Între generații

Publicat în Dilema Veche nr. 878 din 4 - 10 februarie 2021
Invizibilii jpeg

Domnul Stanciu are vreo 70 de ani. O prietenă m-a rugat să fac un comision și să-i predau acestui domn niște pulbere de șelac negru, la mare preț printre restauratorii de piane. Mi-a lăsat pachețelul, iar eu m-am întîlnit cu domnul Stanciu jos, în stradă, să i-l dau. Omul e mititel și vorbește cu una dintre cele mai blînde voci pe care le-am auzit. Stă pe undeva prin Militari și se ocupă cu diverse restaurări de mobilă veche de cînd se știe. Acum l-au mai lăsat puterile și nu mai are precizia din tinerețe, dar rămîne printre ultimii care mai fac așa ceva. Povestește că a lucrat pe aici, prin cartier, vreo douăzeci de ani la un oarecare profesor, dar n-am avut timp să-l descos și să-i aflu povestea întreagă. Data viitoare, mi-am promis.

Ziceam că mai sînt puțini ca el, atelierele unde se mai pot restaura mobila veche, ramele plesnite de tablouri sau vechile tapiserii cu ținte de bronz sînt din ce în ce mai puține. N-o să intru acum în corul căinărilor că se duc meșteșugurile vechi, dar se duc. A rămas o lume mică și doar cunoscătorii mai știu cine poate restaura cumsecade madonele de ghips cărora le-a cazut nasul, cine are piele bună de toval de pus pe scaunele florentine, unde se găsesc bumbi din bronz și cine îi mai aduce din Franța. Totul pare deja un moft în casele noastre măturate de valul alb de la IKEA, multe dintre piesele astea vechi care au reușit să scape rechinilor oportuniști din toate erele lîncezesc încă în case de bătrîni sau sînt luate cu toptanul de diverși anticari dubioși. Istoria noastră, care arată ca o electrocardiogramă în timpul unui infarct, a lăsat epoci întrerupte brutal, perioade asupra cărora n-am reușit încă să ne punem de acord și scurtcircuite masive în poveștile personale.

Recunosc că am fost tentată de nenumărate ori să învăț o asemenea meserie care mi se pare că, atunci cînd e făcută total, combină teribil istoria personală cu istoria mare, plus mulțumirea de a scoate ceva din mîinile tale. Ba chiar m-am încumetat să restaurez, chipurile, o măsuță din casă. Am zis că o șlefuiesc și o dau cu un soi de lac. Dincolo de cunoștințe, ai nevoie de răbdare. A ieșit un maclavais de neprivit, dar a rămas aspirația. O aspirație romantică, desigur, imaginea mea dînd cu pensulița pe o ramă barocă de tablou era la fel de ispititoare ca mica fermă de găini pe care o visez. O mică fermă de găini perfecte, fără găinaț foarte mult, alergînd pe copanele lor vesele într-o iarbă sterilă, fără gîngănii. La toată imaginea fermecătoare a restaurărilor au contribuit și o seamă de lecturi și filme pe care le-am văzut cu tineri englezi, francezi, nemți sau olandezi specializați în meșteșugurile astea vechi, peste măsură de cool cu antebrațele lor tatuate.

N-am de gînd nici să ridic vreo odă unui interbelic românesc, dar mă declar o iubitoare a caselor cu scrinuri. O veni și dintr-un complex al nomadului, habar nu am. Stră-străbunicii mei au ajuns pe aici doar cu hainele în spinare. Ce a urmat, un amestec de dezintegrări istorice și greșeli personale, a lăsat ramura asta a familiei fără multe urme materiale. O parte a familiei care se așezase în Constanța a avut prin anii ʼ20, povestea bunică-mea, un atelier de trăsurici și hamuri pentru cai. Casa lor, așezată pe faleza veche, a căzut odată cu malul. În ʼ40, au vîndut tot ce mai aveau ca să se îmbarce pe ultimul vapor care pleca cu turci și tătari dobrogeni la Istanbul. Cursa a fost anulată, iar oamenii au rămas cu boccelele și copiii mici în brațe. Și au luat-o de la început.

De aici, probabil, apetența mea pentru ancore masive, pentru mobile grele cu picioare de leu, pentru o oarecare stabilitate tradusă în ideea unei gospodării ieșite din timp și pentru oameni ca domnul Stanciu. Am urît mobila din anii ʼ80 pe care o aveam cam cu toții prin case, recamierurile în lada cărora se îndesau plăpumi, vitrinele lucioase cu bibelouri, precaritatea din blocuri. Am urît venitul de nicăieri și dusul niciunde. Stau între două lumi și nu știu pe unde s-o apuc.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.