Mai multe feluri de mulțumiri

Publicat în Dilema Veche nr. 708 din 14-20 septembrie 2017
Bătălia de la Aegina jpeg

Sînt într-un magazin (da, universul meu e destul de restrîns) și doi adolescenți stau în calea tuturor pe culoarul dintre două rafturi. Do-uă pălugi în formare, prea înalți pentru brațele alea subțiri, cu picioarele infinit de lungi, ca ale păianjenilor tineri, încălțați în adidași numărul 46.

Stau acolo și fîșîie în mîini niște crois-sante, nu știu exact care era problema cu ele, dar încurcă pe toată lumea. Mă apropii de ei cu coșul în mînă în speranța că poate mă observă și-mi fac puțin, dar puțin loc. Speranțe prăbușite. Cum naiba să mă observe dacă eu le vin pînă pe la genunchi, iar ei stau înfășurați absenți în folia aia transparentă, lucioasă și tremurătoare pe care o poartă prin lume millennialșii ca ei? „’Reați ai dracu’ de millennialși“, zic în capul meu, după ce mă strecor anevoie prin spatele lor, ștergînd cu burta conservele de bulion și apoi pe cele de zacuscă.

Habar n-am însă dacă generațiile astea mici sînt atît de diferite față de cum puteam fi noi la vîrsta lor. S-au făcut studii, s-a scris din cap și din picioare despre ei, au fost psihanalizați, antropo-socio-disecați. De aici, cîțiva au înțeles că ar fi vorba de o generație neîndoios inteligentă, trăitoare pe net, ceva mai plăpîndă însă în relațiile cu ceilalți și cu autoritatea. O generație care vrea și nu prea dă înapoi. Unii care se ofilesc după patru ore de muncă și nu mai au vîna răbdătoare la toate, a părinților și bunicilor lor. Independenți și dependenți, darnici și iubitori de sine, o generație care știe bine ce să ceară.

Altceva mă fascinează la adolescenții ăștia. Iar acel ceva e modul relaxat în care relaționează cu ceilalți. Dacă ai mai puțin de o sută de ani și te văd mai deschis, așa, te vor tutui cu foarte multă naturalețe și fără urmă de agresivitate. Or să-ți arate diverse aplicații pe telefoane, cu multă răbdare și la fel de multe explicații. Or să te ia de mînă ca să te bage în realitatea lor, cu o încredere uriașă. În același timp, pentru cei de modă veche o fi poate uluitor modul simplu, direct și scurt în care știu să mulțumească sau să-și arate în vreun fel recunoștința. Le faci un bine, o să ți se spună scurt „mersi“ sau „bine, mulțumesc“. Și gata. Și tu, personalitate orientală care se mișcă într-un protocol complicat de interacțiune socială, rămîi cu gura căscată. „Cum? Doar atît? Mersiii?“ Păi, doar atît. Doar nu te aștepți acum, sultane, ca toată lumea să se ploconească și să-ți mulțumească, așa cum faci tu, din inimă, din suflet, de mii de ori, încă o dată mulțumiri și să aveți o zi frumoasă, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc. Lucrurile sînt mai simple, țaca-paca, bum, mersi.

Generațiile mai vechi calcă încă prudent și fac piruete grațioase în relația cu ceilalți. De-aia o să vezi la mesele de familie îmbieri repetate să mai iei o dată și încă o dată din sarmale, deși ai spus o dată că ești sătul pînă peste cap. Dar trebuie să mai iei, hai, să mai încerci una, pentru că politețea gazdei se măsoară în insistența servirii. Nu pot să vă spun cît mă scoate asta din sărite la maică-mea, de pildă, ca să observ că și eu făceam exact la fel cu prietenii mei. Între timp m-am autoeducat și nu mai insist. Doar un pic. Și pretind pe ascunselea să mi se mulțumească la fel de insistent. Un simplu mersi ar fi de-a dreptul jignitor pentru deprinderile orientale pe care le-am supt cu laptele de mamă. Simt de asemenea cum devin dubioasă în ochii celorlalți atunci cînd mă întrec cu amabilitățile. Cînd sînt mult prea prevenitoare, prea drăguță, prea mulțumitoare. Îmi iau degrabă seama, dar dubioșenia e deja coaptă. Am comis-o. Iar am fost über-amabilă.

Pe cînd modul abrupt, extrem de editat și spartan al acestor adolescenți de a-și rezolva relația cu ceilalți pare a fi extraordinar de așezat pe vremurile astea. „E de acolo“, cum se zice. Din 2017. O să‑i mai studiez, o să învăț de la ei. Pentru că nu vreau în ruptul capului ca pe piatra mea de mormînt cineva să scrie: „Selma Iusuf – un om amabil“.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.