Greutatea excesivă, la noi şi aiurea
Am întrebat cîteva persoane supraponderale care sînt problemele cu care se confruntă din cauza greutăţii lor, dacă acestea le afectează posibilitatea de a duce o existenţă normală. "Cred că fiecare persoană, la un moment dat, a avut probleme cu propria imagine. Cu atît mai mult persoanele supraponderale, într-o epocă dominată de imaginea femeii şnur... Cum le-am rezolvat? Pur şi simplu trec peste ele. Mă străduiesc să nu le acord importanţă mai mare decît e cazul. Pornesc de la ideea că fiecare vindem o imagine, imaginea proprie. Încerc ca aceasta să fie puternic Ťîmbibată» de atitudine şi fel de a fi." (M.C., 38 de ani, cercetătoare); "Întotdeauna am avut probleme cu propria imagine (de cînd am terminat facultatea, de fapt). Şi n-am rezolvat aceste probleme (decît temporar, în extatice momente de voinţă, în care reuşeam să arăt bine, după regimuri inumane, care-mi redau temporar silueta şi-mi luau în schimb vlaga, strălucirea)." (R.S., jurnalistă, 38 de ani); "Nu m-am simţit niciodată complexată. Am încercat să excelez în altele, am fost întotdeauna premiantă. Nu mi s-a părut că ceilalţi m-au privit diferit. Am şi lucrat în branşe în care eram multe femei, şi nu conta aspectul." (M.I., 35 de ani, profesoară) La întrebarea dacă şi în ce fel se simt discriminate, interlocutoarele mele au răspuns: "Mă simt discriminată de fiecare dată cînd nu găsesc magazine care să aibă măsuri peste 46-48. De cîte ori o vînzătoare, plină de amabilitate, îmi răspunde la întrebarea ŤAveţi cutare-lucru?» cu o altă întrebare: ŤPentru dvs.?». Îi răspund: ŤPentru mine, că doar nu caut blugi pentru bunica!...» În rest, am cam rezolvat problema prin ieşirile peste graniţă." (M.C.); "Evident, este şi unul dintre motivele pentru care am părăsit România şi m-am stabilit în Chicago. Ştiu, pare total iraţional ca, în loc să stau în ţară şi să fac eforturi deştepte să fiu un om suplu, am preferat să fug. Dar era o chestiune de principiu. Aspectul are un rol decisiv oriunde în lume, cînd vine vorba de primul impact. Şi nu mă refer numai la Ťblind dates», la prima întîlnire cu un tip acroşat pe Internet, ci şi la interviurile pentru joburi. Aş spune însă că ponderea aspectului este mult mai dramatică în Europa decît în America." (R.S.) Interlocutoarele mele consideră că în SUA, de pildă, oamenii cu exces de greutate sînt altfel trataţi decît la noi: "În România, se face mişto de graşi în public, la TV sau în ziare. În America, dacă faci aşa ceva, poţi să ajungi un renegat (în cel mai bun caz), îţi pierzi jobul pentru Ťatitudine ofensatoare» şi ajungi şi în conflict cu legea federală." (R.S.); "La noi, în România, încă privim diferit persoanele care sînt, arată, se îmbracă, iubesc, gîndesc altfel etc..." (M.C.) Cît despre evoluţia mentalităţilor neaoşe în privinţa "graşilor şi grăsuţilor", probabil, mai trebuie să treacă un timp: "În România, prevăd cu tristeţe că mentalitatea actuală va mai dura. Se va îndrepta totul atunci cînd obezitatea va fi privită ca o boală, ca o dependenţă, nu ca o nesimţire. În România, alcoolicii şi narcomanii sînt mai Ťcool» decît obezii şi, în consecinţă, mai populari şi mai simpatici. Cînd am emigrat, aveam 105 kg. În primele opt luni de America, am slăbit 40 de kilograme şi arătam foarte bine (am 1,70 înălţime) - asta, culmea, deşi lumea să temea că am să mă îngraş mai rău, în ţara hamburgerului-răsare. Dar nu e o chestiune care ţine de meniu, ci de felul în care eşti privit şi încurajat. Şi de starea ta psihică generală." (R.S.)
