Europa, made in China

La începutul anilor ’90, ori de cîte ori mătuşa mea de la Cluj venea la Bucureşti, îşi propunea să facă o excursie pînă la "Europa". Fără a-şi dori să cumpere ceva în mod special, nu-şi permitea să rateze un asemenea obiectiv. Faima sa - pe vremea cînd cuvîntul shopping nu intrase încă în vocabularul femeilor din România - se răspîndise în mai toate oraşele din ţară unde de abia apă-ruseră primele supermarketuri, iar hainele ieftine (aduse de fapt tot din acel El Dorado de la capătul şoselei Colentina) se vindeau pe la tarabe, prin pieţe, împreună cu banane şi lănţişoare de aur importate din Turcia. Aşadar, într-o dimineaţă anume, îndelung planificată, mătuşa mea dispărea într-un mod misterios. Mi-o închipuiam călătorind cu tramvaiul 21, staţie după staţie, ferindu-şi poşeta de ţiganii care se urcau în cîrduri în mahalaua cu care se continua cartierul de blocuri, suportînd cu stoicism căldură, mirosurile, înghesuiala şi mai apoi coborînd împreună cu mulţimea ce se revărsa spre pod, acolo unde începea comuna Voluntari. În dreapta podului, pe o întindere de cîţiva kilometri, mirajul devenea realitate. Fascinantă era abundenţa mărfurilor care, pe atunci, părea "occidentală". Pe bună dreptate, mătuşile, doamnele, domnişoarele şi gospodinele visau la "Europa" cu ochii deschişi. Hainele, pantofii, perdelele, covoarele "persane", seturile de farfurii şi pahare se înălţau în mormane amorfe, îţi oboseau ochii cu culorile lor vii şi pestriţe (care în cazul hainelor se duceau la prima spălare), erau fără număr, te sufocau. Un asemenea belşug era imposibil de imaginat în anii de sărăcie ai comunismului. După cîteva ore, mătuşa se întorcea. Epuizată, dar veselă, de parcă uriaşul bazar i-ar fi injectat o infuzie de optimism. Ne arată pilota, lenjeria de pat, covoraşele de baie, prosoapele. Peste puţină vreme urma să le înşire şi în faţa vecinelor ei de la Cluj şi să le explice: "pe asta am dat atît", "pe astalaltă doar atît". Le promitea că data viitoare va face mici comisioane. Au trecut aproape 20 de ani de atunci, iar tramvaiul 21 e gol. De fapt, se goleşte tocmai spre capăt, unde pe vremuri începea aglomeraţia. Puţinii călători care coboară la ultima staţia, vizavi de fosta fabrică de ţevi sudate, iau din nou drumul "Europei". Cam abătuţi şi cam lipsiţi de entuziasm. Trec unul după altul de lîngă Intrarea Calităţii: o străduţă neasfaltată, noroioasă, plină de şanţuri şi de gunoaie. Voiam să vedem noul bazar, de fapt "cartierul" chinezesc "Dragonul Roşu". Mi-l imaginam un spaţiu cu străduţe înguste, pe margine imitaţiile unor pagode, lampadare kitsch, firme cu semne bizare, restaurante, miros de peşte stricat şi aburi de orez care fierbe. Însă doar la intrare tronează un dragon din piatră (sau din ipsos). În rest, bazarul e aşa cum îl ştiam. Aceeşi "Europa", revendicată de chinezi. Standurile numerotate, rochii tradiţionale de mătase naturală al căror nume nu-l pot pronunţa în româneşte, de fapt nu ştiu româneşte aproape deloc, căci mulţi au venit în România abia de 2-3 ani. Nesfîrşitele şiruri de marfă, etichete identice, negre, cu pozele unor graţioase siluete sau ale unor chipuri cu ochi migdalaţi şi zîmbete misterioase. Maldăre de chiloţi în care poţi scotoci după bunul tău plac, sub privirile unei întregi familii: bărbaţii joacă table, femeile stau pitite în spatele draperiilor cu flori imense, galbene. Sute de perechi de ochelari de soare în ale căror lentile din plastic se reflectă soarele amiezii. Ai senzaţia că ai nimerit într-o Chină provincială, săracă, în care se produce imens şi fără folos. Tot felul de fleacuri pe care nu le cumpără nimeni. Atmosfera de la standuri e paşnică, patriarhală. Se vorbeşte puţin, ca în filmele lui Kim Ki-duk. Femei mărunte împing cărucioare încărcate cu baloturi. Tinerii parcurg distanţele în linie dreaptă, pe biciclete. Pînă la urmă, este un mic orăşel, un spaţiu al comerţului în exces, însă doar în aparenţă, căci atît vînzătorii cît şi cumpărătorii sînt aproape invizibili, iar mărfurile par lăsate în părăsire. De parcă nimănui nu i-ar păsa cu adevărat de ele. Nu putem fotografia, chinezii îşi duc speriaţi mîinile la ochi şi clipesc des, cu fereală. Ajungem într-un loc mai animat, un fel de centru. Aici e într-adevăr o "pagodă" în care se află un restaurant "cu specific" şi un cazino. De la o fereastră ne zîmbeşte o frumuseţe locală, blondă şi cu ochii oblici. Chinezi şi români stau pe cîteva tarabe, discută despre afacerile lor comune. În aer pluteşte vag o ameninţare, sentimentul de siguranţă se pierde. Un ţigan repetă cu voce joasă, de parcă ar vinde telefoane mobile: "Hero, hero, hero!". O luăm la întîmplare pe un alt culoar, de fapt o ulicioară desfundată, urît mirositoare. Abia acum am intrat în "Europa". Cele două bazaruri sînt unite. Mai mulţi români, mai puţini chinezi, aceeaşi marfă, mai scumpă. Mai mulţi cîini vagabonzi care au agăţat în preumblările lor etichete lipicioase cu preţuri, de un verde fosforescent. Printr-o spărtură dintre standuri se văd un maidan şi munţi de gunoaie: cartoane şi ambajale. "Staţi ca porcii aici în ŤEuropa»! La voi la ţară tot aşa mizerie e?" - se aude vocea unui angrosist. E aproape ora două. Bazarul se închide, storurile metalice se trag. Comercianţii sînt aici de la cinci dimineaţa, acum se pregătesc să plece. Chiar în mijlocul "Europei" e un fast-food cu un acoperiş de stuf. Se vînd mici şi bere la pahar. Se ascultă Bregovic. Porneşte o pală de vînt, manechinele de la taraba de alături sînt proptite cu pet-uri pline cu nisip. Brusc, te simţi ca în Vama Veche. Trec agale ultimii cumpărători: doamne grăsuţe, respectabile, îmbrăcate în costumaşe de mătase, cu poşete mari pe umăr. Mătuşi. Peste o jumătate de oră, totul e pustiu. Descopăr că aproape nimic nu-ţi dă un sentiment mai puternic de derizoriu ca un bazar după ora închiderii. Parcă nimic nu mai contează pe lumea asta decît pungile de plastic care se întovărăşesc cu slabele adieri de vînt ale după-amiezii, se ridică de la pămînt, plutesc, dansează. Peisajul devine hipnotic. Deşi au trecut aproape 20 de ani, iar mătuşa de la Cluj preferă acum mall-urile şi hipermarketurile, mirajul rămîne acelaşi, însă capătă alte sensuri. At the count of ten you will be in Europa...