"CANTACUZINO" - ultima sută de metri

Reluînd povestea de acum doi ani, m-am trezit parcă spre finele unui film de acţiune, cînd eroul principal ajunge, după mai multe peripeţii, să fie legat de mîini şi de picioare şi să-şi numere, neputincios, ultimul minut de viaţă. Ceasul ataşat de bombă se apropie de "00". Cum s-a ajuns aici? 1 ianuarie 2004 a fost termenul limită pentru producătorii de medicamente şi seruri; de la această dată, toţi erau nevoiţi să introducă ariile GMP (Good Manufacturing Practice, norme europene de funcţionare a unei linii de producţie, controlul calităţii materiei prime, al procesului tehnologic şi al produsului finit). Termenul de graţie, de care au beneficiat producătorii români, a fost doar de patru ani (de la finele lui 1999, de cînd s-a votat legea). 1 ianuarie 2004, aria de producţie a Institutului "Cantacuzino" trebuia închisă. Institutul nu a mai avut banii necesari pentru introducerea sistemului GMP. Un management dezastruos, afaceri la nivel înalt şi investiţii dubioase - celebra maşină de înfiolat care, exceptînd faptul că era prea mare pentru producţia Institutului (producînd cîte 10.000 de fiole pe oră) a fost cumpărată, într-un mod nejustificat, dar pe bani grei, înainte chiar de a i se fi asigurat în clădirea Institutului un spaţiu optim de funcţionare, maşină care, ieşită de mult din termenul de garanţie şi fără a fi funcţionat vreodată, stă şi acum, la 11 ani de la achiziţionare, nefolosită, în ambalajul original - toate acestea au dus la falimentul unicului producător de vaccinuri şi seruri pentru uz uman din ţară. În toată treaba asta, Ministerul Sănătăţii a purtat o bună parte din vină, pentru că a fost "coordonatorul" Institutului, adică a numit directorul general şi a aprobat componenţa consiliului de administraţie. "Nu ne vor ierta generaţiile viitoare şi istoria, dacă vom închide Institutul!" Cum a mai funcţionat însă aria de producţie după termenul limită? Printr-un amendament. Date fiind ecourile din presă, agitaţia şi revolta angajaţilor din perioada în care termenul acordat pentru introducerea ariilor GMP expira, domnul Blănculescu, pe atunci ministru interimar al Sănătăţii, declara public: "Nu ne vor ierta generaţiile viitoare şi istoria, dacă vom închide Institutul!". Promisiunile ministeriale făcute în 15 noiembrie 2003 - "în două săptămîni, vom găsi o soluţie" - s-au materializat pînă astăzi doar în alipirea acelui amendament la legea producătorilor, amendament prin care s-au mai acordat ariei de producţie a Institutului doi ani, timp în care trebuia să se găsească fonduri pentru ariile GMP. De atunci nu s-a mai întîmplat nimic, doar pe doamna doctor Monica Bălteanu o găsesc schimbată. Am cunoscut-o şi am vorbit cu domnia sa, imediat după vizita ministrului interimar. Atunci, animată de speranţa pe care şi-o pusese în promisiunile politice, am întrebat-o de unde totuşi atîta bucurie. ...Era doar cuvîntul unui alt ministru. Tot atunci doamna Bălteanu mi-a replicat (plină de o încredere care m-a făcut chiar să mă ruşinez de propriu-mi scepticism): "Dacă un ministru face asemenea declaraţii, este imposibil să nu se rezolve ceva!". ...Acum, după doi ani de promisiuni, nu s-a rezolvat nimic. În afară de maşina de înfiolat, în care s-au mai băgat ceva fonduri (vorba 'ceea, dacă te-ai udat, începi să înoţi), ariile GMP au rămas la acelaşi stadiu conceptual. După doi ani, angajaţii Institutului îşi fac încă treaba, conştiincios, nemaiîndrăznind însă să se uite la ceas. "Nu mai avem vaccin antigripal" Pe 24 octombrie, la poarta Institutului, un afiş mare, scris cu roşu: "Nu mai avem vaccin antigripal". Cum Ministerul Sănătăţii a neglijat să facă licitaţia anuală pentru achiziţionarea vaccinului antigripal (licitaţie care trebuia să se desfăşoare la începutul lunii octombrie), apariţia virusului H5N1, şi pe teritoriul României, a provocat o mică isterie în masă. Farmaciile şi-au făcut stocuri mici, bazîndu-se doar pe vînzările de anul trecut, iar cum rezerva naţională epidemică a fost inexistentă, Ministerul a apelat la stocul Institutului "Cantacuzino" de unde a făcut rost de cele 520 de mii de doze vitale pentru a vaccina populaţia satelor aflate în carantină. Dr. Monica Bălteanu îmi spune că "dacă nu era rezerva Institutului, Ministerul nu avea cum şi de unde să facă rost de aceste doze, în timp util, pentru a le folosi în sistem de urgenţă". Cum în farmacii nu se mai găsea nici un fel de vaccin, oamenii au dat năvală la Institut, astfel încît, timp de zece zile, distribuită la cozi enorme, s-a epuizat şi de aici toată rezerva. "În ultimă instanţă, după ce farmaciile şi-au epuizat stocurile, am rămas singura unitate unde s-a mai găsit vaccin antigripal. Au fost cozi enorme, pentru că atîta vreme cît nu au avut de unde să se aprovizioneze, era normal ca oamenii să vină aici." Problema se pune de acum încolo. Apogeul migraţiei păsărilor călătoare va fi atins la finele lui noiembrie - după cum a declarat ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur. Cum licitaţia pentru vaccin antigripal se va organiza de abia la începutul lui noiembrie înseamnă că primele doze de vaccin vor apărea în ţară - dacă vor apărea - prin luna decembrie, cel devreme. "Într-o situaţie de criză apărută, la care nimeni nu s-a gîndit şi nu s-a aşteptat, Institutul a pus, atît la dispoziţia Ministerului cît şi a populaţiei, acest vaccin." Cele 520 de doze de vaccin antigripal care au plecat înspre zonele de risc, aflate în carantină, au fost cumpărate de către Minister de la Institutul "Cantacuzino", cu 2,78 de euro doza. Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat că, la licitaţia care va avea loc în noiembrie pentru achiziţionarea vaccinului antigripal (licitaţie la care Institutul nu mai poate participa pentru că deja nu mai are cu ce), "speră" să cumpere vaccinul cu 5 euro doza. Ce se întîmplă însă cu rezerva epidemică a ţării? Pe vremuri exista. Ministerul plătea Institutului pentru aprovizionarea ei. Acum, cînd nu mai este vorba de aşa ceva, nemaifiind comandată de nimeni, Institutul a produs o cantitate limitată de vaccin. "Dacă la nivelul ţării şi la nivelul autorităţilor statale nu se discută foarte clar situaţia Institutului şi a unei rezerve strategice care să fie subvenţionate de stat, o să fie foarte rău. În orice clipă pot apărea cazuri din acestea - cum au fost inundaţiile - cînd au apărut focare de pojar, rubeolă, cazuri de febră tifoidă, dizenterie, şi cînd, în disperare de cauză, s-a apelat la noi; Institutul a reuşit să trimită dozele necesare, în timp util, dar toate acestea sînt vaccinuri pe care o ţară trebuie să le aibă într-o rezervă epidemică sigură, în caz de necesitate." Doamna dr. Bălteanu îmi spune că, dacă rezerva nu ar fi existat în Institut, Ministerul trebuia să organizeze licitaţie cu producătorii străini, să asigure apoi transportul vaccinului etc., etc... operaţii care ar fi costat - "şi aici nu este vorba numai de bani; vorbim şi de timp, o întîrziere de cel puţin o lună. Ori în situaţii de criză, o lună poate fi fatală. Îşi permite oare statul să cumpere această rezervă din străinătate, în momente de criză?" Siguranţa vaccinurilor străine Despre vaccinul antigripal străin aflu că este identic, din punct de vedere al compoziţiei, cu cel românesc, de vreme ce OMS-ul trimite aceleaşi tulpini de vaccin antigripal tuturor producătorilor de vaccin din lume. Diferenţa este doar de preţ. Cel românesc este 19,50 de lei, iar cel mai ieftin vaccin străin porneşte de la 24 de lei. Aflu că, pe cînd vaccinurile şi serurile româneşti au fost testate în fiecare an şi s-au făcut studii asupra modului cum răspunde sistemul imun la respectivul vaccin, pentru cele străine, din 1996, nu au existat asemenea testări. Monica Bălteanu îmi spune că înainte de 1990 Ministerul plătea Institutului pentru asistenţa tehnică - "testarea populaţiei ca răspuns la produsele pe care le administram. Acum nu se mai alocă fonduri, iar Institutul ŤCantacuzino» îşi face aceste studii pe produsele lui, dar mai departe nu ştim". Redeschiderea ariei de producţie La ora actuală în lume şi în special în Europa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii e preocupată de menţinerea producătorilor interni autohtoni. Atît Polonia, cît şi Rusia şi Bulgaria, după ce au desfiinţat ariile de producţie, văzînd ce înseamnă să nu ai producător intern, şi le-au reînfiinţat. Nu numai financiar, dar în caz de pandemii sau în momente de criză, fără producător intern se pune în pericol întreaga populaţie a ţării. Avînd în vedere că în toate ţările s-au primit deja dispoziţii de la OMS pentru alcătuirea unui stoc de antivirale şi de vaccin antigripal pentru grupele de risc, ce s-ar fi întîmplat oare în România dacă izbucnea într-adevăr o pandemie şi apăreau cazuri de îmbolnăvire şi la om cu virusul gripal modificat genetic, de unde s-ar fi cumpărat, pentru populaţia ţării, atîtea doze de vaccin? Acum pericolul s-a diminuat, dar nu a trecut; chiar dacă virusul şi zonele afectate sînt ţinute sub strictă supraveghere, nimeni nu poate garanta că, într-un interval mai scurt sau mai lung de timp, România nu se va mai confrunta cu o situaţie similară sau poate mai gravă. Dacă banii nu vin în timp util pentru înfiinţarea ariilor GMP şi continuarea producţiei, tot ce mai pot spera atît angajaţii Institutului, cît şi restul populaţiei, este o prelungire a amendamentului; în situaţia aceasta, am mai avea producător intern pînă la finele lui 2006, pentru că mai departe, odată cu integrarea în Uniune, posibilitatea "peticirii", de la un an la altul, ar dispărea; dacă nici atunci nu vor veni banii, aria de producţie va fi închisă, iar redeschiderea ei ar fi practic imposibilă. Pentru că ar costa enorm, mult mai mult decît investirea în menţinerea ei (ţările care şi-au redeschis aria de producţie, şi-au permis doar deschiderea parţială). Ar fi nevoie de o recertificare OMS, iar produsul - chit că este acelaşi, aceeaşi formulă, aceeaşi tehnologie - este considerat un produs nou, deci va trebui să treacă peste toate testările pe eşantioane de populaţie, studii clinice etc. etc. Chiar dacă, teoretic, s-ar putea redeschide secţia Institutului, practic România ar rămîne tributară producătorilor străini. Fără "Cantacuzino" Previziunile sumbre pe care doamna doctor Mihaela Ariciuc mi le-a făcut acum doi ani, în ceea ce priveşte sistarea ariei de producţie şi importul de vaccin străin, sînt încă valabile. Pot apărea reacţii adverse la vaccinul importat, posibilitatea ca acestea să nu fie imunogene, pericolul revenirii unor boli ţinute sub control de vaccinurile Institutului; de asemenea, dacă vaccinul BCG lichid (vaccinul antituberculos), folosit ca imunostimulent în cancerul de vezică urinară, nu se va mai face, pacienţii rămîn descoperiţi, pentru că acesta nu se poate importa avînd o valabilitate foarte scurtă. Despre produsele strategice, rezerva antiepidemică - mi se spunea la finele anului 2003 - că ar ajunge pentru încă doi ani. Doi ani au trecut; şi deja inundaţii, viruşi, o posibilă pandemie. Anul acesta, de bine, de rău, noroc cu amendamentul, ne-am mai descurcat... Institutul "Cantacuzino" a mai avut vaccin. Din 2006 însă, români, rămîneţi sănătoşi, pentru că Guvernul va veghea, în continuare, în tihnă.