Lăsată în urmă

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Invizibilii jpeg

Posibil să fie una dintre cele mai glorioase zile ale toamnei ăsteia. Glorios – simt că e cel mai bun cuvînt. Îți umple gura cînd îl spui, succesiunea de o-uri formează un soi de cupolă cu ecou plină de soare, de un cer albastru atins doar puțin de cîteva fuioare de nori puși acolo numai ca să vezi cît de albastru e. E cald și nu e. În umbră începe să se simtă un pic indiferența rece și promisiunea ploilor mărunte, interminabile, teribili călăi ai nevrozelor literare. Dar deocamdată e bine. Soarele e sus, cerul e albastru; afară e o compunere de clasa a patra, iar eu sînt în ea și mă bucur.

Un școlar oarecare m-a pus în contextul ăsta. Din cîteva linii a făcut mîinile și picioarele. În picioare mi-a pus teniși alb cu negru. Capul e un oval închis imperfect, părul – alte cîteva linii drepte. A desenat apoi pe fiecare pagină de caiet succesiunea mișcărilor. Jumătate de pas, apoi pasul întreg, apoi liniile din cap – părul mișcat cîte puțin de vînt. Cînd prinzi între arătător și opozabil paginile și le lași să se răsfire într-un evantai rapid, încep să mă mișc cu adevărat. Uite, traversez Magheru, fac stînga pe Lascăr Catargiu, traversez iar înainte de Observator, mă duc în sus pe străduțe. Azi e o lume simplă în caietul nostru. Mă bucur de vremea asta, de ora devremioară, acuș se face unu de prînz, nu există nenorociri mari, nu există griji mari, nici traume vechi, nici îngrijorări, nici copiii din Africa, nici ăia ai noștri. Mă plimb fără griji pe caietul ăsta, sînt un omuleț schematic într-o supă caldă de toamnă.

Pe străzi, sus, tot mai sus, împletesc un drum fără țintă pînă cînd urechile mele inexistente în desen prind o fărîmă de muzică, o unduire cunoscută (să fie oare Kate Bush?), iar nasul meu lipsă – o vălurire de prăjeală. Cred că mi-e deja foame și sete, pe stînga, imediat după niște case frumoase, se deschide un spațiu larg în care zăresc șezlonguri, ceva hamace și mese lungi de lemn. E încă devreme și e puțină lume, răspîndită care pe unde la soare, ca gîndăceii. Pe margini, cîteva camionete cu mîncare, pe latura din stînga, un soi de bar. Oamenii abia își dezmorțesc tigăile, ceapa prăjită, sosurile, chiflele rumeioare sînt puse la încălzit. Mă simt de parcă am apă minerală în vene, un soi de veselie sprințară îmi aprinde ochii (inexistenți), ia să beau o bere. N-am pretenții la vreo marcă anume. Să fie blonzie-palidă, ușoară și acidulată, ca apa minerală din mine. La bar, o fată de cel mult 18 ani se uită la mine pe deasupra măștii albastre. Îi cer berea blonzie-palidă, ușoară și acidulată. Pe deasupra măștii, ochii ei frumoși nu zîmbesc deloc. „Nu avem așa ceva. Avem astea”, zice și face un gest larg cu mîna spre un șir de sticle și cutii înșirate demonstrativ pe tejghea. Mă apropii foarte tare de sticle și cutii; sînt mioapă, trebuie să le văd de aproape. Selecția mă descumpănește. Din tot ce e acolo recunosc doar vulturul românesc: Zăganul și ceva cu denumirea generică pale ale. Restul... blanc, necunoaștere, neștiință, sînt un zero barat. Lasă că nu le știu, nu pot nici măcar să le pronunț. „Asta e tot-tot?”, întreb cu speranță, cu mintea făcută vraiște de terenul necunoscut pe care am călcat. Ochii fetei se fac două linii care cu siguranță nu-s produse de vreun zîmbet. „Mda”, zice, și se uită prima oară cu adevărat la mine. Tricou, blugi, teniși. Sînt OK, cred, și cer un pale ale din ăla, fir-ar să fie, dă-mi-l odată să scăpăm amîndouă. Mă așez la una dintre mesele lungi de lemn, așez pale ale-ul în soare și mîrîi băbește: „Un Ciuc n-ați avea”. Deși nu beau niciodată Ciuc. Dar o să beau de-acu’, uite, de-a naibii, cu pale ale-ul vostru. Dintr-un om fericit, făcut din cîteva linii drepte, sînt pe cale să mă transform într-un ghem smotocit de ață. Nu e vina oamenilor ăstora, mă gîndesc, te-ai nimerit tu să ceri parizer la magazinul de delicatese.

Dacă-i pe așa, ia să mănînc și un burger. Mă îndrept spre una dintre camionete. Cu fața spre grătar, cu spatele la mine, un băiat cu plete blonde sfîrîie ceva acolo. „Fiți amabil”, zic, el se întoarce spre mine. Doamne-Dumnezeule, cît ești de frumos, îmi vine să-i zic. Un Iisus cu ochi albaștri face burgeri. Mănînc orice, mă gîndesc. Numai să nu-i pui avocado.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.