Copiii pierduţi ai României

Publicat în Dilema Veche nr. 142 din 13 Oct 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Bîlbîielile trecutului Trafic de fiinţe umane? Siguranţa şi drepturile cetăţeanului român? Doi copii pierduţi cu desăvîrşire? Cum a fost posibil aşa ceva? Cine este responsabil? Aici, pisica sare de gîtul trecutului... ...Şi ne întoarcem aşadar în timp. În perioada tulbure de după Revoluţie. Cînd fiecare făcea ce vroia, iar cei care ştiau exact ce vor, reuşeau cu vîrf şi îndesat. În ceea ce priveşte terenul adopţiilor de dinainte de ianuarie 2005 (an care legiferează restricţionarea adopţiilor internaţionale), vorbim în primul rînd de tarele unui regim judiciar precar (iar aici începe deja interviul cu dna Teodora Bertzi, şefa ORA, organizaţie înfiinţată în ianuarie 2005). Şefa ORA îmi povesteşte că înainte de ’97 "în România nu exista nici cadru legal necesar, nici instituţiile abilitate să confere protecţie şi drepturi copilului. Adopţiile se făceau, practic, direct din familie sau de pe poarta maternităţilor. Nu existau norme sau perioade de potrivire părinte adoptator-copil adoptat. Nu exista nici măcar o perioadă de analiză a familiei care urma să adopte". Străinii alegeau copiii din poze A existat însă un CRA (Comitetul Român pentru Adopţii) şi o legislaţie care vorbea de faptul că adopţiile puteau fi făcute numai prin intermediul ONG-urilor acreditate. Acreditarea era făcută de CRA şi depindea de suma de bani adusă de ONG-uri în sistem. Banii, proveniţi din buzunarul familiilor care aşteptau un copil, nu erau niciodată verificaţi, consideraţi a fi "donaţii", neputînd aşadar intra sub incidenţa Curţii de Conturi sau a Gărzii Financiare. Practic nimeni nu avea cum şi cui da socoteală, iar în funcţie de sumele strînse, ONG-urile obţineau de la CRA un număr de puncte. Pe această bază se primea repartiţia pentru numărul de copii pe care urma să îi dea spre adopţie. Relaţia strînsă dintre bani şi numărul de copii primiţi era mai mult decît evidentă, stîrnind în 2001 un val de nemulţumiri internaţionale, începînd cu Statele Unite şi Franţa. ...La noi însă, se ridica din umeri. CRA-ul aparţinea Ministerului Sănătăţii. Leagănele - aşijderea, iar persoanele din ONG-uri erau aceleaşi care activau şi în cadrul sistemului de stat. Informaţiile despre nou-născuţi (mai ales cei sănătoşi) circulau astfel fără probleme şi chiar dacă legislaţia de atunci prevedea prioritatea adopţiei naţionale, în practică lucrurile stăteau taman pe dos, cei mai mulţi copii mergînd la internaţional. Străinii alegeau copiii din poze şi dădeau comandă, foarte puţine familii venind să cunoască personal copilul. Deciziile erau aşadar luate doar pe baza unor albume, iar copiii - expediaţi, pur şi simplu. Dosarele post-adopţie şi monitorizarea cazurilor Conform Convenţiei de la Haga, agenţiile străine care colaborau cu aceste ONG-uri, se angajau să trimită rapoarte post-adopţie, dar apoi totul era lăsat la mica înţelegere. "Convenţia nu le obliga pînă la urmă cu nimic, neexistînd sancţiuni pentru nerespectarea ei. Mai mult, nu avem certitudinea că rapoartele primite au fost făcute corect. Am avut cîteva cazuri, unul în Spania, altul în SUA, în care am descoperit, contrar rapoartelor, abuzuri asupra copiilor, iar părinţii adoptivi au fost cercetaţi penal. Copiii respectivi au intrat în sistemul lor de protecţie pentru că ei sînt cetăţeni ai statului respectiv." Cum se implică totuşi statul român? "Nu are cum. Odată adoptaţi, copiii respectivi devin cetăţeni ai statului adoptator, incidenţa statului român asupra lor fiind limitată, aproape nulă. Anul trecut în septembrie, reprezentanţii convenţiei de la Haga au pus pe tapet acest subiect: rapoartele post-adopţie. Multe ţări primitoare de copii au considerat însă că această evaluare post-adopţie ar fi o imixtiune în viaţa privată a familiei şi au refuzat să colaboreze." Copiii nimănui "Şi eu am rămas înmărmurită" - mi-a declarat din start şefa ORA, cînd am adus vorba de copiii dispăruţi. Despre ce e vorba? Pe scurt, între 1991 şi 2002, 40 de copii au fost adoptaţi internaţional. Cel puţin pe hîrtie pentru că, deşi avînd toate documentele în ordine, cei 40 nu au părăsit de fapt, niciodată, ţara. Povestea implică însă mult mai mult şi începe (probabil) de la cazul Alexandrei Austin. Adoptată de o familie de canadieni, fetiţa a fost trimisă înapoi în ţară după numai cinci luni. Fără nici o explicaţie, fără nici o responsabilitate. Nici din partea canadienilor, dar nici a statului român. Reintrînd în sistemul de protecţie, nemaiavînd acte, nemaiavînd nici un punct de sprijin, nici un ajutor sau consideraţie, Alexandra a fost lăsată... în grija nimănui, adică unui sistem care de-abia a aflat din presă care e situaţia ei. "Din nefericire nu e singurul caz." Şi doamna Bertzi îmi povesteşte că, pornind de la acest caz, a mai aflat că cinci fraţi din judeţul Dolj au fost adoptaţi internaţional, patru sînt încă în străinătate, iar unul a fost trimis înapoi. Băiatul, acum în vîrstă de 18 ani, nu mai ştie nimic de fraţii săi. Şi asta pentru că nici în prezent nu există măsuri de protejare a drepturilor acestor copii, nici un mod de sancţionare a acelor "părinţi". După cazul "Austin", dna Bertzi a dat o circulară în toate judeţele. "Am aflat, cu stupoare, că mai avem 40 de cazuri de copii care au fost adoptaţi de străini, care au hotărîre judecătorească, dar care sînt încă în România." În cele mai multe situaţii familiile adoptatoare s-au răzgîndit. Nu i-au mai vrut. Nu i-au mai luat. I-au lăsat, cu nepăsare şi cu toate speranţele spulberate, în grija nimănui... (Pînă acum cîteva luni aceşti copii pendulau încă între statutul de "adoptat", pentru că legal erau înfiaţi, şi "adoptabili", fiind practic încă în sistemul de protecţie.) Povestea nu se opreşte însă aici, devenind mult mai sumbră. Din cei 40 adoptaţi, 11 se presupune totuşi că ar fi plecat. "Ne-am adresat Direcţiei de Paşapoarte. Surpriză, din cei 40, ni s-a spus că 11 au trecut deja graniţa, cu paşaport şi forme legale! În clipa aceea am decis să scriem tuturor ţărilor unde se presupune că au plecat aceşti copii, ambasadelor şi asociaţiilor omoloage. Pentru 4 am primit răspuns pozitiv, cum că respectivii copii se află în familia adoptatoare. Aceşti copii însă sînt în prezent în România, în sistemul de protecţie!" Adică nimeni nu ştie ce copil a primit familia străină. ...Cum mă aflam în plin absurd, mai întreb, naivă, spre finele interviului: cum a fost posibil ca familia să primească alt copil şi să nu îşi dea seama? Mi se reaminteşte... de vreme ce selecţia se făcea pe baza unor fotografii, familia din străinătate nu ştia prea bine cum arată copilul şi că, pînă la urmă, probabil că i-a fost indiferent ce copil primeşte. Încerc să accept răspunsul, ca singurul care ar mai avea vreun sens (chiar dacă grotesc) în toată încîlceala de non-sensuri. Şi mai întreb: ce s-a întîmplat cu ceilalţi? Cine e de vină, cum se poate întîmpla aşa ceva? Pentru răspunsuri însă, trebuie să aştept, la rînd cu ORA, la rînd cu comisia constituită... rezultatele anchetei în desfăşurare...

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.