Legume în frig
Lasă-mă cu frigul tău, cu prima nea. Unii aţi strigat din străinătate după poze cu zăpada. Să fim serioşi. Nici o poză nu poate înlocui frigul din oasele acelor două zile de week-end. Du-te în piaţă deschisă, nu la termopan Obor, nu, du-te la Dristor – Rîmnicu Sărat. Du-te, ce vezi? Tandreţea ţăranului care pune pledul, haina groasă peste varză, morcov, păstîrnac, varză, vinete. Vino să vezi dragostea ţăranului nu pentru bani, ci pentru pierderea lor, şi atunci pune zdreanţa lui peste lumea noastră fragilă. Vino să vezi cum se ceartă unul cu femeia de serviciu a pieţii, că îi este frig şi ei, şi dă cu lopata de două ori, şi neaua vine şi eu nu ajung la tarabe, şi ţăranul urlă, vrea şi la el să vină omul să cumpere, să termine marfa şi el. Şi te apropii cu teamă, dacă o fi sus preţul. Dar în prima ninsoare e doar frica ţăranului de frig. Nu se dumireşte că are marfă fragilă şi pe cale de dispariţie. E luat prin surprindere. Şi frigul e mai al dracului decît neaua. Şi uite cum se duc gogoşarul mîndru, kapia forţă, cartoful imbecil, vînata crudă, morcovul titirez, verdeaţă ezitantă. O întreagă lume, duminică la ora şapte jumătate, cît nu se căscase de lumină, era înfrigurată. Era frigul întîi. Nemilos. Ninsoarea a trimis frigul spre blîndeţe. Dar greu. A fost o luptă de trei zile. Da, ţăranul şi tandreţea lui interesată. Leguma, un imperiu fără limită strictă. Care se strică şi urla prin putreziciune. Frigul acoperă mirosurile şi putregaiul. Oare e bine, ca legumă, să dispari vara, cît laşi urme în nări, între deştele ţăranului?
