Marele povestitor I.L. Creangă
Unui viitor candidat la funcţia de ministru al Educaţiei i-aş propune să citească, înainte de orice alt material pregătitor (statistici lămuritoare, legi, reforme sofisticate, tehnologii avansate etc.), un aşa-numit „proiect educaţional“, scris de un profesor din România şi postat cu mîndrie pe site-uri de profil. Iar după ce îl citeşte, să se gîndească bine: ştie ce îl aşteaptă? Ştie ce se întîmplă, dincolo de văicărelile părinţilor, ale profesorilor sau jurnaliştilor, apărute în mass-media? Are habar unde arde cel mai rău? Îi trece prin minte care ar trebui să fie primul pas în desluşirea harababurii care există în şcoala românească?
Iată proiectul propus spre analiză: „Amintiri din copilărie – opera epică, naraţiunea la persoana I“, clasa a VI-a. Descrierea lecţiei începe cu prezentarea „obiectivelor de referinţă“. Iată cîteva dintre ele: la sfîrşitul orei, elevii „vor lua o atitudine revoltătoare (sic!) faţă de năzbîtiile numeroase pe care le-a săvîrşit Nică“; pe parcursul orei, aceiaşi elevi „vor fi capabili să-şi dirijeze efortul oculomotor către centrul de interes sugerat de propunător“ şi să „îşi reprime tendinţa de a practica mişcări inutile în timpul lecţiei“. La fel, citind despre caprele rîioase ale Irinucăi şi despre gloabele lui Moş Luca, copilul de clasa a VI-a trebuie să fie capabil „să transfere în comunicare idei dinspre planul dezvoltat spre rezumat şi spre povestirea orală“ şi „să comunice oral cu scop declarat de informare, de luare de atitudine, de opinie“. Cu un foarte mic efort de imaginaţie, poţi crede că te afli, de fapt, în faza de pregătire a unei şedinţe UTC pe şcoală. Revoltă faţă de ce? Faţă de pupăza din tei sau de şfara cu motocei? Să ia atitudine faţă de piftia închegată doar cu două picioare de vacă? Mişcările inutile, care ar trebui reprimate, se referă oare la zîmbetele stîrnite de isprăvile lui Nică? (Într-un alt proiect didactic, în care este predată legenda „Soarele şi Luna“, alt profesor îşi propune drept „obiectiv afectiv“ ca elevii, la sfîrşitul orei, „să ia o atitudine revoltătoare faţă de incest“. Adică faţă de incestul dintre sora Lună şi fratele Soare.) După „obiective“, sînt prezentate secvenţele lecţiei. Adică în ce fel ajungi să îndeplineşti acele obiective generoase. Iată prima etapă descrisă în proiectul didactic: „profesorul le va prezenta (...) începutul părţii a doua a Amintirilor din copilărie şi se va urmări efectul creat de acestea (sic!), precizînd că acelaşi efect îl produce şi opera integrală.“ Cu alte cuvinte, staţi pe aproape că nici nu ştiţi ce pierdeţi. Urmează caracterizarea lui Nică, cîteva informaţii din biografia lui Creangă, un joc de rol şi concluzia, la fel de amuţitoare ca introducerea: „profesorul îi face pe elevi să conştientizeze că I.L. Creangă (sic!) este cel mai mare povestitor român care, prin operele sale, a încercat să trezească şi să scoronească (sic!) sufletul de copil al fiecărei persoane, indifferent de vîrsta sa biologică.“ Mai adaug doar că acest proiect didactic are incluse în bibliografie nu mai puţin de 11 cărţi, de la DEX (!) şi Istoria literaturii române a lui Călinescu, pînă la lucrări de pedagogie, lingvistică, metodologie.
Revin, deci, şi mă întreb dacă toţi cei care, de-a lungul anilor, au obţinut funcţia de ministru al Educaţiei promiţînd reforme radicale, au citit astfel de proiecte didactice. Se pare că nu. Dacă ar fi făcut-o, şi-ar fi dat seama că nu cu introducerea unor variante electronice ale manualelor – vechi, oricum, de 12 ani – trebuie început, ci cu reevaluarea drastică a profesorilor, a modului „revoltător“ în care înţeleg limba română, literatura şi pedagogia.
Maria Iordănescu este psiholog.
