Lecţie de viaţă
În prima seară, pui cu sos maro. A doua zi la prînz, pui în supă dreasă. A doua seară, văcuţă cu sos maro. A treia zi la prînz, văcuţă în supă dreasă. Incredibil a fost. Şi găseam bucăţile uşor grataragite de c-o seară în ciorba de la prînz. Iar zeama a fost aceeaşi pe parcursul a două zile. Practic, bucătarul a pregătit o supă din pachet, prin care a trecut două tipuri de cărnuri, rămăşiţe ale zilei care a fost.
Într-o glumă disperată, am întrebat, cu prietenii cu care stăteam la masă, secretul nemuritorului sos. Începuse să ne placă. Doamna respectuoasă care ne servea ne-a spus că e de la supermarket. Este o lecţie de viaţă pe care acel bucătar, într-un weekend de vis al vieţii mele, mi-a dat-o. A reciclat rămăşiţe din friptura de c-o seară şi a numit-o supă. Ieftin, frate! Investiţia iniţială a costat un pic mai mult, fiindcă nu putea să ştie cîţi clienţi putea avea la masă. Bunică-mea tăia o pasăre şi făcea trei feluri de mîncare din ea. Supă, friptură cu mujdei, mîncărică – aşa le boteza. Şi mîncam tot, mă lingeam pe degete, doar după friptură. Într-o zi, trei oameni, eu, bunica şi bunicul terminam pasărea. Era tînără şi de treabă. A doua zi găteam altceva. Eram copil. Mama făcea la fel. Dar la ea, mîncarea stătea două zile. Musai, punea legume mai multe, pasărea era mai înaltă, şmecherii de oraş. Eram tînăr. Eu gătesc la fel dintr-o pasăre. Sînt bătrîn. Bucătarul a avut zeci de piepţi şi a circăit un weekend minunat din viaţa mea. Bravo, frate! Te voi ţine minte, nu voi pune în aplicare lecţia ta. Sînt prea bătrîn, nu mai am pe cine păcăli.
