În 2015 o să...
Dragi doamne şi domni. Am lenevit peste măsură şi am pierdut timp preţios. Am mîncat prostii – KFC, Mec şi şaorme cu de toate, la ore imposibile, m-am îmbuibat şi m-am îngrăşat. Am băut şi am pierdut nopţile. Nu m-am înscris la nici o sală de sport şi nici nu m-am apucat să învăţ germană. Nu mi-am vizitat părinţii mai des şi nici foarte înţelegător cu ei şi cu nevoile lor n-am reuşit să fiu. În faţa a orice şi a tuturor am fost ca de obicei eu-eu-eu-eu într-un nesfîrşit exerciţiu de autoadmiraţie şi indulgenţă. Am minţit. Am minţit mult şi bine în lucruri mari şi în lucruri mărunte. Uneori din obişnuinţă. De dragul de a minţi. Mi-am inventat tot soiul de scuze ca să scap din situaţii jenante, presante, neplăcute sau care mă puneau pur şi simplu în faţa unei oglinzi prea puţin flatante. Am rîvnit la bunurile şi la poziţia altora, deşi, public, am spus tocmai pe dos. Am pretins că sînt fericit, dar, pe dracu’, pe cine mai mint eu acum?
M-am dat, după cum bătea vîntul şi după cum mi se părea că arăt mai bine, ba o persoană înţelegătoare, ba una degajată care emană un strop de cinism şic, ba cineva cu destulă experienţă în profesia mea oarecare, în aşa fel încît să dau lecţii şi altora. Am promis că scriu şi am scris un rahat. Am promis că mă văd mai des cu prietenii adevăraţi şi tocmai pe ei i-am evitat. Pentru că ei mă ştiu prea bine, mi-au fost incomozi, aşa că am preferat compania unor amici oarecare, buni petrecăreţi. Am spus că muncesc mai mult şi mai bine. Am făcut-o puţin şi prost. Am zis că o să iubesc mai mult şi mai bine. Da. Am făcut-o puţin şi prost. După aia am stat să mă întreb prosteşte cum se face că relaţiile eşuează şi am căutat să mă victimizez cît mai confortabil. Cam ăsta a fost anul care se încheie.
Ooo, dar la anul... La anul, dragi doamne şi domni, îmi iau inima în dinţi şi viaţa în piept. S-a terminat cu lamentările. Îmi voi înfrunta toate neajunsurile interioare cu un stoicism filozofic. Nu mai mănînc şuncă, nu mai beau Cola. O să fac sport, muşchi sub piele şi bicepşi frumoşi. O să fiu în stare să mormăi ceva mai mult decît aufvidărzen şi poate termin Omul fără însuşiri al lui Musil care se uită de mulţi ani la mine din bibliotecă. Mă las de fumat şi promit să beau doar vin, civilizat, la masă. O să încerc să pun ceva bani deoparte, poate reuşesc să-mi plătesc o parte din datorii şi, poate, o să încetez să las baltă toate planurile pe care mi le fac cînd sînt deprimat iarna, imediat cum vine primăvara caldă şi sezonul teraselor. O să încetez să mai trăiesc ca un etern greiere. O să fiu o furnică responsabilă. O să fiu nasol de responsabil, uite aşa. O să strîng destui bani ca să fiu unul dintre turiştii care chiar înţelege pe unde se plimbă. Promit să intru în muzee, nu doar în crîşme, şi să văd cu ochii mei tabloul ăla mic cu Gioconda. Promit să mestec temeinic mîncarea, şi nu s-o aspir pe nerăsuflatelea aşa cum fac de obicei. Promit să savurez lumea în care trăiesc, în loc să trec val-vîrtej prin ea, fără să pricep nimic. Promit să fiu mai curajos în diverse situaţii sociale şi promit să fiu mai prietenos şi mai deschis. Promit să nu mai judec din prima pe toată lumea şi să dau drumul un pic acestui autocontrol care mă sufocă exact cînd nu trebuie şi lipseşte cu desăvîrşire atunci cînd am nevoie de el.
Nişte studii citate de Psychology Today arată că aproape jumătate din persoanele intervievate îşi fac planuri de schimbare pentru anul care vine. Dintre toţi oamenii ăştia, sub 10% reuşesc să se ţină de cuvînt. Unii pomenesc de un soi de procrastinare culturală desăvîrşită în timp, un efort de reinventare care eşuează de fiecare dată spectaculos, tocmai pentru că e total nerealist. N-are a face, însă. E în natura fiecăruia să reia sisific bolovanul promisiunilor, sus, spre deal, şi să-i dea drumul la vale, la nici jumătatea drumului. Eu una, în 2015 promit să nu fac nimic. Iac-aşa, orice mic progres neplănuit se cheamă că va fi o izbîndă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
