivaluri, cum ar fi la TIFF, şi aici funcţionează un soi de solidaritate „de festival“. E bine să precizezi tipul maşinii, data la care ai luat carnetul, kilometrii parcurşi, dacă eşti sau nu fumător, dacă accepţi copii, animale de companie, biciclete etc.  

Alegînd un mod mai puţin convenţional de a călători, pînă la urmă te expui la o mică aventură socială. Din proprie experienţă (scurtă şi adolescentină, e adevărat), ştiu că autostopul e o „meserie“ grea şi uneori prea puţin amuzantă, nu cum vezi prin road movies (unde totul pare o joacă sau e un ingredient necesar al unei călătorii iniţiatice, care îţi va schimba viaţa, mai puţin în cele în care şoferul e psihopat sau criminal în serie). Să te bată soarele în cap, ore în şir, în mijlocul unui drum care pare al nimănui, şi să treacă cîte o maşină burduşită cu saci cu cartofi, o dată la o jumătate de oră, sau să aştepţi în ploaie pe o şosea naţională, cu mîna întinsă, privind cu jind la maşinile goale, şi să nu te ia nimeni, sau să nimereşti peste un şofer care vrea să-ţi arate că are muşchi şi cai putere şi care să conducă cu 200 la oră pe serpentine, cu muzica dată la maximum, rînjind cînd îţi surprinde în oglinda retrovizoare faţa lividă… toate acestea sînt experienţe care fac parte din „aventură“, însă nu ţi-ai dori să se repete.  

Am cunoscut, însă, o autostopistă „de profesie“. Era o doamnă în jur de 50 de ani, sportivă, voluntară. Purta mereu o borsetă în care îşi ţinea cu grijă actele şi banii, în spate avea un rucsăcel cu laptopul şi un rînd de haine de schimb. Şi uite-aşa, străbătea ţara în lung şi-n lat, azi era la Tecuci, mîine la Baia Mare. Cu autostopul. Din cînd în cînd, se mai urca şi în tren, dar atunci cînd pierdea legăturile, nu aştepta prin gări, ieşea la şosea. Ajunsese să cunoască drumurile mai bine decît şoferii, ştia toate gropile, toate barierele şi variantele, dar mai ales ştia locurile perfecte de „ia-mă nene!“. Te pîndea după o curbă unde erai nevoit să încetineşti şi-ţi făcea semne, calmă, relaxată, de parcă ţi-ar fi urat bun venit în localitatea din vecinătate; o găseai la capătul unui pod, culegînd leurdă şi muşeţel de pe marginea drumului, îndreptîndu-şi spatele alene, fără grabă, ca să-ţi zîmbească şi să-ţi arate direcţia în care voia să meargă; ţîşnea agil din spatele unei căruţe, nu aveai cum să o ocoleşti, să nu opreşti, să o refuzi. Toate acestea erau scheme învăţate în ani întregi „de exerciţiu“. Nu avea niciodată vreun carton pe care să scrie Constanţa sau Bucureşti, însă ajungea de fiecare dată acolo unde trebuia, într-un timp record. Dacă era în întîrziere, îl zorea pe şofer, îl ambiţiona: „Hai, ce faci? De ce nu-l depăşeşti pe ăsta? De ce mergi cu 60? A, e localitate? Poţi să mergi şi cu 80, nu sînt radare, îţi zic eu că ştiu!“ Dacă avea chef să bea o cafea, se întindea leneş, ca o pisică: „Eu zic să ne oprim un pic… oricum la ora asta e mereu blocaj la ieşirea din oraş. Şi te văd cam obosit, doar n-o să-mi adormi pe drum!“

Deşi nu strîmba din nas la nici un tip de maşină, nici chiar la hîrburile de Dacii 1300 pe care le oprea prin sate, prefera camioanele şi TIR-urile. Şi pe şoferii profesionişti, plictisiţi, hîrşîiţi. Se aşeza în dreapta lor şi începea conversaţia. De fapt, la asta se pricepea cel mai bine, de aceea mulţi dintre şoferi nici nu-i acceptau banii, la final. Ştia ce să vorbească cu ei, ca să treacă timpul. Nu era nici vreo feşticană care să-i aţîţe, era o doamnă serioasă, respectabilă, care se arăta interesată de viaţa lor, îi întreba de satul natal, de copii, de agricultură. Şi după ce apăsa supapele sentimentale, îi lăsa să vorbească, să-şi spună păsurile şi uite-aşa, după cîteva ore, apăreau în zare luminile Marelui Oraş, iar şoferul exclama: „Ce repede am ajuns!“ „Da, a fost drumul liber!“ spunea ea modest, cu politeţe. Uneori, se întîmpla să oprească aceiaşi şoferi, la drumuri diferite, şi atunci se comporta ca şi cum ar fi întîlnit un prieten vechi. „Ah, ce mai faceţi? Tot dumneavoastră!“ „Tot eu!“, rîdea şoferul şi se simţea privilegiat.

În schimb, o enervau şoferii începători, „lămîile“, şi la ce experienţă avea ea pe şoselele patriei, se simţea în măsură să le dea sfaturi. „Aici, pe panta asta, bagă a-ntîia! Ce faci? Nu vezi că-ţi moare motorul!?“, sau „Depăşeşte acum, bagă-te! Cu tine, ajungem poimîine!“ De precizat că această doamnă – care ar merita o diplomă „de autostopist“ pe care să şi-o pună înrămată deasupra biroului – nu avea carnet de conducere.   

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.