Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 956 din 4 – 10 august 2022
image

UN OM TELEFONIC A ÎNCERCAT, ÎN IULIE 1969, SĂ CREEZE EUROPA CU 10% MAI TROPICALĂ

● Un om din piață, care vindea cartofi, îi spune altuia, care trecea prin fața tarabei lui: „Știi c-a murit Guță, nu?”. Celălalt se oprește în loc nedumerit: „Păi, iar a murit?”. (A. M.)

● Astăzi, cu ocazia unei discuții cu o operatoare Vodafone, mi-a fost dat să aud cea mai lungă și complexă formulă de încheiere a unui apel telefonic: „Vă mulțumesc foarte mult, să aveți o zi minunată, toate cele bune, concediu frumos, Doamne ajută, numai bine!”. (M. P.)  

● Cînd programatoarea Eugenia Kuyda a încercat, acum cîțiva ani, după moartea unui prieten apropiat, să-i creeze o variantă virtuală, care să răspundă la mesaje așa cum ar fi făcut-o el, părerile au fost împărțite. Unii considerau demersul imoral și, totodată, un obstacol în calea raportării sănătoase la realitate. Alții, din contra, au dorit să folosească programul pentru a „readuce la viață” oameni dragi și a conversa cu ei. Recent, Amazon a declarat că o nouă tehnologie îi va permite asistentului virtual Alexa să imite vocea oricărei persoane cu care există o înregistrare de cel puțin un minut. Motivația a constituit-o faptul că mulți oameni și-au pierdut apropiații în pandemie și acesta ar putea fi un instrument de folos în a-i păstra cumva. Alte companii tehnologice sînt însă reticente și intenționează să impună limite clare legate de digitalizarea vocii unei persoane, pentru a nu fi folosită în scopuri greșite. (A. A. D.)

● Jacheta pe care astronautul american Buzz Aldrin a purtat-o în călătoria lui spre Lună în timpul misiunii Apollo 11, în iulie 1969, a fost vîndută cu 2,7 milioane de dolari la o licitaţie organizată la New York. O geacă lunară și milionară. (A. M. S.)

● În Wisconsin, cîțiva iubitori de pisici au deschis un muzeu dedicat pisicilor („miau-muzeu”), cu 1.600 de exponate specifice. Ei vor, astfel, să strîngă bani pentru pisicile fără adăpost. Exact în același timp, un institut academic din Polonia care se ocupă de speciile de animale invazive a trecut pisica pe lista acestor specii. În fond, acum 10.000 de ani nu existau pisici în Europa, specia a fost adusă de oameni, i-a mers foarte bine și acum a umplut locul. Dobîndind un loc proeminent în lumea animalelor europene, pisica a subminat ordinea naturală a locului, zic cercetătorii polonezi. Nu e cazul să mai spun ce proteste indignate a stîrnit decizia academicilor de la Varșovia. Totuși, ei s-au  ținut tari pe poziții. O fi pisica iubită, dar tot invazivă rămîne! (S. V.)

● Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită. Cu 10% mai mulți neuroni. Cînd încercați să prindeți o muscă și nu reușiți, sînt șanse mari să fie vorba despre o „doamnă”. (A. M. S.)

● Deși cînd am auzit anunțul de la o rubrică meteo, „Zilele vor fi caniculare, dar nopțile tropicale”, am dat ochii peste cap, gîndind cu compasiune la bietul raport adversativ, răstălmăcit azi fără nici o milă față de limba română. Noaptea, în toiul toropelii, mi-am dat seama că ar putea fi totuși un rost psihologic al acelui „dar”. Căci, în loc să mă mai plîng de căldură și să mă foiesc cu o indignare inutilă contra naturii, mi-am imaginat că sînt undeva, în vacanță, pe o insulă tropicală, sub palmieri. Și am adormit împăcată, cu mantra meteo adversativă: chiar dacă ziua mi-a fost caniculară, noaptea mea a fost una tropicală. (S. G.)

ÎN SCHIMB, SE PARE CĂ TRECUTUL ESTE RESCRIS ÎN AȘA FEL ÎNCÎT OFERĂ OPȚIUNI PENTRU A ÎNFIINȚA ÎMPREUNĂ LINIȘTEA

● Vocea britanicului Oswald Laurence McCollum a putut fi auzită, vreme de peste cincizeci de ani, rostind iconicul „Mind the Gap” în metroul londonez. După moartea lui, soția sa Margaret obișnuia să meargă la metrou și să-l asculte, iar după ce compania a decis să schimbe înregistrarea analogă cu una electronică, femeia a cerut caseta pentru uzul personal, să o poată asculta acasă. În schimb, compania britanică de transport a decis să păstreze înregistrarea originală în stația Embankment, lîngă casa lui Margaret, unde aceasta este deseori văzută așteptînd vocea pe o băncuță de pe peron. (M. C.)

● Cică obuzierele și tancurile germane trimise în Ucraina se strică. După dărîmarea mitului invincibilității armatei Rusiei, se pare că și mitul tehnicii germane are de-a face cu unele probleme. (A. M.) 

● „Trecutul este rescris în așa fel încît nu știi ce se va întîmpla ieri” – banc sovietic care a supraviețuit perestroikăi. (M. C.)

● „Seelensorge” desemnează în spațiul cultural german „îngrijirea și consilierea pastorală” în situații de criză (interioară) și este un serviciu oferit de Biserică. Multe instituții germane, printre care și facultățile, au în mod curent, în afară de „Rector”, „Decan”, „Secretariat” etc., și un birou pe a cărui ușă scrie „Seelensorge”. Nu știi cînd și cui îi trebuie… În orășelul de vacanță Büsum, la malul Mării Nordului, funcționează o filială Seelensorge cu profil specific, care, pe lîngă activități clasice cum ar fi consiliere, rugăciune, vizitare de biserici și pelerinaje, oferă și opțiuni adaptate divertismentului vilegiaturistic: Chill&Grill, Escape Room (în interiorul unei biserici!), Geocaching, plus povești de „Noapte bună!“ citite la microfon, de miercuri pînă sîmbătă, pe plaja pentru familiști. Pentru oferta completă, puteți descărca Action Bound, o aplicație gratuită, cu parfum litoral-sportiv-bisericesc. (M. P.)

● Autoritățile pro-ruse din teritoriile ucrainene ocupate de Putin au chemat „colegi” nord-coreeni să le vină în ajutor pentru a înființa împreună „tribunale internaționale” unde să judece prizonierii ucraineni. Sună ca un banc. Trist. (S. V.)

● Din județul Argeș, de la Geamăna, Bascov și Valea Mare Podgoria, ne-au venit aceste nume de firme: Amicii West Plast 2003 SRL, Casa Muntenească Alessandro SRL, Rebob Vertical SRL, Scorpions Neferal SRL, Next Carpați Building SRL, Carmen Adelin Divers SRL, Hesperus Și Pyroeis SRL, Chaos Tattoo SRL, Atelierul De Amintiri SRL, Construcții Drumuri Și Lucrări De Artă SRL, Piticot Import SRL, Frigospeed Eurotop SRL, Trans Bitum Speed SRL, Milion Auto Bianca SRL, Băețașu Logistic SRL, Iedera Izvor De Sănătate SRL, Ecuplus SRL, Noblesse Casa Maria SRL, Pleiadele Maria SRL, Pro Metal Ductil SRL, Proxima Centaur Trading SRL, Le Stil Clasic SRL, Divergent Art Studio SRL, Genii Solutions 2016 SRL-D, Liniștea Serii Prodcom SRL, Ștefan Numeric Kontrol SRL, Demonico Plus SRL, Pridvor Media Press AG SRL, Mon Blue Meru SRL, Rosupertop Rural SRL, Aproape 6 Studio Arhitect SRL, Căsuța Ambient SRL, Dinastia Accomodation SRL, Vânzări Auto Roată & Leo SRL, Avatar Star SRL, Partenerul Meu Mily SRL, Vestimentum Creatorina SRL, Alina Jumară Beauty SRL, Înot Frumusețe Creativă SRL, La De Toate Alin SRL, Magia Glasului Fericit SRL, Sfinx Funerare SRL, Intens Electric Exclusiv SRL, Fabrica De Șoferi SRL, La Ghighilă Holz Pellet SRL, Doi Plus Doi Egal Ce SRL, Zmeus Attack SRL. (D. S.)

Foto: A. Vrana

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Lansarea ultimelor trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”
Biblioteca Academiei Române lansează marți, 20 octombrie 2026, ora 11.00, în Aula Academiei Române, ultimele trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867–2025)”.
Epava de la Kekova, cercetată de un arheolog subacvatic
Cea mai veche epavă din lume, descoperită în Mediterana. Nava ascunde vestigii vechi de aproape 5.000 de ani
O descoperire arheologică remarcabilă, în apropierea insulei Kekova din Turcia, aduce noi informații despre comerțul maritim din Epoca Bronzului timpuriu.
graniceri jpg
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal Nistrul, în timp ce urmăreau un conațional care încerca să treacă înot râul în Republica Moldova
Doi grăniceri ucraineni care au traversat ilegal Nistrul la bordul unei ambarcaţiuni cu motor, în timp ce urmăreau un alt ucrainean care încerca să traverseze înot râul, sunt anchetaţi de autorităţile judiciare din Republica Moldova.
Ciprian Ciucu FOTO Mediafax
Ciprian Ciucu, despre viitorul PNL: Ne reformăm și ne întoarcem la guvernare după 2028
Liberalii vor vota pentru instalarea noului Guvern „nu din convingere, ci din necesitate”, a transmis Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primarul Capitalei. A
delfin esuat jpg
Gest emoționant pe plaja din Eforie! Un tânăr a salvat un delfin eșuat, iar imaginile au impresionat internetul
Un tânăr a salvat un delfin pe plaja din Eforie, iar imaginile au devenit virale. Ce a făcut când a văzut delfinul blocat pe nisip
papa leon profimedia jpg
Papa Leon al XIV-lea a ieșit din spital după operația pentru cancer pulmonar. Ce au transmis medicii
Papa Leon al XIV-lea a fost externat la patru zile după operația la plămânul drept. Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar.
mara banica (1) jpg
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Mara Bănică nu renunță la intervențiile estetice. Ce schimbare și-a făcut de această dată
kiev proteste jpg
„E timpul să ne luăm rămas-bun”. Primarului capitalei Ucrainei i se cere demisia. Sute de oameni au ieșit în stradă
Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în faţa consiliului municipal din Kiev pentru a cere ca primarul Vitali Klitschko să renunţe la funcţia pe care o ocupă de peste 12 ani, relatează The Kyiv Independent.
pexels keira burton 6624312 (1) jpg
Angajată concediată după ce a cerut să lucreze doar noaptea, ca să-și îngrijească copilul. Compania trebuie să-i plătească 30.000 de euro
O femeie din Spania, concediată după ce a cerut să lucreze exclusiv în tura de noapte pentru a-și putea îngriji copilul, a obținut o victorie în instanță.