Despre cum s-a transformat Alimentara în supermarket

Publicat în Dilema Veche nr. 287 din 13 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La începutul anilor ’90, cînd Bucureştiul arăta ca un bazar, iar "centrele comerciale" erau dughenele de la colţul străzii, oricine avea spirit de întreprinzător şi ceva bani puşi deoparte putea să-şi deschidă o mică afacere. Locatarii blocurilor socialiste, oameni obişnuiţi cu slujbe dintre cele mai banale, dar care deveniseră dintr-o dată nesigure, în întreprinderi care erau pe butuci, căpătau curaj, luau iniţiative şi-şi scoteau măsuţele pliante în stradă pentru a vinde ceva, orice. Pentru că legile care îi priveau în mod direct pe vînzătorii de acadele şi de nasturi erau confuze, iar şpăgile rezolvau pe loc problema unui "spaţiu comercial", trotuarele se umpluseră de tarabe improvizate, scările de bloc fuseseră împărţite în două (unele mai sînt şi astăzi), iar una dintre jumătăţi era ocupată de rafturi şi de clasicul frigider Arctic, cu bere la rece, garajele se transformau în ateliere auto unde patronul te îmbia şi cu o ciorbă de burtă "la botul calului", în WC-uri publice se amenajau baruri de noapte. Unii au rezistat, pentru alţii aceasta a fost o unică şi irepetabilă aventură de tranziţie. E impropriu să spunem că au dat faliment. Le-a mers cît le-a mers, apoi şi-au luat din stradă catrafusele, măsuţa şi scaunele, şlapii chinezeşti pe care nu reuşiseră să-i vîndă şi au urcat înapoi, în apartamentele lor de bloc. Şi pentru că întreprinderile se închiseseră, au început să-şi caute noi ocupaţii. Au rămas cu vagi regrete şi cu o nostalgie după vremurile în care nu trebuia să semneze nici o condică, iar măturătorii şi şoferii de taxi din intersecţie îi salutau cu: "Să trăiţi, şefu’!". Pionierii de ieri, corporatiştii de azi Una dintre primele iniţiative private de pe Calea Moşilor, în peisajul gri al magazinelor de stat, dominat de Fortuna şi de Mobila, a fost un centru de copiere. Copy cop a avut şi prima firmă luminoasă, portocalie, care eclipsa, noaptea, becurile chioare, galbene şi îi dădea străzii o aură de Occident. Chiar peste drum, pe trotuar, a apărut taraba familiei Dobrescu " mama, tatăl şi doi copii adolescenţi, care locuiau în blocul cu Foto-muzica. La tarabă stătea de regulă Georgiana care tocmai terminase liceul şi nu avea nici un plan pentru viitor. Pe măsuţă se îngrămădeau gume cu surprize, ciocolate şi biscuiţi turceşti, sucuri în cutii de carton prevăzute cu pai, ultimele bomboane cubaneze pe care, în sfîrşit, le puteai găsi la discreţie. Pe atunci, aşa cum se citeau cu nesaţ zecile de publicaţii obscure, cu aşa-zise documente secrete şi crime inventate, tot aşa exista tentaţia, ca după zece ani de creveţi vietnamezi şi de sardine în sos tomat (mă refer strict la anii ’80), să mestecăm şi să înghiţim aproape orice. Nimeni nu se uita la ce scria pe ambalaje, nici măcar la data expirării produselor. Principala concurentă a familiei Dobrescu o reprezenta magazinul arabului, Alishor, unde copiii stăteau la coadă ca să cumpere Coca Cola la doză, căci setea de Pepsi la sticlă, fusese deja potolită. Tatăl Dobrescu, un ins agitat, cu ochelari cu lentile groase, mergea o dată pe săptămînă cu Dacia la en-gros, să aducă marfă. De fapt, apariţia depozitelor en-gros a fost cea care le-a dat entuziasm micilor comercianţi. Veneau de-acolo fascinaţi şi povesteau despre munţii de "de toate" din care puteai să-ţi alegi ce-ţi doreai. Dl Dobrescu se întorcea plin de importanţă din scurta sa călătorie pînă la marginea Bucureştiului. Fiul său adolescent, un vlăjgan de 1,90, căra cu cîrca, din portbagajul maşinii la scara de bloc, saci şi cutii despre care nimeni nu ştia ce conţin. Era o marfă misterioasă pe care n-o scoteau la vînzare, o ţineau doar pentru ei. Dna Dobrescu fusese deja de două ori în Turcia, îşi dădea aere de cucoană şi se umpluse de aur. Făcea parte dintr-o familie care îşi depăşise condiţia, reuşise în afaceri, înflorea. Doar Georgiana rămăsese aceeaşi: o fată cuminte, tăcută, care privea fără interes strada şi număra monedele din cutia de carton, le punea pe categorii. După o vreme, la cîţiva metri de taraba Dobrescu, pe un loc de parcare al nimănui, a răsărit o rulotă veche în care un individ pe la 35 de ani, îmbrăcat mereu într-un trening de fîş, vindea sucuri TEC. Copiii îl porecliseră Păhăruţ pentru că le cerea cu insistenţă paharele de plastic înapoi, după ce îşi terminau de băut zeama rece şi acidulată, galbenă, verde sau roz. Afacerea lui Păhăruţ s-a dovedit a fi una de succes, iar familia Dobrescu intrase în panică. S-a pus problema achiziţionării unei lăzi frigorifice pentru sucurile lor cu pai, însă trecătorii le preferau deja pe cele la pahar. În fiecare dimineaţă, Păhăruţ îşi prepara licoarea din prafuri, era o întreagă alchimie în dugheana lui, în timp ce îi arunca ocheade Georgianei. Ea, însă, îşi vedea nepăsătoare de număratul monedelor, iar privirea cu care fixa strada ce devenea de la o zi la alta din ce în ce mai colorată, asemeni sucurilor lui Păhăruţ, era parcă mai tristă. Familei Dobrescu îi mergea prost, la depozitul en-gros apăruseră "şmecherii" care nu se uitau la bani şi făceau remarci "la mişto" cînd treceau pe lîngă Dacia veche burduşită cu saci şi cutii. În ziua în care Păhăruţ şi-a inaugurat mîndru noul său aparat de îngheţată, permiţîndu-şi de-acum să nu le mai ceară puştanilor cornetele înapoi, taraba Dobrescu a dispărut. Ca şi cum nici n-ar fi fost. Au trecut mai bine de 15 ani. Toate acele momente îmi par acum dintr-un film al lui Kusturica. Georgiana s-a măritat cu un arab, dar n-a avut noroc. O bătea. Şi cînd a reuşit în final să scape de el, a lăsat-o şi fără copil, folosindu-se de relaţiile şi de legile din ţara al cărei cetăţean era. O telenovelă. Marius, fratele Georgianei, lucrează astăzi într-o multinaţională. Are o fetiţă şi un Renault Clio. Soţii Dobrescu s-au retras undeva la ţară, pe lîngă Bucureşti, poate chiar în apropierea en-gros-ului pe care îl frecventau în anii ’90. Viaţa "la nonstop" "Ce mai faceţi, doamna Mari?" (La butic, să nu foloseşti niciodată apelativul "tanti"; dacă vrei să fii familiar şi să te pui bine cu ele, ca să poţi să le ceri, la un moment dat, un pachet de ţigări pe datorie, spune-le doamna Coca, doamna Sanda, doamna Lenuţa, ca la florărese.) "Ce să fac? Ce-am învăţat! Dacă nu mi-a plăcut şcoala...". Ce a învăţat, adică vinde. Nonstop. E trecut de 12 noaptea şi trec maşinile care stropesc strada, din cînd în cînd trece şi cîte un Jeep, în viteză. În rest, e pustiu. "Nu se rentează să mai stai noaptea... nu ştiu de ce mai ţine şefu’ deschis!" Şeful, domnul Viorel (aşa e politicos să i te adresezi!), a avut mai multe tentative de-şi transforma buticul într-unul nonstop, mai ales vara. "Se mai merită cu îngheţata asta, că avem de toate şi Aloma, şi Betty Ice, şi... se mai merită cu ţigările, cu berea, cu apa!" " zice el. De fapt, e un gest disperat în încercarea de a scoate profit. România este una dintre puţinele ţări europene în care poţi să cobori din bloc în pijama şi în papuci, după miezul nopţii, ca să-ţi cumperi ţigări. "Nu mai are pe cine să angajeze pentru nonstop... nimeni nu mai stă noaptea, m-a găsit pe mine mai fraieră!" " spune Mari, căscînd. În anii trecuţi, Viorel mai tocmea cîte un tinerel care stătea o lună sau două, pentru a strînge bani ca să meargă la mare, în august sau septembrie. Pe unul dintre ei l-am recunoscut după o vreme, lucra ca ospătar într-un restaurant. Apoi l-am văzut la TV, la Din dragoste, plîngea o fată după el. N-a vrut-o înapoi. "Bine ai făcut, dacă te-a înşelat!" " i-am zis, în timp ce aranja tacîmurile pe masa vecină. "Da, o panaramă!" Totuşi, era fericit că apăruse în emisiune. "A venit după mine caravana chiar aici, în faţa restaurantului." "V-aţi vopsit! Vă stă bine... culoarea!" Un roşu straniu, aproape violet. Mari zîmbeşte. "Mi-am făcut şi un pic de permanent... Şi trebe să-mi fac şi dinţii! Nu pot să merg în Italia aşa, ştirbă!" Fata cea mare a lui Mari şi soţul ei muncesc de patru ani în Italia. "M-am cam supărat eu că nu m-au chemat pînă acu’, dar le e greu şi lor. Nu l-am văzut pe ăla mic de cînd s-a născut. Ţi-am arătat poze cu el?" Buticul lui Viorel este unul dintre puţinele care au rezistat din 1995 şi pînă acum, în ciuda campaniilor diferiţilor primari, de demolare a chioşcurilor şi dughenelor. O fi avut Viorel pilele lui, însă "afacerea" nu l-a îmbogăţit. Are aceeaşi Dacie albă, break şi aceeaşi mină îngrijorată, dar şi uşor amuzată, atunci cînd face inventarul şi constată că iese pe minus. Nu dă niciodată vina pe Mari care e cea mai statornică vînzătoare a sa. În urmă cu vreo trei ani a închiriat un spaţiu, la parterul unui bloc, unde a deschis un minimarket. Tot nonstop. N-a mers, chiria era prea mare. Mai are cîteva tarabe cu haine, undeva pe lîngă o piaţă. Cînd dau cu ochii de chioşcul pe care îl ştiu de cînd eram copil, cu tabla lui vopsită în nenumărate rînduri, cu geamurile pătate de la lipiciul abţibildurilor-reclamă care au fost dezlipite de-a lungul timpului, pentru că acele brand-uri dispăruseră de pe piaţă, şi de coama de păr în diferite nuanţe de roşu a doamnei Mari, capăt un reconfortant sentiment de siguranţă. Poate că există locuri şi oameni care nu se schimbă, care există în afara timpului. "Ce-ţi dau, drăguţă?" Mai sînt şase ore pînă dimineaţă, cînd Mari va ieşi din tură. Pînă atunci va citi revista Povestea mea, va rezolva integrame, poate va moţăi un pic. Înainte avea şi un televizor Sport, dar se vedea cu purici şi se săturase să tot mişte de antenă. În plus "nu mai puteam să mă uit la alb-negru, m-am obişnuit în culori!". "Poate nu vă mai întoarceţi din Italia... poate vă găsiţi acolo ceva de lucru!" "Ei, nu mă mai întorc!" Stăm amîndouă pe o navetă goală de bere, nu mai spunem nimic, ne uităm doar la stradă şi la blocurile care au rămas la fel de urîte, doar că de ele atîrnă reclame luminoase, mai multe decît ne-am fi putut imagina atunci cînd ne holbam fascinaţi la firma portocalie de la Copy Cop. Culorile stridente din sucurile lui Păhăruţ sînt acum peste tot. Madam Dinu versus Mega Image Madam Dinu era atît de faimoasă încît îşi împrumutase numele unităţii pe care o gestiona. În anii ’80, pe Calea Moşilor, nimeni nu spunea că dă o fugă pînă la Alimentară, ci îţi şoptea pe un ton conspirativ: "S-au băgat ouă la madam Dinu!". Se zvonea că e putred de bogată, la cîte pachete de unt şi cîţi pui dăduse ea cunoscuţilor, pe sub tejghea. "În spate, la madam Dinu", am trăit experienţa primelor cozi, un timp mort despre care nu-mi amintesc nimic, decît începutul şi sfîrşitul, momentul în care te aşezai la coadă şi încercai să aproximezi după mulţimea din faţa ta cît va dura şi acela cînd ajungeai în faţă, tejgheaua, murmurul dezamăgit al celor din spatele tău că "n-are rost să mai stăm... oricum nu mai prindem!". N-am văzut-o niciodată pe madam Dinu, doar pe "fetele" ei, palide, urîte, dresate să trîntească uşa în nas oamenilor care se încăpăţînau să aştepte. Mi-o imaginam foarte grasă, îmbrăcată într-un halat albastru, cu un guler de cîrnaţi în jurul gîtului, înfăşurat aşa cum purtau cucoanele pe atunci gulerele din cozi de vulpe. Tîrziu, în anii ’90, Alimentarei privatizate şi transformate într-un supermarket obscur i se spunea tot "la madam Dinu". Gurile rele ziceau că, de fapt, e tot al ei, mai ales că "fetele" îmbătrîneau aici, tăind parizerul şi scufundîndu-şi mîinile înmănuşate în recipientul cu măsline. Însă locul nu mai era atît de popular. Vizavi se deschisese un Mega Image " Alimentara de tip nou care a schimbat brusc şi iremediabil viaţa gospodinelor de pe Calea Moşilor. Au priceput treptat că nu e nevoie să plece acasă cu trei kilograme de carne în sacoşă pentru a-şi burduşi congelatorul, pot să cumpere doar două fripturi, într-o caserolă, căci a doua zi le vor găsi tot acolo. Însă atmosfera de la Mega Image nu diferă prea mult de cea de la fosta şi posibil actuala "Madam Dinu", căci atitudinea comerciantului român a rămas de ceva timp la faza "de butic". Stăm pasivi la aceleaşi cozi, în condiţiile în care doar două case din cinci sînt deschise, însă cu siguranţa că de data aceasta "prindem". Într-o sîmbătă de început de vară, casierele flecăresc între ele despre filmele pe care le-au văzut cu o seară în urmă, în timp ce greşesc codurile şi cer insistent "cheia". "P-ăla de pe Pro TV nu l-am văzut pînă la capăt... am căzut frîntă pe la 10!" "Eu nu pot să dorm decît după Mircea Badea... ne uităm şi eu şi bărbate-miu... e foarte tare!" "Ce vă holbaţi aşa?" " îi întreabă una dintre ele pe "băieţii de mingi" de la intrare care se zgîiesc prin geam la o siluetă într-o rochie scurtă ce se îndepărtează cu cîteva sacoşe şi se urcă într-o maşină. "A fost la mine la casă!" " intervine alta, mai grăsuţă şi captează brusc interesul "băieţilor de mingi". Se înroşeşte puţin şi se bîlbîie. "Nu-i cine ştie ce! E mai urîtă ca la televizor. Şi mult mai slabă... avea picioarele cît mîinile mele" " spune agitîndu-şi mîinile durdulii. "Ce-a cumpărat, fată?" " o întreabă cea care e fan Mircea Badea. "Nişte sucuri din astea bio şi nişte ciocolăţi... nu mare lucru! O sută şi ceva de lei!" Băieţii încă trag cu coada ochiului, încercînd să suprindă o ultimă imagine pe care să o invoce mai tîrziu, la o bere, cu amicii, casierele îşi văd de treabă, o uşoară emoţie dispare în timp ce iau mecanic produsele de pe bandă. Printre angajaţii de la Mega Image a trecut o boare dintr-o altă lume. În ziua aceea, ea s-a numit Andreea Raicu.

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Design fără titlu (7) png
Cap de porc la poarta casei lui Marius Lulea. Cofondatorul AUR a sesizat poliția
Marius Lulea a depus plângere după ce soția sa ar fi găsit un cap de porc la poarta casei. Politicianul spune că l-a nominalizat pe George Simion în fața anchetatorilor.
andreea raicu si mama ei jpg
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Mama Andreei Raicu a împlinit 87 de ani, dar are un spirit tânăr. Mesajul care i-a emoționat pe fani.
image png
Simona Radiș, dezvăluiri sincere despre momentele în care a vrut să se retragă din canotaj: „Nu mai eram în stare de nimic!”
Simona Radiș, una dintre cele mai valoroase canotoare ale României, a traversat momente dificile în carieră.
Întâlnirea prim-ministrului desemnat, Luca Niculescu, cu reprezentantii USR, în București, 12 octombrie 2026
Trei ore de discuții între Luca Niculescu și viitorii miniștri la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”. La întâlnire a participat și Eugen Tomac
Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit duminică, la Vila Lac, cu miniștrii propuși pentru viitorul Cabinet, în cadrul unei reuniuni de aproape trei ore în care au fost analizate principalele provocări economice și prioritățile guvernării.
Proteste în Franța
Revolta unei generații care cere mai mult de la educație. Student francez: „Tinerii români ar putea să se inspire din aceste mișcări”
De la licee baricadate la universități paralizate, protestele din Franța scot la iveală nemulțumirile unei generații care cere profesori, condiții decente și șanse egale la educație. „Weekend Adevărul“ a dezbătut cauzele și mizele revoltei cu un student francez și o mamă de licean francez.
loto png
Rezultate tragere LOTO duminică, 18 octombrie 2026. Ce premii s-au pus în joc
Rezultate tragere LOTO duminică, 18 octombrie 2026. Ce premii sunt în joc.
banner haine jpg
Vedetele care încap în hainele fiicelor, după ce au slăbit 92 de kilograme! Sfatul designerilor: „Trebuie să mascăm imperfecțiunile”
Andreea Marin, Gabriela Cristea și Ozana Barabancea fac schimb de haine cu fiicele, după ce au slăbit 92 de kilograme! Sfatul designerilor: „Atenție la culori!”
Lilly Jones, FB jpg
Adolescenți uciși și vârstnici atacați în propriile case: o regiune din Marea Britanie se confruntă cu o criză fără precedent
Un comitat rural din Țara Galilor, cunoscut până de curând drept o zonă liniștită, se confruntă cu o creștere fără precedent a criminalității. În regiunea Gwent au fost înregistrate 11 crime în primele zece luni ale anului 2026, față de două sau trei cazuri într-un an obișnuit.
Design fără titlu (6) png
Castravetele mexican „Victor”, noua curiozitate din grădinile românilor. Ce gust are fructul cât un bob de strugure
Castravetele mexican „Victor” a fost aclimatizat la Buzău. Află ce gust are fructul cât un bob de strugure, cum se consumă și ce beneficii nutritive prezintă.