Cu ochii-n 3,14

© I.Morosan

DIN CAUZA EXCESULUI DE INTELIGENȚĂ RECE, TRĂIM ACTUL DESPĂRȚIRII ALTFEL

● Potrivit unui studiu, realizat de medicii irlandezi, ziua de luni e ziua săptămînii cu cel mai mare risc de a face infarct, din cauza excesului de stres. A doua zi a săptămînii în care acest risc e crescut este duminica, din cauza excesului de relaxare – absența totală a stresului făcîndu-ne să murim mai repede. Cu alte cuvinte, dacă excludem cele trei ceasuri rele de marți, avem cinci zile numai bune de trăit, fără palpitații. (S. G.)

● Niște pastile pentru persoane cu deficit de atenție și hiperactivitate sînt folosite de unii studenți din Statele Unite pe post de „stimulatoare de inteligență“. S-a dovedit însă că, în ciuda senzației create de aceste pastile, efectul lor e mai degrabă contrar. Carevasăzică, deși nu s-a descoperit încă tratamentul care să te facă mai deștept, sînt mulți care deja se tratează de prostie. (A. M.)

● „Miza pe care o am este ca la finalul mandatului această instituție, numită Justiția din România, să nu mai fie privită ca una distantă, una rece, ca una greu accesibilă, ci ca o instituție care vine în întîmpinarea cetățeanului atunci cînd are nevoie de ea” – a declarat liberala Alina Gorghiu, proaspăt numitul ministru al Justiției. Cu alte cuvinte, Justiția să mai lase fasoanele și să coboare de pe piedestal, să lepede spada și balanța, să-și dezlege ochii și să se așeze cu noi la masa negocierilor. Să fie fată bună, caldă, înțelegătoare – de-a noastră! Imparțială poate să rămînă – dar ca românul, nu ca romanul. (M. P.)

● Pentru prima dată s-a reușit să se foreze pînă în mantaua superioară a Pămîntului, prin crusta oceanică, prelevîndu-se mostre pentru studiu. Din raza medie a Pămîntului de 6.368 de kilometri, nu cunoaștem decît 12 kilometri din crustă și aproape nimic despre mantaua și nucleul planetei. Costurile de forare și extracție de mostre prin carotare sînt uriașe, parte și din cauză că temperatura crește cu trei grade la fiecare sută de metri adîncime. Practic, nu știm ce are în mijlocul ei planeta pe care trăim. Bine, unii nu știu nici măcar că e rotundă. (M. C.)

● Potrivit unui reportaj din The New York Times, divorțul este prilej de sărbătoare și motiv de bucurie în Mauritania. Pe cînd în mai toate culturile (mai ales în cele musulmane, precum Mauritania), divorțul este perceput drept stigmat social, aici lucrurile stau tocmai invers. Divorțul este privit cu ușurare de bărbați, iar femeile celebrează actul despărțirii, care semnifică faptul că sînt din nou libere și pregătite oricînd pentru noi relații amoroase. Așa se face că în Mauritania oamenii experimentează între 10 și 20 de căsnicii de-a lungul vieții și e țara care prezintă cea mai mare rată a divorțului. La fel ca familiile, se pare că și societățile (ne)fericite sînt (ne)fericite în felul lor. (I. M.)

● La Marsilia se organizează serate la care reporterii și sursele lor povestesc subiectele despre care scriu altfel. Adică un fel de stand-up cu jurnaliști. (A. M. S.)

DOUĂ TIPURI DE PERSONALITATE CIRCULĂ INUTIL DE-A LUNGUL VREMII

● Pentru o porție din cea mai scumpă înghețată din lume puteți face liniștiți un credit de nevoi personale: vă costă 6.400 de dolari. Se numește byakuya, adică „noapte albă”, în japoneză, iar pentru fabricarea ei este folosit un ingredient care provine din Alba, regiunea italiană cu cele mai bune trufe albe. Rețeta este una complicată și neobișnuită: înghețata este acoperită cu o foiță de aur comestibilă, i se alătură două tipuri de brînză și un element folosit în producerea de sake. Doar așa poate fi obținut gustul dorit, un fel de punte culinară între Asia și Europa. Doritorii pot comanda delicatesa de oriunde din lume și vor primi, împreună cu ea, instrucțiuni de degustare care trebuie respectate riguros. Nici măcar cei de la Cartea Recordurilor nu și-au bucurat papilele gustative cu acest desert, dar personalul firmei care îl produce l-a descris ca fiind „bogat în aromă și textură”. Este recomandată consumarea „nopții albe” cu sake sau cu un vin alb franțuzesc. (A. A. D.)

● Știam despre Louise Colet din corespondența lui Flaubert, care a adorat-o. Dar ea a fost cu mult mai mult decît o muză. Jessica L. Nelson i-a dedicat recent un roman. Figură emblematică a Parisului artistic de secol XIX, această personalitate vulcanică a fost amanta filozofului Victor Cousin, a încercat să-l înjunghie pe jurnalistul Alphonse Karr, după un articol veninos, i-a sedus pe Musset și pe Alfred de Vigny, a fost prietenă cu Victor Hugo și cu Juliette Récamier. Muzele sînt uneori și amazoane. (A. M. S.)

● Una dintre probleme sociale cu care se confruntă Japonia este „terorismul sushi”. Atacatorii operează în restaurantele cu „bandă rulantă”, pe care circulă comenzile clienților, și ating intenționat mîncarea altora. Recent, un tînăr care a băut direct din sticla comună de soia, punînd-o la loc pe bandă, filmîndu-se și postînd imaginile pe rețelele sociale, a fost amendat cu o sumă echivalentă cu 450.000 de euro. Probabil cele mai scumpe like-uri pe care le-a primit vreodată cineva. (S. G.)

● Nu demult, președintele Macron deplîngea situația Europei în marea competiție globală din domeniul IT spunînd: „America are Google, Amazon și Twitter, China are AliBaba și TikTok, noi avem GDPR”. Trist, un pic. Dar nu cu totul inutil, mi-am zis, cînd am aflat că, recent, Opera Metropolitan din New York a descoperit că „pirații” au dobîndit acces la datele personale (inclusiv carduri și conturi) a 45.000 de persoane (angajați și spectatori) aflate în serverele instituției. Ceea ce e cu adevărat interesant este că „pirații” accesaseră aceste date și continuau să o facă de cel puțin un an și jumătate. Firește, o bună parte dintre cei astfel lezați au dat Opera în judecată. Vedeți de ce e bun GDPR? Îți dă măcar iluzia că ești protejat... (S. V.)

● În anul 1717, François Couperin, una dintre figurile ilustre ale barocului muzical francez, a compus o piesă pentru clavecin al cărei titlu, Les Barricades Mystérieuses („Baricadele misterioase“), i-a intrigat de-a lungul vremii pe melomani, și nu doar pe ei, fără a se ajunge la un consens deplin în privința înțelesului său, iar titlul păstrîndu-și nealterat misterul pînă în ziua de azi. Unii au văzut aici o aluzie la procedeul vinicol de zdrobire a ciorchinilor de struguri, pentru ca zeama lor să fie pusă apoi în butoaie (barriques în franceză, cu varianta barriquades folosită de viticultorii epocii), și o trimitere la ritualurile bahice sau la euharistie. Potrivit altor ipoteze, mai frivole, „baricadele“ erau genele unei femei (care îi apărau privirea de ocheadele nedorite), lenjeria ei intimă sau chiar centurile de castitate. Oricum ar fi, piesa a avut admiratori entuziaști, printre aceștia numărîndu-se Claude Debussy și Richard Strauss. Dintre contemporani, muzicianul Anthony Newman a inclus o compoziție cu titlul „Baricade (Piesă rock după Couperin)“ pe albumul Bhajebochstiannanas (o anagramă a numelui Johann Sebastian Bach), iar un album solo al lui Andy Summers, ghitaristul de la Police, se cheamă Mysterious Barricades. În primele pagini ale unui roman fantasy de E.R. Eddison, Viermele Ouroboros (publicat în 1922), domnul Lessingham și soția lui o ascultă pe fiica lor cîntînd la pian „Baricadele misterioase“ și ajung la concluzia că numai ei doi cunosc adevărata semnificație a titlului, dar nu ne spun care ar fi aceea, lăsînd să dăinuie taina. (D. S.)