La colţ este un magazin
Şi mai încolo un restaurant şi uite-l şi pe nea Nae care mă rezolvă cu maşina. Încet-încet, lumea nu mai e aşa de mare. În fiecare cartier de Bucureşti s-a întors vremea „cunoştinţelor“. Lumea e mică şi te mulţumeşti cu ea, aşa. Ei i se adaugă netul, de unde comanzi ce-ţi trece ţie prin cap. Doar în piaţă este rău. Acolo preţurile te copleşesc, vreau să spun despre pieţele astea de cartier în care nu este pic de ţăran, ci doar fructe legume umflate în sănătate şi bani. Adică, în cercul strîmb există o zonă neagră de care e bine să te fereşti. Ca-n Piaţa Traian, unde e legătura de pătrunjel cît trei pîini. Piaţa refuză farmecul acesta al înţelegerii omeneşti, al lanţului slăbiciunii şi farmecului de cartier. De altfel, chiar acest tip de înţelegere simbolică este în mintea mea. Mi se pare mie că s-a restabilit ceva din puterea aceea a negustorimii care nu te jupoaie şi a traiului din puţin. Mi se pare. Preţurile urcă în umbra acestui farmec şi cred că el nu există. A, da, mi-am reparat maşina la nea Nae, dar mi-e frică să nu fi pus ceva greşit. Da, cumpăr de la non-stop-ul din colţ, dar e ciurdă de lume noaptea, că e non-stop şi este tare complicat la o fereastră mititică de termopan să faci tranzacţii. Nu vezi ce cumperi, nu ştii dacă nu te taxează în plus. Şi acum, să fiu clar, restaurantul din cartier nu este deloc ieftin. Rupe buzunarul, deşi este de cartier. Aşa că mi-am zis că am detectat un trend, un farmec, o idee, o tihnă. Nu, nu, nu, de ce să mă mint, nu este. Este doar un mecanic care mi-a reparat maşina şi care mi-a luat mai puţin decît mă aşteptam. De fapt, nu mi-a luat atît de puţin, pentru că nu mi-a reparat luminile. Aşa că m-am dus în alt cartier, după electrician. Un cartier cu crîşmă, butic la colţ şi o piaţă unde pătrunjelul este cît trei pîini!
